Lacrimile sirenelor

Fericire

Se trezise în camera ei, micuța a fost salvată de un bâtran care a anunțat poliția și astfel ei au dat de știre.

"Ce rost are viața asta?Simt că mor cu fiecare secundă ce trece, ard și ard în continuu,mi se târăște sufletul pe acest pământ.Ce rău am făcut?De ce mie? Amintirea este trandafir din aceeaşi tulpină cu realitatea, dar fără spini. Cum voi putea să las în urmă o așa amintire?Sunt un suflet mort într-un cadavru viu" își spuse în gândul ei.

Fata încercă să se scoale din pat,observă că avea în mână un bilet. Pusese acel bilet pe noptieră, căci nu o interesa câtuși de puțin ce scrie acolo.

După doi ani.

Cleo nu s-a schimbat, a rămas același cadavru, rare ori zâmbea, dar atunci când o facea își spunea că "zâmbetul unui om este țipătul după ajutor"

Era clasa a 8a. Deși ea era nou-venita, nu era criticată,dar nici băgată în seamă. De ce? Că le era frică de ura pe care o emana din aer. Rezultatele la învățătură? Erau slabe, deși dacă ar fi vrut ar fi putut participa și la olimpiade. Însă nu o interesa absolut nimic. După moartea lui Kevin, refuza mancarea, era hrănită doar cu forța cum este și în prezent.

Doar profesorii știau povestea ei,curizotitatea lor a fost atât de mare încat s-au interesat de soarta ei, asistentelor care aveau grijă de ea. Povestea ei a devenit atât de celebră încât și directorul a aflat.Însă, nimeni nu a făcut nimic pentru ea, nu îi s-a dat nici-un ajutor.

Orele s-au terminat. Cleo nu se duce pe același drum care ducea spre orfelinat. Se dusese spre un cartier, cu totul neobișnuit.Era multă mizerie, afară stătea să plouă,de la distanță s-ar fi zis că blocurile urmau să cadă. Cleo s-a adăpostit sub un copac de un negru închis. Ea trăsare când umărul ei este atins.

-Cine ești? - zise Cleo cu teama în ochi

-Drăguțo, aici e teritoriul meu. Cunosc pe fiecare în parte. Ești nouă?

-Nu. Doar m-am pierdut, plec și singură, dispari din fața mea, urâtule. Mie scârbă de tine!

-Cam mult tupeu pentru o puștoaică. - zise băiatul cu rânjit malefic. Nu te caută părinții tăi?

-Locuiesc în orfelinat.

-Wow, cine ar fi crezut.. Ai auzit vreodată de droguri?Gașcă?

-Nu, ce-s alea ?

-Păi vezi tu, drogurile sunt medicamente care le iei de tristețe iar gașca e un felde teribilism, din dorinta de a uita de probleme, sau din dorinta de a ajunge lideri si a demostra ca pot mai mult decat cred altii.

-Voi fi fericită dacă iau droguri?

-Da normal, prima monstră care ți-o dau va fi gratuită. După vei plătii tu.

-Dămi-le odată! Ce mai aștepți?

-Uite, e doar un praf acum. Pânâ ajungem la seringă mai e drum, trage-l pe nas și vei fi fericită.

Fata a luat acea punguță în care se aflau drogurile și a pornit spre locul care îl numea "acasă". Și-a ascuns drogurile în sutien să nu o observe cineva. Ajunsă acolo, se duse în camera lui Kevin,și acum a rămas nelocuită, imaginile morții lui se învârteau în mintea lui Cleo.

Se puse în patul lui, cu o lacrima scurgândui-se pe obraz. Afară începe să plouă abundent, parcă cerul purta o luptă. Cleo deschise punguța, apoi cu un pai micuț, a tras pe nas tot acel praf. Brusc zâmbește, se ridica în picioare însă cade. Se târăște până la camera ei, toții începeau să tremure când o vedeau. Fața ei numai era normală, zâmbetul care îl avea pe fața nu era al ei, capu îi tremura, mâinile nu și le putea controla.