După tot acest timp

V

Au trecut 6 ani.
Abia acum găsesc jurnalul ăsta. Ce pagini prăfuite. Îmi pare rău că m-am oprit din a scrie; m-am oprit din cauza ta. Ieri ne-am întâlnit la super-market; eu eram cu prietenul meu.
E puțin mai înalt decât mine; e cam cât tine de înalt. Și are ochii căprui, și e blond. Și mă iubește foarte mult; nu mi-o spune des, mi-o arată. Știe de când am început să fim împreună. În fiecare lună îmi cumpără flori și îmi face clătite cu fructe. Suntem împreună de 4 ani. Nu credeam că voi ajunge să fiu atât de atașată de el. Să îl caut cu privirea în cameră; să mă trezesc și din reflex să verific dacă e lângă mine. Toate acestea sunt simple monotonii din viața mea, dar toate mă fac să mă simt apreciată. Iubită, frumoasă, delicată. Dar nu îl iubesc pe omul ăsta. Nu am putut să îl iubesc niciodată.
Acum am 24 de ani. Eram în vizită la părinți; tu, de asemenea. Mi-ai zâmbit sincer când m-ai văzut, iar apoi ai întins mâna spre el, cu o față prietenoasă. Mă simțeam stânjenită, tu și el fiind atât de familiari unul cu celălalt. Apoi mi-am dat seama: îl alesesem pentru că te vedeam pe tine în el. Și probabil pentru că, după 6 ani, eu încă simt ceva pentru tine.
La final, i-ai strâns mâna călduros, sugerându-ne să ieșim curând toți trei să mai povestim; el a acceptat bucuros, dar tot ce ai scos de la mine a fost un zâmbet forțat. Ai făcut un pas spre mine, iar prietenul meu mi- dat drumul de la mână; trebuia să te îmbrățisez.
Te cunoșteam de la 12 ani; de jumătate de viață. Și cu toate astea, niciodată nu te îmbrățișasem; m-am îmbujorat, am simțit cum sângele mi se adună în obraji, așa că mi-am îngropat capul în tricoul tău. Miroseai atât de bine, emanai atât de multă încredere în tine...
-Mi-a fost dor de tine, mi-ai șoptit.
În cap mi se rederula prima zi de școală din clasa a douăsprăzecea: ai spus exact aceeași replică, în același fel. Ochii tăi albaștri ca Oceanul Atlantic îmi fixau ochii. Ochii mei nu mai erau căprui cum îi știai; au mai multă tentă verzuie decât acum 6 ani.
Am insistat să merg înainte la patiserie să îmi cumpăr un croissant cu ciocolată, pentru că îmi era foame, lăsându-vă pe voi doi singuri.
Acolo am văzut-o pe sora lui: cumpărase două croissante cu vanilie: încă e aroma lui preferată?
M-am grăbit spre mașină, încercând să mi te scot din cap.
Simt o vibrație ușoară în buzunarul drept al hainei mele. Îmi scot telefonul și citesc pe nerăsuflate, aproape scăpând cornul din mână: "Vreau să vorbim."
Nu era nevoie să se semneze. După tot acest timp, încă avea același număr de telefon? Oh stai, și eu îl aveam; după tot acest timp, avea numărul meu? Cred că îl ceruse de fapt. Dar de ce i-ar cere lui asta? I l-ar da atât de ușor? Nu, nu ar face-o; e posesiv.
*
Două zile mai târziu, îmi găsesc suficient curaj cât să răspund.
"Încă mai ai numărul meu?"
"Aceeași întrebare aș putea să ți-o adresez și eu."
"De ce nu i-ai dat mesaj prietenului meu că vrei să ieșim?"
"Voiam să te văd doar pe tine."
Nu nu nu; nu pot să ies doar cu tine.
"Doar o ciocolată caldă."
"Încă nu bei cafea, nu?"
"Nu."
"Nici eu."
De unde știe astea?
*
Cinci zile mai târziu de la întâlnirea mea din super-market, amestecam frișca în lichidul alb si fierbinde; mirosea a lapte cu vanilie. Deschid un biscuite pentru cafea- care nu știu ce căuta pe farfuriuță, alături de ciocolata caldă. Mă uit în ochii lui și simt cum ard mai tare ca ciocolata caldă.
Poartă un hanorac alb și blugi. Eu port un hanorac și blugi; după tot acest timp, încă mă simt comod așa în preajma lui.
-Ce ai mai făcut? Ai mai urmat medicina? mă întreabă, rupând tăcerea.
-De fapt, în ultima secundă am ales informatica; acum mă specializez în crearea unor programe. Dar tu?
-La fel.
-Unde?
-La Cluj. Tu?
-Și eu.
-Dar nu te-am văzut.
-Am fost în clase diferite, cel mai probabil.
-Dar nu te-am văzut în campus, îmi spune el în timp ce privirea mă fixează de ca și cum ar încerca să îmi memoreze chipul.
-Am locuit cu prietenul meu... El a ales medicina veterinară.
-Succes lui.
Am observat că tonul său e grav. Se uită absent la cana de ciocolată și soarbe lent; nu cred că e atât de fierbinte, dar tăcerea penibilă ce se așterne mă roade pe dinăuntru.
-Vrei să îmi spui de ce m-ai chemat aici, doar pe mine?
-Voiam să te văd.
-M-ai văzut în super-market, îi răspund rece.
-Voiam să te văd mai de aproape; o doamne, ești o femeie în toată firea.
-Nu încă, și mă înroșesc.
Nu sunt femeie; mai am multe de învățat până să devin o femeie.
-Ca de pildă? și îți fixezi privirea pe inelul meu de pe deget. (Nu, dragul meu, nu e de logodnă.)
-Să iubesc pe cine mă iubește.
-Dar erați atât de apropiați, și o spui aproape în șoaptă.
-Oricât de mult aș vrea, nu pot să îl iubesc.
-Pentru că seamănă cu mine?
-Pentru că seamănă cu tine.
*