PROLOG

335 121 37
                                    

În sală se auzeau aplauzele sutelor de oameni ce veniseră la spectacol. Coborând de pe scena am fost felicitat de mai multe persoane ;unele fiind de la scoala,altele îmi păreau cunoscute doar din vedere.
Mai avea loc o reprezentație de magie ,apoi puteam pleca acasă. Când totul a luat sfârșit ,sala s-a eliberat usor-usor până am rămas ultimul din încăpere. Îmi era greu să o părăsesc, deoarece îmi era teamă că odată ce voi părăsi locul unde mi-am descoperit pasiunea ,se va duce toată magia.
-Haide mai repede ,ca trebuie să închid! Spune femeia de serviciu apoi,felicitandu-ma pentru spectacol
-Sărbători fericite! spun imbratisand-o
Ieșind pe poarta niște figuri cunoscute ;si anume cele ale colegilor mei ce mi-au fost alaturi or scenă. Râdeau,probabil fericiți din cauza succesului pe care l-a avut piesa.
-Ce faci,Diana?strigă un baiat cu ochi verzi si par negru catre un băiat care, din întâmplare,trecea pe acolo. Sarcasmul putea fi detectat ușor la pronunțarea numelui.
Băiatul si-a aplecat capul si a trecut mai departe. M-am hotărât să nu îi mai salut si am plecat direct acasă.

Pe drum am văzut mai mulți porumbei stand pe un fir de curent. Deodată ,unul din ei se da jos pentru a ciuguli puțin din felia de pâine aruncată pe șosea de un copil căruia nu i-a plăcut sendvisul . Un camion vine în viteză din direcția opusă ,dar porumbelul nu observă la timp...si deveni "piure". Asta m-a făcut să mă gândesc la băiatul de mai devreme . De ce ? Nu stiu .
Acum că mă gândesc as fi vrut să îl apăr..pentru porumbel nu am putut face nimic,dar pe el îl pot salva de camion. În plus ,stiu cum e să fi în papucii săi ....mie mi se vorbește la feminin în fiecare zi...

PromisiuneaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum