Sunt O Vânătoare De Umbre

"Am o soră?"

- Într-o noapte, Valentine a urmărit-o pe mama ta, astfel descoperindu-ne relația ascunsă. A fost atât de nervos când a aflat, încât a avut intenția să mă omoare, însă Jocelyn l-a oprit la timp. La distanță de câteva zile, Morgenston a atacat Conclavul, dorind să fure Cupa, dar mama ta îi dejucă planurile, punând prima mâna pe instrumentul mortal. După o luptă brutală între cei doi, Jocelyn a reuşit să fugă în pădurea Brocelind. Pentru ceva timp am crezut că a omorât-o, până când la distanță de aproximativ zece ani, a apărut la uşa mea, povestindu-mi cele întâmplate în pădure. Continuă Luke, nescâpându-mă niciun moment din ochi.

- Ce s-a întâmplat? Întreb curioasă, cu puțină teamă în glas, sperindu-mă lucrurile care aveau să urmeze.

- Păi după spusele ei, acesta a prins-o, însă nu a reşit să o omoare, cruțându-i viața cu o singură condiție. Să se mute împreună cu el. Inițial, Jocelyn l-a refuzat cu înverşunare, dar când soțul ei a amenințat că omoară tot clanul de vânători de umbre, ea nu a avut altceva de făcut decât să accepte. Cu timpul a reuşit să-l ierte, respectivul redevenind ca la început. Adică grijuliu, bun şi îngăduitor. Totul părea ca scos dintr-o poveste, însă pentru că această minune nu putea dura până la nesfârşit, Valentine a revenit la latura sa malefică, omorând câțiva membrii ai Conclavului, sub pretextul că a vrut să o rănească pe Jocelyn. Nici după această întâmplare, nu a dorit să plece, oferindu-i bărabatului de care se îndrăgostise, o ultimă şansă, irosită puțin mai târziu, atunci când acesta a încercat să invoce demoni. Conştientă de pericol, şi-a făcut bocceluță, luându-i lui Valentine cel mai de preț lucru, Cupa Mortală.

- Ce e aşa special la această cupă, de toată lumea o vrea? Întreb cu o urmă de furie.

- Lucrul care o face specială este acela că poate controla demonii. Mă informează, lăsându-mă fără cuvinte.

- Mai este un lucru pe care nu mi l-ai spus. Spun când reuşesc să îmi recapăt glasul.

- Ce anume? Întreabă curios.

- Ce-i cu cutia pe care o ascunde mama, cu inițialele J.C pe ea? Mă interesez curioasă.

- Eşti sigură că vrei să şti? Spune impacientat, foindu-se pe scaun.

Dau aprobator din cap, aşteptând răndătoare răspunsul.

- Pai... mama ta a mai avut un copil. Inițial am crezut că e băiat, dar aceasta m-a lămurit, anunțându-mă că e fată. Spune Luke, privindu-mă compătimitor.

- Am o soră? Rostesc cât de încet posibil, de parcă această întrebare mi-aş fi adresat-o mie personal.

- Ai avut. Mă corectează iubitul mamei, făcând ca totul în jurul meu să se dărâme.

Fără să-mi dau seama, mă ridic în reluare de pe scaunul, pe care am înghețat, părăsind încăperea, ignorând toate persoanele din cameră. Nu-mi vine să cred că monstrul ăla mi-a omorât sora. Trebuie să plătească pentru ce a făcut. 

După ce ies din camera în care am aflat lucruri cutremurătoare, ies din secția de poliție şi îmi croiesc drum către părculețul din apropiere, destinat copiilor.

Mă aşez pe o bancă afaltă la umbră şi departe de ochii curioşi ai lumii. Îmi trag genunchii la piept şi, fără să-mi dau seamă dau drumul lacrimilor care voiau de ceva vreme să iasă. Ştiu că nu rezolv nimid dacă plâng, ştiu că indiferent de câte lacrimi vărs Valentine nu va apărea ca prin magie, i se va face milă de mine şi mi-o va da înapoi pe mama, dar nu mă pot abține. Simt că dacă mai țin mult în mine voi exploda precum un balon înțepat cu un ac.

Suspinele mele sunt acoperite de altele care veneau din spatele unui copac cu trunchiul de jumătate de metru.

Îmi îndepărtez lacrimile de pe obraji, mă folosesc de mâneca bluzei pe care o port pentru a mă şterge la nas şi mă apropii cu precauție de locul de unde venea plânsetul.