Sunt O Vânătoare De Umbre

"Am omorat pe cineva"

Ceasul enervant de pe noptiera de lângă pat, începu să sune, enervându-mă. Mornăi morocănoasă în timp ce-mi plimb palma furioasă pe suprafața obiectului de mobilier, în căutarea deșteptătorului.

Când eram gata, gata să-mi deschid ochii și să-mi ridic capul de pe pernă, dau, din fericire, peste sursa enervării mele, apăsând butonul care oprea alarma.

De cum se așternu din nou liniștea, îmi trag mâna înapoi sub pătură, încercând să adorm la loc, dar înainte de a pătrunde din nou în lumea viselor, soneria telefonului se făcu auzită.

Pufnesc exasperată ridicându-mă bosumflată din pat și răspunzând somnoroasă cu o urma de enervare în glas.

- La mulți anii, Nico! Strigă persoana de la capătul firului, surzind-u-mă.

- Simon?! De ce ești treaz atât de devreme? Întreb căscând, mutându-mi telefonul la celălaltă ureche. Și mulțumesc.

- Devreme? Nicole, e doisprezece jumate. Spune mirat, făcându-mă să mă trezesc detot.

- O nu, nu, nu, nu... trebuia să fiu la cafena acum jumătate de oră. De ce nu m-ai sunat mai devreme? Întreb, ridicându-mă de pe suprafața moale a saltelei și începând să-mi caut niște haine.

- Pentru că știam că dormi și pentru că am întârziat și eu. Răspunde râzând stânjenit.

- Uau! Tu? Tu ai întârziat? Întreb amuzată în timp ce-mi trag o pereche de blugi albaștri care s-au mulat perfect pe formele mele. În fine, vin în zece minute. Adaug închizând înainte de a-l lăsa să mai spună ceva.

Imediat ce pun telefonul înapoi pe noptieră continui să mă îmbrac. După ce mă văd echipată, dau o fugă până la baie făcându-mi rutina, după care plec în grabă către locul de întâlnire.

În doar două minute ajung la locul pomenit. Cum intru pe ușă, la una dintre mesele aflate în apropierea intrării, dau de un Simon binevoitor cu zâmbetul până la urechi.

Îndată ce mă așez pe scaunul din fața lui, acesta scoate de sub masă o pungă de cadouri, care avea un model super drăguț, unicornul desenat afișând o privire înduioșătoare.

Afișez o față surprinsă și bucuroasă, iau punguța, o așez la picioarele mele, după care mă ridic de la locul meu, pentru a-l pupa pe obraz, făcându-l să roșească.

- Și cum sărbătorești? Adică sărbătorim? Întreabă după câteva momente, spărgând liniștea.

- Păi nu știu, poate mergem la mine să bem cacao cu lapte și să ne uităm la desene animate. Spun ridicând din umeri, încercând să nu bufnesc în râs.

- Haide, Nicole! Asta făceam când aveam cinci ani, ai făcut optisprezece, ești adult, așa că hai facem ceva mișto. Spune înflăcărat, aproape ridicându-se de pe scaun.

- Și ce propui să facem? Întreb făcându-i semn să stea potolit pe scaun.

- Ce ar fi să mergem la concertul ăla rock despre care ți-am spus de câteva săptămâni. Adăugă afișând un zâmbet cu toți dinții în speranța că voi accepta.

Oftez învinsă și-i fac semn aprobator, semnal că sunt de acord cu propunerea lui. Acesta râse bucuros, sărind, la propriu, de pe scaun, îmbrățișându-mă.