Adio până mâine...

Capitolul unu

,, - Solange,vino la mine.

- Ba nu, vino la mine! făptură gingaşă, cu plete roşcate, se uita confuză la cei doi adulți care se maimuțăreau la ea, încercând să o facă să meargă, însă fără sorți de izbândă. Nu înțelegea de ce era atât de important pentru ei către cine avea să parcurgă primii săi paşi.

- Îi dai un pupic fratelui tău? micuțul blond de care copila în vârstă de numai doi ani era fascinată, le fură elanul părinților săi, făcând-o să meargă cu primii săi paşi către el.
Aparent, cei doi părinți fuseseră speriați la gândul că al lor copil, nu va fi niciodată un copil normal şi nu se va dezvolta aşa că apelaseră la tot felul de metode pentru a putea-o face să înainteze, nu doar în vârstă. Fiind al doilea lor copil, Solange, li s-a părut mult mai grea de cap şi mai greu dezvoltată decât Arthur care la 8 luni zisese primul său cuvânt şi la 9 luni deja mersese în picioare. Trăiau tot timpul cu frica că fiica lor, mult dorită ar putea păți ceva şi ar rămâne fără ea. Biata Chelsea se chinuiseră cu multe tratamente costisitoare şi obositoare pentru a putea aduce pe nume al doilea copil, aceea fiind Solange. Se simțiseră atât de binecuvântați cu faptul că le-a fost dăruită o fiică încât într-un timp, începuseră să-şi neglijeze fiul.

- Ia camera de filmat Carson, ia camera repede... "

Se pare că melancolia o furaseră rapid pe doamna Chelsea, aceasta amintindu-şi cu lux de amănunte primii paşi ai bobocului de trandafir , neînflorit, pe care o prețuia aşa cum un gradinar îşi prețuieşte florile.
Doar era floarea ei cu păr roşcat pe care o avusese sădită în pântecul ei şi în care investise timp, atenție şi iubire.
Făcuseră eforturi extreme pentru a-i oferi o bună creştere şi o educație aleasă. Socotise că nu greşise cu nimic şi că de data asta nu mai avea la altcineva în afară de ea la care să se ducă şi pe care să aleagă până când drumurile li se vor despărți. Ura gândul că fiica ei cu pielea catifelată şi o minte inocentă, va creşte, va ajunge în ghearele unui om de nimic cu care îşi va depune jurămintele de cununie iar după ani în care va crede că duce viața perfectă, totul se va destrăma, ca o împletitură proastă de lână şi va ajunge să împartă aceeaşi soartă ca şi a ei. Nu regretase că se căsătoriseră cu tatăl copiilor ei, care,credea ea, nu aveau nevoie de nicio ajustare şi erau perfecți. Nu regretase că îşi oferise viața şi îi făcuseră cei doi copii superbi de care era mândră. Dar regretase că şi-a oferit întreaga încredere şi întreaga inimă, negândindu-se la faptul că i s-ar putea întâmpla o asemenea nenorocire ce o va zgudui din temelie şi îi va lăsa inima cioburi exact ca şi la o oglindă spartă. ,,Vei avea câțiva ani de ghinion pentru spargerea oglinzii sufletului meu în care doar tu ai fost de douăzeci de ani" , s-a gândit să-i spună, dar s-a abținut.
Şi a rezistat ca o adevărată eroină învingătoare împotriva vijeliei ce ar fi trebuit să lase prăpăd în urma sa, însă singurele urme lăsate vor fi doi copii ce vor trebui să aleagă cu cine vor să locuiască.
Îşi privea soțul sorbând dintr-un pahar de cristal, transparent, un lichid maroniu, alcool presupunea. Posibil whisky, băutura pe care o prefera în momente dificile în care refugiatul în alcool rămânea ultima soluție. Stătea aşezat comod pe scaunul confortabil pe care ea il făcuse cadou în urmă cu doi ani, la aniversarea căsniciei lor. Îşi dorea acele momente înapoi însă încăpățânarea nu o lăsa să recunoască. Cu capul pe spate, privind gânditor tavanul, el se întreba de ce a ales să îşi sacrifice căsnicia, doar pentru o femeie care nu îl iubea. De ce să petreacă câteva ore în compania unei domnişoare în căutare în neştire după bani când Chelsea, puştoaica lui cu ochi verzi era tot ce îşi dorea?
Patruzeci şi noua de ani... Patruzeci şi nouă de ani şi înca nu realizase că muşcatul din fructul interzis i-o va lua pe femeia iubită de lângă el. Şi-ar fi dorit să dea timpul înapoi să poată ajunge în fața acelei femei şi să-i strige în față că el îşi iubeşte soția şi nu o va lăsa pentru o aventură odioasă de o noapte... sau mai multe. Dar timpul e irevocabil şi nu poate fi recuperat iar greşeala făcuta nu avea cum să fie trecută cu vederea indiferent de cât de mărinimoasă ar fi fost roşcata lui.