Scriu această predică pentru că simt că oamenii ar trebui să fie conștienți cu privire la aceste lucruri. Nu îmi stă în fire să le spun altora cum sau ce ar trebui să gândească sau ce ar trebui să creadă, deoarece consider că acest lucru stă la aprecierea şi individualitatea fiecăruia; cu toate acestea, un lucru foarte important de care toți ar trebui să fie conștienți, este acela că satanismul este foarte diferit de celelalte religii. Satanismul este diferit prin faptul că nu se amestecă.
Amestecarea satanismului cu creştinismul este aidoma cu amestecarea curentului electric cu apa. Am văzut şi citit surse în care oameni care erau interesaţi de satanism, mai aveau încă simpatii pentru creştinism. Continuau să aibă legături inconştiente și puternice pentru religia creştină, cele mai multe fiind datorate îndoctrinării intense. Cei mai mulţi dintre noi provin dintr-un mediu creştin şi mulţi încă mai au şovăieli sau complexe. Programarea creştină este foarte intensă, iar datorită marii cantităţi de energie psihică de care aceasta dispune – datorita secolelor de rugăciuni şi credinţe creştine – eşti nevoit să învingi multă opoziție pentru a fi liber în totalitate.
Persoanele nesigure de convingerile şi credinţele lor şi care continuă să aibă puternice legături cu creştinismul sau cu alte religii relaţionate acestuia, fie conştient sau inconştient, nu fac decât să deschidă o poartă pentru tot felul de experienţe psihice înspăimântătoare şi negative.
Evocarea Demonilor, precum şi avansarea în ocultism poate aduce conflicte neașteptat de negative pentru amatori. Aceasta este lucrarea entităţilor extraterestre inamice, care se folosesc de frică pentru a ţine omenirea departe de Satan. În cele mai multe cazuri aceasta funcţionează, deoarece inculcă teroare în amator, iar de obicei acesta fuge înapoi la nazarinean, blamându-l pe Satan. Sugerez cu tărie ca aceia care vor să înainteze cu seriozitate în satanism/ocultism, să-și dezvolte mai întâi o relație puternică cu Satan.
Foarte, foarte puţini, dacă vreunul, ajung să progreseze în putere, dacă nu beneficiază de o puternică protecţie spirituală. Atunci când cineva, care este serios cu privire la evoluţia şi dezvoltarea puterilor minţii, atinge un nivel formidabil sau are vreo abilitate puternică, va fi abordat de entităţi care îi vor cere să ia parte în războiul spiritual. Aceia care sunt cu adevărat înzestraţi (care se nasc cu puteri și abilități bine dezvoltate) şi care nu beneficiază de protecție spirituală din partea unei ființe superioare, nu trăiesc prea mult pe acest pământ.
Simt că este important să îi avertizez pe cei care sunt indecişi sau lipsiţi de entuziasm, să se abţină din a evoca Demonii sau din a încerca să contacteze spiritele, până nu sunt pregătiţi din punct de vedere spiritual. Toţi sunt bineveniţi aici, de la dedicați până la curioși.
Cunoștința ar trebui să fie deschisă şi la dispoziţia tuturor. Cu toate acestea, sunt lucruri care sunt avansate şi ar trebui să se aştepte înainte de a se intra în astfel de practici. Un pas foarte important în satanism este acela în care tai toate legăturile cu toate celelalte religii. Evitând a face acest lucru, înseamnă a invita dezastrul în viaţa ta. Acest lucru trebuie efectuat la nivelul sufletului, pentru a nu rămâne niciun strop de indecizie sau sentimente amestecate. Dacă există sentimente amestecate, atunci ar trebui să mai aștepți, deoarece un astfel de pas este permanent.
Pentru aceia dintre voi care au întreţinut deja Ritualul de Dedicare, sunteţi cu totul în siguranţă. Puteţi înainta în practicile avansate, însă este important să vă deprogramaţi de orice învăţătură creştină.
– Înalta Preoteasă Maxine Dietrich