-Azi nasc, simt asta. .. , îmi spuse Smaranda cu glas sfârșit.
-N-ai cum, mai sunt două luni până la Paşte, o calmez eu.
De patru zile se tot plângea de dureri şi îmi tot propuneam s-ajung în Valea să chem doctorul pentru ea.
-Azi chiar nu pot rămâne acasă cu tine, îi spun şi o îmbrățişez cu grijă. Vin inginerul şi un contabil de la Ocol să aducă puieți să se planteze pe valea care-a rămas golaşă, după ce-a săpat apa de la viitură în ea şi-a smuls arbuștii din rădăcini. Trebuie să fiu acolo, la pădure!
-Mă doare, Sava, mă lovește și parcă se zvârcoleşte şi el, bietul, în burtă...
-După plantare trec şi-l aduc pe doctor la tine. Azi te vede, n-ai grijă! Să stai cuminte, da?
Am lăsat-o în pat, cu privirea rugătoare, dar nu mai puteam lipsi din pădure. Diminețile îmi făceam rondul obişnuit, după-amiaza eram la colectivă şi pregăteam răsaduri pentru primele verdețuri, să le ducă la oraş. Munceam pentru amândoi şi seara cădeam într-un somn adânc de-atâta oboseală.
Dar de câteva nopți la rând n-am mai avut odihnă nici noaptea. Smaranda gemea, se foia, îi puneam mai multe perne sub cap să stea mai ridicată, că zicea că o presează burta şi nu putea să respire în voie...
În pădure primăvara venise timidă. Săpase şanțuri printre văi, să se scurgă apa din zăpada topită. Oameni veniseră vreo şase, cu hârlețe şi araci, cu fire de rafie pentru legat. Inginerul le indica unde să facă gropile şi cât de adânci, contabilul stătea cu carnețelul şi nota permanent lângă grămada de puieți.
-Tovarăşe Albu, avem cincizeci de puieți care trebuie plantați chiar azi, zise inginerul. Aici am pus douăzeci, mai avem pe versantul din dreapta încă cincisprezece. Ai văzut cum trebuie săpate gropile și ce distanță să fie între ele. Eu trebuie s-ajung cu încă patruzeci de puieți în satul vecin, să le-arăt şi lor unde şi cum se plantează fiecare. Te las aici cu oamenii şi vin mâine să văd ce-ați făcut.
Mai aveam cincisprezece și era deja miezul zilei. Ceva îmi frământa pieptul şi nu-mi dădea pace. Oamenii se mişcau destul de repede, că şi ei voiau să termine, dar tot parcă nu suficient de rapid cum aş fi vrut. Zoream oamenii şi mergeam de la o groapă la alta să fac măsurătoarea corectă.
-Ce-ai pădurare? Nu mai ai răbdare? Terminăm azi, nu-ți face griji! îmi spuse unul dintre ei.
-Am treabă la Valea și nu vreau să întârzii. Hai să dăm mai repede! îi îndemnam eu.
Când ultimul fir de frasin a fost plantat aproape că am luat-o la fugă spre cabană, să-mi iau calul şi să alerg spre Valea.
-Doctore, nu este timp! Vino să o vezi pe Smaranda mea, că are deja patru zile de când se plânge de dureri.
-Dar nu-i sorocul chiar acum, nu? mă întrebă doctorul, punându-şi trusa medicală în geantă. Are contracții?
-Zicea că i se zvârcoleşte pruncul în pântec şi o loveşte foarte tare. S-a cam chinuit de câteva zile, dar tot am amânat să vin să te chem că nu mi-am văzut capul de treburi. Zilele astea se fac plantări şi se stabilește planul de acoperire cu păduri a comunei. Dar azi am reuşit să termin şi să vin să te iau cu mine.
-Ai avut noroc că-s mai liber. Ieri au venit o mulțime de oameni la cabinet, mai ales copii, că am ajuns abia spre seară acasă. O fi miercurea așa de plină de belele?
De la poartă am simțit că ceva nu-i în regulă. Peste tot în casă ardeau lămpi, în curte erau două femei care vorbeau, cu mâinile acoperindu-şi gura.
CITEȘTI
De dragul tău... (II) (finalizată)
Romance-Iubeşte-mă! mai spuse ea şi o văd conturată în lumină, cum îşi trase bretelele cămăşuței în jos şi pielea îi străluci sidefată. O bretea atârna neputincioasă pe braț, iar cealaltă coborâse bluza atât de jos că forma sânului ei se văzu strălucind ca...
