Dupa strigatul meu s-a auzit un zgomot puternic.Zgomotul parea a fi a unei creaturi nemaivazute.In acel moment nu-mi mai pasa daca este o creatura sau o persoana,doaream doar sa fiu salvata.
-E cineva acolo?
-Da.Da.Sunt aici.In pestera.Salvati-ma va rog!
Dupa ce am auit o voce de om,paream a fi mai linistita.
-Vin acum sa te salvez!
Cand intors privirea spre intrare,am vazut un tip super dragut.Avea ochii negri si parul castaniu-lucios,iar vocea calda,care parea a fi o voce parinteasca,ma linistea.Parea a fi printul pe calul alb.
-Esti ranita.Ai o rana adanca la picior.Trebuie sa te ajut.
-Dar..Stai!Unde ma duci?
-Vei vedea.Apropo.Cum te numesti?
-Olive.Tu?
-Ce nume frumos!Eu ma numesc Oliver.
Atunci cand l-am vazut pe Oliver mi-am adus aminte de Mike si m-a luat un val de tristete.
-Heiii!Ochi frumosi,ce ai patit?
Cand am auzit ce apelativ mi-a gasit,am inceput a zambi pe sub mustati.
-Nimic..Sunt umpic cvam tulburata din pricina piciorului.Ma ingrijoreaza.
-Stai linistita!Nu o sa se intample nimic.Totul o sa fie bine!
Aveam dreptate cand am spus ca vocea lui este una calda,parinteasca.
Ma macina faptul ca nu il stiu pe tatal meu in siguranta alaturi de holera aceea.Nu imi era gandul doar la tatal meu,ci si la Mike.Ma batea gandul,daca oare acea licoare care chipurile ma transforma in om obisnuit,cum am fost si inainte,si-ar fi facut efectul.Nu aveam de unde sti pana la apusul soarelui.
Si nu erau numai aceste lucruri.Mai aveam si alte intrebari care ma macinau,cum ar fi:Pentru cat timp o sa fiu nevoita sa mai raman in aceasta ''inchisoare''?;Daca o sa ma intorc acasa cum o sa fie alaturi de tata si de acea vrajitoare?;Cand o sa deschida tata ochii si o sa vada langa ce femeie sta?;Ce culoare o sa aiba viitorul meu?
Pur si simplu vreau sa am raspunsul la intrebarile mele cat mai rapid.
-De ce nu mai spui nimic?a spus Oliver.
-Nici nu mi-am mai dat seama ca esti langa mine.Imi cer scuze.Doar eram pierduta in gandurile mele.
-Se pare ca esti o persoana incercata de viata.
-Da.....asa se pare.
-Am ajuns.Cum ti se pare locul?
-E..Uimitor!
-Ma bucur ca iti place.
Era un loc de vis.
-E casa ta?
-Pai..intr-un fel,da.Defapt si de drept am locuit cu familia mea,prima oara.Dupa care a fost o neintelegere si parintii mei au hotarat ca eu si fratele meu ar trebui sa locuim aici.
-Mmm..Pai si fratele tau?
-Pai el a suferit un accident si acum,este acolo sus.
-Oh..Oliver,imi pare rau!Chiar nu am vrut!
-Da stiu.E tragic.
-Foarte.Ce zici sa incercam sa stergem fetele astea suparate?
-Buna idee!Dar tu?Ce cautai in acea pestera?Si de unde ai venit?
-Eh..e o poveste lunga.Ce este important acum este cum rezolvam treaba cu piciorul meu?
-Da.
Dupa ore de cercetari si de chin,Oliver a reusit sa imi curete rana provocata de acele pietre.
-Esti gata.
-Multumesc!Multumesc!Multumesc! Si inca de o mie de ori ,multumesc!
-Bine,bine,dar tine minte!Trebuie sa stai doua zile in pat fara sa faci nici cel mai mic efort.
-Bine.Asa am sa fac.Dar acum cum voi ajunge inapoi la pensiune?Te duc eu.
Am plecat la drum.Peste ceva timp am ajuns.
-Dar aici e..
-Stiu.am spus eu cu capul in pamant de rusine.
-Imi pare rau!
-Stiu.Si mie.O neintelegere intre mine si tatal meu..
-Trebuie sa plec.Promiti ca o sa pastram legatura?
-Promit!
In acel moment ne-am privit in ochi,iar buzele noastre s-au apropiat.Fara a-mi da seama,Mike era la balcon si a vazut toata scena.
Dar pana la urma urmei,eram certati.Sau nu?!
-Va urma...-
