Prima zi de liceu este, fără îndoială, momentul pe care îl așteptăm o vară întreagă, cel puțin. Momentul despre care ne facem cele mai multe scenarii şi ne punem cele mai multe întrebări.Prima zi de liceu e începutul unei noi etape din viața noastră. A venit vremea să renunțăm la cele câteva gesturi copilărești pe care le mai avem(că doar ne spun toți că de acum suntem prea mari pentru ele, nu?), să ne adaptăm unui mediu nou şi să supunem probei timpului prieteniile pe care le-am legat în gimnaziu. Asta în teorie, cel puțin.
Vă spun din experiență că vreo 3-4 seri înainte de "marele eveniment" veți adormi greu din cauza gândurilor, a emoțiilor, a nerăbdării şi curiozității. Poate că v-ați împrietenit cu viitorii colegi în mediul on-line, poate ați organizat deja o mică ieșire ca să vă cunoașteți şi poate că deja ați legat câteva amiciții. Însă asta nu face afirmația de mai sus mai puțin valabilă.
Cel puțin pentru fete, bau-baul din copilărie va avea o scurtă revenire sub forma deja faimoasei întrebări "Eu cu ce mă îmbrac?". Nu vă faceți prea multe griji. Credeți-mă pe cuvânt, nimeni nu va reține hainele pe care le-ați purtat în ziua aceea. Îmbrăcați ceva în care să vă simțiți comod, să fiți voi înșivă. Dacă eşti o fire foarte sport, de exemplu, nu are rost să porți tocuri înalte sau să-ți aranjezi părul într-un mod foarte sofisticat. Reține şi că în majoritatea cazurilor cineva propune să mergeți după undeva în oraş împreună, să vorbiți mai mult şi să vă împărtăşiți primele impresii. Cu siguranță vei vrea să iei parte la această ieșire dacă eşti sociabil. Aşa că asigură-te că nimic nu te va împiedica.
Dacă nimeni nu reține hainele sau coafura pe care le-ai purtat, în schimb toți îşi vor aminti, pentru cel puțin un an şcolar, "intrarea" pe care v-ați făcut-o. Faceți cunoştință cu toți colegii şi încercați să rețineți câteva nume(măcar pe ale celor care vă sunt simpatici). Încercați să nu stați singuri, scriind mesaje celui mai bun prieten sau fostului coleg de bancă. Aveți destul timp pentru asta în orele plictisitoare care vor începe...da, exact...chiar de a doua zi. Conversați cu oamenii din preajmă şi, cel mai important, oferiți câte un zâmbet fiecăruia. Aceştia sunt primii paşi spre popularitate şi spre o viața de liceu reuşită.
CITEȘTI
Viața de liceu
Non-FictionTot ce urmează să citiți s-a petrecut întocmai, vorbesc din experiența personală a celor aproape 4 ani de liceu sau din experiența prietenilor mei. Dedic această colecție de sfaturi şi povestiri viitorilor liceeni care sunt curioși ce urmează să se...