Mi-am pierdut sufletul în cenușă,
L-am aruncat, l-am îngropat,
L-am acoperit cu pământ umed și rece
Și i-am ridicat piatră funerară
Și la creștet, și la picioare.
L-am împins în adâncurile iadului,
La 200 de leghe sub mări,
La 200 de metri sub pământ,
Străpuns de pietre și flori,
Învăluit în coperți de fier
Și în zahăr.
Serile și nopțile plângeam fără lacrimi.
Dar lăcrimam când trasam alte și alte drumuri
Pe harta mea.
Plângeam când te vedeam pe tine
Și sufletu-mi aruncat în neștire...
El-aici, iar tu-
Mult prea departe pentru cerneala mea.
