Am intrat ametita in bucatarie. Mirosul omletei cu bacon si a cafelei imi intaratau stomacul sa protesteze si mai tare. M-am asezat la locul meu obisnuit -langa taicameo- si mi-am luat cana intoarsa cu gura jos in fata mea, turnandu-mi putina cafea. Dupa ce am luat o gura mare din lichidul maroniu plin de cofeina, am murmurat si un un “neata”. Simteam cum cafeaua se amesteca cu sangele si imi curge prin vene. Evenimentele de aseara incepeau incet incet sa imi revina in minte. Cum am urcat pe motocicleta lui Niall mergand intr-o roata pana la “finish”, cum Harry m-a luat pe motocicleta sa si apoi am mers la apartamentul sau. Cum, acele “cateva ore” au trecut foarte greu. Si cred ca au fost cele mai ciudate si plictisitoare ore din viata mea. Harry nu zicea nimic, iar eu nici atat. Dar nici acum nu imi pot scoate din cap intalnirea ochilor nostrii, a fost asa..nici macar nu stiu cum sa o descriu. Stiu doar ca in acel moment sentimentele mele au luat-o razna si pentru o clipa nu stiam unde ma aflu, eram pierduta in acea mare de cristale verzi fara vreo carare sau un indicator care sa te indrume spre iesire. Un taram pe care nu il puteai strabate cu una cu doua, un taram in care nu credeam vreodata ca voi intra, un taram care era doar al lui si la care doar el avea cheia pentru a intra si a iesi. EL. Tipul cu care am dansat, tipul care ma adus acasa dupa incidentul nedorit din viata mea, tipul care m-a facut sa il urmaresc prin trafic, tipul care nu ma scapa din priviri la petrecere, tipul cu care m-am intrecut pe pista. Tipul ciudat care a intrat dintr-o data in viata mea si care cred ca nu va iesi prea curand.
Glasul dulce al mamei m-a tras afara din gandurile mele care de aseara doar de el sunt legate. Mi-am ridicat privirea spre ea, zambindu-i deoarece nu am auzit intrebarea.
- Ce-ai zis? Am m-ai luat o gura din cana cu cafea, oferindu-i atentia mea.
- Te-am intrebat cum a fost aseara la munca.
- A fost bine, am preparat ceva cu scoici, apoi l-am ajutat pe Stefano sa faca Focaccia.
- Cat mai este pana la spectacolul de diploma?
- Ce vrei sa spui? Cum adica “spectacol de diploma”, eu stiam ca avem doar un spectacol.. si doar dupa acela avem spectacolul pentru diploma.
- Pai peste doua saptamani ai spectacolul de diploma Rose, te-ai pregatit?
- Tot nu inteleg ce vrei sa spui, doamna Fitsburg ne pregateste pentru un spectacol in grup, nu pentru cel de diploma. Frustrarea de pe chipul mamei crestea, mereu se streseaza si se enerveaza cand vine vorba de balet.
- Rose Marie, nu e nici un spectacol, Fitsburg nu va spus inca, dar e cel pentru diploma.
- Si atunci de ce ne arata pasi noi? Acum ma alfam intr-o confuzie totala. Alison stia de chestia asta?
- Nu stiu, poate pentru a va da idei. Dar oricum, tu trebuie sa te apuci de repetat. Astazi, o voi suna pe Audrey. O Doamne, deja incepe. Maicamea e mai stresata decat mine cand vine vorba de vreun spectacol, examen sau tot ceea ce e legat de balet.
- Bine, atunci sun-o pe Audrey si programeaza-mi orele. Eu..merg sa alerg. Audrey e profesoara mea particulara, cu ea am intrat la Royal..si cu ea vreau sa continui. Dar confuzia mea era prezenta si acum, nu inteleg de ce Fitsburg nu ne-a spus nimic.
- Nu inainte sa mananci.
Mi-a luat farfuria din fata mergand spre aragaz cu ea. Mi-am dat ochii peste cap si l-am privit pe tata, care pana acum nu a scos nici un cuvant. Statea cu o revista in fata si cu cana de cafea in mana. Am aruncat si eu o privire spre revista sa si am vazut ca e cu motociclete. Imi era dor sa aleg motoarele mele preferate si sa le comentez cu tata. Sa le spunem avantajele si dezavantajele, sa le discutam pretul, sa le urmarim in actiune. Sa ne uitam la fel si fel de miscari/scheme si sa le aplicam si noi, doar ca de cand cu accidentul tata nu a mai pomenit nimic. Crede ca e vina lui si nu mai vrea sa aduca vorba despre asta cand e in preajma mea. Mi-am mutat privirea de pe revista, atunci cand mama mi-a pus farfuria in fata. I-am spus “multumesc” apoi am luat furculita si am inceput sa mananc. Era omleta, cu salata si putin cascaval.
