În întuneric

5

Îmi pun castile pe cap si mă uit în tavan. Vreau să mai întâlnesc acea umbră... am multe întrebări să îi pun. Gandindu-mă asa profund la intrebarile care vreau să i le pun acelui tip misterios, telefonul mă deranjează... bineînțeles mă suna mama.

-Alo mami, spun asta cu o voce atât de inocentă.
-Scumpo, vreau să stiu cum e acolo, ce parere ți-ai făcut despre mama lui Alex, cum se comportă cu tine?
-Mai usor mamă, mă simt cam interogată, sunt bine si mama lui e super de treabă.
-Mă bucur scumpo, sună-ma si tu mai des.
-Mamă, serios, sunt bine... te sun eu mai tarziu că acum vreau să învăț.
-Bine iubito, pa.
-Pa, mamă.

Oh doamne e atât de grijulie... acum clar nu o sa învăț, nu mă pot gândi la asta acum, era doar un pretext. Prefer să mă plimb, să cunosc mai bine imprejurimile.
-Alya, o sa ies puțin pe afară, mă intorc în 2 ore.
-Bine, sa ai grija si sună-ti mama mai des.
-Da, da bine.

E cam enervanta mama, dar mă bucur că se gandeste atât de mult la mine. Închid uşa şi mă îndrept spre un parc din apropiere, am trecut pe acolo când ma condus acasă tipul acela. Casele de aici sunt destul de ordonate si simple, din câte observ nu se află spațiu liber intre ele.

Acum îmi pun castile pe cap si dau volumul foarte incet pentru a analiza mai bine zona. Ajung în parc si îl zaresc... pe... mda. Era asezat pe o bancă, cu gluga pe cap... ca de obicei si fuma... mă apropii de el si observ cum fumul îi ascundea buzele.

-Hei, spun asta timidă... nu obisnuiesc să vorbesc cu băieții... dar tipul ăsta nu pare a fi asta... e doar un intuneric... cred că e in doliu în fiecare zi.
-Bună, micuțo. Ce faci pe aici?
Waa... mă tachineaza... nu stiu de ce, dar in momentul ăsta îmi place.
-Am iesit să arunc o privire.
-Perfect.
Zâmbesc... si tot ce-mi trece prin cap e să îi pun întrebări si vreau să îi dau gluga jos, dar nu stiu ce reacție va avea asa că ma abțin.
-Şi... cum te cheamă? Întrerup linistea.
-Adam, pe tine?
-Lena.
-Drăguț nume, îmi place.
Zambesc din nou.

Doi tipi musculosi se indreptau spre noi. Adam era atât de relaxat, iar eu eram destul de panicată. Tipul mai mare mă trage de lângă el si incep cei doi sa-l bată măr pe Adam, acesta nu riposta deloc. Strigam cât puteam de tare să îl lase in pace si incercam să îi imping... de parcă puteam să mut munții. După ce l-au făcut de sânge si l-au marcat cu vânătăi... au plecat.
-Adam, Adam... dar nici nu se misca.
Sun salvarea si aceasta apare imediat.