An Omega's Life

Chapter 1

Casa noua, oras nou, practic o noua viata. De curand m-am mutat aici sperand la una. O viata diferita.

-Ka-ke-ru! A venit mama ta sa te ia! exclama îngrijorarea de la grădinița. Scuze, mereu se joacă si pierde noțiunea timpului, continua aceasta pe un ton bland, privindu-mă amuzată.

I-am zambit si eu la randul meu.

-Eu ar trebui sa imi cer scuze. Cred că vă cauzează o grămadă de probleme, ii raspund sincer, apoi oftez.

-Nu va faceți griji. E bine crescut si politicos. Asculta mereu ce i se spune. Ma bucur ca este asa energic. De obicei intr-un oras nou, copiii au tendința să se închidă in ei, însă el e foarte extrovert si si-a făcut chiar si prieteni- ma anunță îngrijirea foarte încântată,poate putin prea încântată.

Am chicotit. Vorbea prea mult, insa era o persoana buna. Tânăra si frumoasă, eram putin gelos pe ea, parea sa se distreze cu ce facea.

-KAKERU! o mai aud o data ca striga, apoi imi vad copilul cum alearga cu ghiozdanelul spre mine.

L-am privit lung, apoi i-am zambit.

-Scuze...-sopteste el bosumflat, semn ca ar mai fi ramas.

M-am aplecat spre el, apoi i-am ciufulit parul.

-Mamii!! se planse el, insa radea; nu ii displacea ceea ce ii faceam.

-Hai acasa. Azi facem mancarea ta preferata! ii zic eu mandru, apoi ii arat punga cu ingrediente, pe care evident ca o ignora-se pana acum.

Acesta a luat o gura mare de aer, tinandu'si apoi respiratia. Ma privea incantat cu ochii mari si un zambet larg. Era slabiciunea mea. Cand se uita asa la mine, nu puteam spune niciodata nu. Kakeru imi prinse doua degete cu manuta lui mica, apoi ma stranse cat de tare a putut, semn ca nu imi va da drumul. Nu cred ca o face voluntar, insa e asa de dragut cand incearca sa ma protejeze.

-Kakeru, spune "la revedere", il indemn pe copil facandu'i semn cu capul spre îngrojitoare.

Acesta a dat politicos din cap, apoi a inganta un "La revedere!" timid.

Am zambit facand acelasi lucru, pornind apoi spre iesire sub privirile amuzate ale domnisoarei ce nu ne-a scapat din ochi pana ce nu am iesit din aria ei vizuala.

Am oftat lung. Stateam la etajul 3 si nu aveam lift. Pentru o persoana gravida e putin cam greu.

-Usor, mami! ma indeamna Kakeru stragandu'mi mana in a sa. Sa nu il lovesti pe bebe mic, continua cu o propozitie deloc noua, lucru ce ma amiza mereu.

Eram in ultima luna de sarcina si aratam ca un balon. Partea cea mai rea nu era cum aratam, ci faptul ca ma miscam si mai greu.
-Sunt bine, nu iti face griji! ii raspund amuzat, insa acesa nu imi zambi, pastrandu'si aceeasi expresie îngrijorată.

-Oh, mai! Da-mi voie sa te ajut! spuse o voce din spatele meu, facandu-ma sa tresar si sa imi intorc privirea.

Era o domana de varsta a doua. Aceasta imi lua bland plasa din maini, apoi imi zambi. I-am zambit si eu, apoi mi-am dus mana pe burta instinctiv, desi nu ma durea.

-Esti o mama norocoasa daca copilul isi face griji pentru tine, remarca aceasta amuzata.

-E singurul pe care il am, pana la urma, spun la fel de amuzat, scotand un chicotit timid.

Tacerea se lasa, iar in timpul ala am si ajuns la etajul nostru.

-Multumesc! spun aplecand usor din cap.

-Nu ai pentru ce, dragă!  imi răspunse aceasta apoi imi dadu inapoi punga. Sa ai grija de mami, bine? il intreba pe copil, apoi dupa ce a primit un semn aprobator din cap, ne-a salutat si si-a continuat drumul.

O puteam auzi cum coboara. Se pare ca ea trecuse de mult de etajul ei. Am zambit. Se pare ca lumea e destul de draguta. Cu toate astea ma simteam nelinistit. Din prima experienta cu sarcina, mi-am dat seama ca multi se uita ciudat la un barba insarcinat, asa ca acum ma imbrac ca o femeie. Poate de asta sunt asa dragute...

Ah! Nu ma înțelegeți greșit. Nu sunt travestit si nici nu ma deranjeaza asa rau privirile lor, insa Kakeru mereu a fost mai sensibil la lucrurile astea. Mereu plangea cand se facea o remarca si ma lua in brate. Era dragut cum sa strangea cu toata forta lui, insa nu-mi place sa-l vad asa. De aceea am decis ca pentru o periada...sau de tot, o sa imi pun peruca si imbrac in rochie.

Ajuns in apartament, oftez inchizand usa in urma mea. Las punga jos obosit, apoi imi trec o mana prin parul fals si o dau jos, lasandu-mi parul castaniu sa respire. Nu duc o viata asa de grea, insa uneori e destul de greu sa te prefaci.

-Du-te si schimba-te, Kakeru! il indemn pe baiat, care face exact cum i se spune. 

Am zambit, apoi am luat iar punga de jos si m-am dus in bucatarie. Pentru el merita sa traiesti chiar si asa. 

Au trecut cateva ore de atunci. Dupa masa, Kakeru s-a dus sa doarma, iar eu am ramas sa fac curat. Nu era greu sa fii o mama singura, desi nu puteam lucra cu sarcina, primeam bani de la tatal copilului si stat. E destul de ok, insa e putin. 

Am oftat iar. Cu doi copii acum, totul va fi mai greu. Vreau sa le ofer tot ce au nevoie...insa cum? Nu o pot face singur, nu?

M-a trezit la realitate sunetul unei farfurii sparte. O scapasem din mana... Cum? Insa cand mi-am dat seama, era prea tarziu, totul se invartea cu mine. Imi era rau, iar mainile nu mi le mai simteam. Am incercat sa ajung pana la scaunul de langa masa pentru a ma aseza, insa picioarele m-au lasat inainte sa il pot trage langa mine. Am cazut. Voiam sa ma ridic sau sa chem pe cineva... insa nu mai aveam forta si nici nu aveam pe cine chema. Am zambit scurt. 

-...keru...- soptesc sperand sa se trezeasca.