Gânduri printre Rânduri

days to be alone

Vine un moment în viaţa fiecăruia dintre noi când  am simţit nevoia să fim singuri, cu adevărat singuri.. Şi nu mă refer la a fi singur în cameră.. Nu, la naiba că nu..

Vine o zi în care tot ce ne dorim e să putem să fim la mama naibii în pustiu, numai noi şi gândurile noastre şi cu toate durerile ce ne apasă sufletul.. Singuri, numai noi cu propria respiraţie, atât de singuri..

Epuizaţi de cotidian ne dorim să fim singuri, epuizaţi de întrebările agasante ale partenerului de cuplu ne dorim să fim singuri, epuizaţi de cicălelile părinţilor ne dorim să fim singuri..

Şi printr-o oarecare minune, fiecare dintre noi la un moment dat în viaţa noastră primeşte ziua asta nenorocită de care credem că avem nevoie cu atât de multă disperare.. Şi apoi încă una, încă una şi tot aşa...

Şi apoi,

După o perioadă te trezeşti undeva la trei sute şi ceva de kilometrii depărtare de casă, într-o cameră nenorocită de cămin privind în jur şi negăsind nimic.. Nimic înafară de singurătate..

Şi atunci brusc, după ce atât amar de vreme ţi-ai dorit să fi singur, după ce atât amar de vreme ţi-ai oprit inima să mai bată şi pentru altcineva înafară de tine, abia atunci realizezi cât de mult ai greşit..

Abia atunci copile, când nu e nimeni în jurul tău, nimeni care să-ţi ofere mângâiere şi iubire.. Abia atunci când nimeni nu e acolo pentru tine ca să te scape de plictiseală, că nu cumva mai târziu să dai fugă în dulăpiorul cu dulciuri şi să te afunzi în ele, aşa cum te afunzi în melancolia şi durerea singurătăţii.. Abia atunci copile, realizezi câtă nevoie ai de cineva în jurul tău!

Toţi ne afundăm în singurătate şi toţi ne-o dorim cu ardoare din atât de multe motive neplauzibile.. Ba nu vrem să suferim, ba suntem sătui până peste cap de aglomeraţia zilelor în care nu avem timp nici să respirăm cum trebuie, ba suntem prea extenuaţi de prieteni care nu sunt capabili să ia o pauză de la distracţie doar pentru a privii şi pentru câteva secunde măcar frumuseţea unei zile însorite...

Şi e ciudată nevoia asta de singurătate, e ciudată că risipeşte tot în jurul tău.. De la părinţi la prieteni, de la prieteni la suflete pereche şi doar pentru că suntem atât incapabili să trecem prin viaţă cu tot ce ne oferă ea.

Şi atunci, eu te întreb copile...

Câte zile să fi singur să-ţi dai seama ce pierzi în viaţă?