In love with danger

🍥Creioane colorate🍥

Punctul de vedere al Liei:
-Blake, ai rămas cam îngândurat, nu că mi-ar păsa, dar vreo problemă?
-Dacă nu-ți pasă de ce mă întrebi?
-Pentru că am dreptul, pentru că pot şi pentru că vreau.
-Dacă încă nu te-ai prins eşti doar o servitoare în casa asta, nu ai prea multe drepturi.
-Poate sunt o servitoare, însă toți suntem egali fie născuți în puf ca tine fie nevoiaşi ca mine. Am fost şi eu cândva ca tine. Păcat a fost o minciună. O perioadă care a dispărut. Fie că a ta dispare sau nu când eşti în viață, va dispărea oricum în ceruri. Acolo îți va plăcea să fi tratat ca ceilalți şi să ai drepturi, nu?
-...
-Da. Nu mai ai ce să zici. Uşa este acolo. Ai grijă să nu te lovească la plecare.
Da, arogant, ca de obicei. O să încep să mă obişnuiesc. De când am fost la doctor mi-a sugerat să merg în cârje. Urăsc chestile alea. Am coborât pe scări şi i-am văzut pe copii chinuindu-se la teme.
-Copii.
-Da. Zic ei în cor.
-Am o propunere pentru voi.
-Te ascultăm.
-Cum ar fi să-l chem pe Blake să vă ducă în parc, iar eu să vă fac temele.
-Ai face asta pentru noi? Întreabă Raina.
-Aş face orice pentru voi.
-Spui asta pentru doar pentru că eşti dădaca noastră? Întreabă fata.
-Nu, desigur că nu. Chiar sunteți nişte copii agreabili, iar eu chiar nu mă ataşez de peroane, dar voi parcă sunteți o parte din mine: şi tu Raina, şi tu Luke, şi uneori şi Blake. Păcat că el este mai complicat, dar fiecare sunteți diferiți şi asta vă face cine sunteți.
-Mă duc să-l chem pe Blake. Zise Luke.
-Ok. Eu şi Raina aşteptăm.
-Lia, cum ai ajuns să ai rana aceea la spate?
-Este o poveste lungă.
-Luke mi-a zis că îl bănuieşte pe Blake. Blake te bate?
-Nu. Sigur că nu. Blake este o persoană incredibilă, dar datorită adolescenței uneori nu se comportă cum ar trebui.
-Dar nu mi-ai răspuns la întrebare.
-Micuțo, nu-mi place să mint aşa că te rog nu mă forța să spun ce nu vreau.
-Bine. Dar într-o zi o să-mi zici?
-Într-o zi o să-ți spun. Acum haide să te pregătesc.
O îmbrac într-o rochiță albă imaculat, nişte sandale argintii şi îi prind părul într-un coc. Când coborâm jos Blake era acolo cu Luke pregătit. El mă vede că merg fără cârje şi-mi zice:
-Cine te-a lăsat să mergi fără cârje?
-Mi-am permis singură.
-Aduți-le imediat.
Datorită dureri aveam un ritm mai lent. Blake trece pe lângă mine ca să ajungă la cârje mă dezechilibrez şi cad, dar el mă prinde şi aterizez pe el; capul meu stând pe abdomenul lui lucrat. Se uita la mine îngrijorat.
-Ai pățit ceva? Mă întreabă el serios.
-Nu. Sunt bine.
Mă ridic, dar o durere cumplită îmi cuprinde spatele, dar o maschez cu un zâmbet jucăuş. Spatele meu nu era distrus de acum. Avea răni acumulate în fiecare zi. Se înmulțeau şi formau cicatrici oribile care rămâneau pe pielea mea veşnic. Corpul meu era distrus. Nu mâncam destul şi acest fapt nu mă ajuta să mă vindec.
-Copii, să vă întoarceți într-o oră. Ați înțeles?
-Bine.
-Dacă veniți mai târziu voi veni după voi.
-Fie că venim, fie că nu, tu vei sta aici. Te anunțăm dacă întârziem. Zice Blake.
-Vă aştept cu temele terminate. Blake tu ai ceva de făcut?
-Pot să le fac şi singur. Nu-ți face griji.
-Doar să le faci să nu cumva să uiți.
-O să le fac.
Mă apuc să le fac temele. Nu erau nişte chesti interesante sau grele. Erau numai nişte grile care nu aveau nimic inovativ. Defapt, erau chiar prea mature subiectele pentru copii atât de mici.
Nu ştiu de ce simt asta, dar chiar trebuie să-i fac pe copiii ăştia să trăiască. Să se bucure de viață. O simțeam ca pe o promisiune pe care am făcut-o când am vrut să devin babysitter. Să le ofer acelor copii o viață frumoasă. De obicei nu-mi păsa. Eram închisă în mine şi nu suportam copiii, dar ei m-au deschis şi chiar mi-au arătat cum este să ai... O famile.
Termin de făcut teme, iar apoi mă duc la Blake în cameră să văd ce teme are de făcut. Mă uit printre hârtiile de pe birou şi nu găsesc decât chestii neimportante. Încep să mă uit prin dulapurile de sub birou şi pe lângă mii de creioane colorate găsesc un desen. Era oglinda feței mele. Fiecare defect şi fiecare porțiune a feței mele era delicat pictată pe acea coală de desen. În colțul din dreapta jos se afla semnătura lui... Blake. Era aşa frumos desenul.

De ce mă pictase? Şi cu atâta măiestrie şi delicatețe. Era perfect. Şi în spatele meu se aude uşa deschizându-se:
-Îți place?
Nu mă uitam la el pentru că nu-mi puteam lua ochii de la tablou. Mereu mă credeam urâtă, dar cumva el a surprins o parte frumoasă a mea. Cum a reuşit?
-Da este perfect. De ce m-ai pictat?
-Pentru că eşti frumoasă.
-Hai nu-ți bate joc de mine. Zi-mi adevărul.
-Tu chiar eşti frumoasă. Mă inspiri. Urma să-ți ofer tabloul mai târziu, dar poți să-l iei. Este al tău.
-Mulțumesc.
Îl pup pe obraz şi îl îmbrățişez. Rămânem îmbrățişați pentru câteva minute până când Luke intră în cameră.
-Mie şi Rainei ne este foame.
-Vin acum să vă fac ceva. Zic eu.
Le fac nişte sandwitcuri, după ceva timp îi culc pe copii şi rămân doar eu şi Blake.
-Ți-ai făcut temele? Întreb eu.
-Nu poți să mă scuteşti azi?
-Nu. Ai zis că le faci.
-Dar mă plictisesc.
-Stau lângă tine. Este 9. Îți promit că dacă nu terminăm la 11 te las cu ele neterminate.
-Ok.
În final le terminăm pe la 22:45 şi ne punem să ne uităm la un film. Adormim în brațele celuilalt.