In love with danger

♦Distrusă♦

Ajungem în parc. Totul era perfect. O zi călduroasă de toamna. Copacii aveau frunze viu colorate, iar străzile erau complet populate. Mergeam în tandem cu Blake. Azi arăta atât de bine... ca de obicei. Fuckboyul perfect.
Am zis că o să stau cu el şi o să o fac. Era chiar incontrolabil. Îi văd prietenii de la distanață. Erau 4 tipi musculoşi. Exact tipul lui Blake. Doar nu era prieten cu tocilari...
Ajungem acolo, iar unul din el zice:
-Ce faci, Blake? Azi eşti babysitter?
-Mai degrabă el e cel dădăcit. Zic eu serioasă.
-Păi cum aşa?
-Părinții lui au mai multă încredere într-o puştoaică decât în propriul copil.
Blake se uita la mine în timp ce eu chicoteam triumfător.
-Nu este adevărat. Zice Blake.
-Îți recomand să nu mai vorbeşti ca să nu te faci de râs în fața prietenilor tăi.
-Da... devine ciudat. Hai să trecem la distracție zice tipul cu care am vorbit înainte. Eu sunt Kai.
-Lia. Îi zic eu şi dau mâna cu el.
Toți s-au prezentat, dar nu le-am reținut nemele în afară de numele unui tip mai misterios. Era frumos. Avea ochii de culoarea mării verzi şi părul şaten. Părea un fel de tocilar care avea pătrățele adevărate. Era drăguț şi periculos în acelaşi timp, dar cine ştie ce se ascundea după acea fațadă. Numele lui era Nathan. Aşa de dulce.

Să nu uitați acest personaj pentru că el nu este prea important în această carte, dar cine ştie ce există în alte carte... nu vă dau spoilăre.
Am mers cu ei peste tot. Au vandalizat case şi spre surprinderea lui Blake chiar i-am ajutat. Nu sunt tipul care să strice distracția, dar totul are limite. Adică nu este ca şi cum mi-aş distruge viața cu țigări cum o face el. Atâta timp cât nu suntem prinşi cui îi pasă? Da, mereu am fost fata rea şi rebelă, dar şi foarte responsabilă pentru vârsta mea. Poate a fost şi motivul pentru care am fost angajată.
Acum stăteam cu toții sub un pod de sub o şină de tren. Mâncam ce au furat băieții de la un restaurant luxos. După ce am terminat de mâncat băieții au plecat, apoi am rămas numai eu şi Blake.
-Ne întoarcem? Îl întreb eu.
-Nu. Mai făcut destul de râs. O să te duci singură acasă.
-Cum adică te-am făcut de râs? Tu m-ai chemat în parc.
-Nu-mi pasă. Te duci singură acasă.
-Ți-am zis că nu te mai las singur. Ce nu înțelegi din asta.
Cât timp mă răsteam la el a luat-o la fugă în pădure. Ştia foarte bine că nu şitu oraşul. Am început să merg până când am ajuns într-un loc ciudat. Erau multe blocuri micuțe, cu ferestre sparte şi garduri ruginite. Arăta oribil. Oameni dubioşi erau la fiecare pas. Nu-mi era atât de frică, dar eram atât de nervoasă încât nu mai gândeam normal. Eram agitată şi am intrat pe o stradă lăturalnică. În fața mea am văzut doi bărbați. Nu m-am întors din drum pentru că nu ştiam  ce avea să se întâmple. Cei doi s-au aşezat în fața mea. Unul îmi stătea în spate, iar celălalt îmi bloca drumul înainte. Eram înconjurată. Ce naiba?
-Ce vreți de la mine? Îi întreb eu curajoasă.
-Totul. Mai ales corpul tău.
-Realizați că violul caracterizează bărbații care nu pot să cucerească singuri o femeie, nu?
-Trăncăneşti cam mult.
-Se poate... de ce nu să ne cunoaştem dacă tot o să am o experiență.
-Eşti ciudată.
-Nu pot să mă opun. Sunt totuşi curioasă... nu sunteți atât de urâți. De ce nu vă duceți şi voi în oraş şi poate vă găsiți o femeie mai bună decât toate tipele pe care le găsiți pe la colțuri de stradă.
-Da. Mai lasă vorbăria şi începe să acționezi.
În acel moment mi-am scos telefonul. Da, aveam un Nokia, dar totuşi. L-am sunat pe Blake şi am pus telefonul pe difuzor.
-Într-un viol fata nu acțioanează. De obicei țipă, dar nici într-un caz nu ajută.
-Atunci țipă.
-N-o să vă dau satisfacția.
Din punctul de vedere al lui Blake:
Nu-mi venea să cred ce am auzit. Două voci de bărbați o amneințau pe Lia. De ce am lăsat-o singură? Ştiam că nu ştie bine oraşul. Trebuie să mă grăbesc să ajung la ea. Era bine că le făcea față şi nu era speriată. Dar cine ştie ce se afla la interior.
Am urcat pe motocicletă şi am pornit spre oraşul unde se afla. Ştiam foarte bine unde este. Frecventez des locul acela. Locul unde poți vinde cel mai uşor droguri. Unde pot vinde cel mai uşor droguri.
Punctul de vedere al Liei:
Şi-au început treaba. Nu ştiam ce să fac. N-aveam destulă forță, iar eu aveam un cuțit la gât. Nu puteam să scap. Singura mea scăpare putea fi Blake. Eram în lenjerie, iar eu mă uitam în gol. Eram rănită. Aveam spatele pe jumătate imobilizat. Aproape îmi pierdeam speranța, când l-am văzut pe... Nathan.
Tipii aceia mă drogaseră ca să nu mă mişc. Ochii mi se închideau încet. Tot ce am văzut a fost cum... Nathan i-a omorât pe amândoi şi m-a luat în brațe şi m-a dus spre o bancă. M-a aşezat în brațele lui.
-Eşti bine?
-Doar amețită. M-au drogat cu nişte prafuri.
-Stai calmă. Ce făceai aici singură?! Mă întreabă el aproape țipând.
-Calmează-te. Blake s-a enervat pe mine şi m-a lăsat să merg singură acasă. Sunt cam nouă în zona asta şi...
-Blake unde este? Mă întreabă el întrerupându-mă.
Fix în acel moment apare Blake.
-Ce faci cu ea? Întreabă Blake țipând.
-Calmează-te. Zice Nathan. Ai lăsat-o singură şi ai avut mult noroc că am fost pe aproape. Ştim amândoi că putea să le țină față, dar ai cam scos ceva din calcul, are spatele pe jumătate imobilizat şi nici nu cunoaşte oraşul.
De unde ştia ce am la spate. A, da, eram pe jumătate dezbrăcată. Ei se certau, iar eu sufeream. Ce proşti.
-Auziți?! Măcar dați-mi ceva cu ce să mă îmbrac şi apoi continuați-vă cearta.
Nathan îşi dă geaca jos şi mi-o pune peste umeri. Apoi se ridică, iar eu mă sprijin de el. Încă eram amețită de la prafuri. Blake mă ia în brațe.
-Mersi pentru ajutor, Nate. O preiau eu de aici. Zice Blake.
-Ai grijă de ea. E o fată specială. Nu ai vrea să mai pățească ceva.
Blake mă pune pe motocicleta lui şi mă aduce acasă. M-a dus în cameră. M-am trântit pe pat şi mă uitam la perete. Eram aşa de supărată. Aş fi plâns, dar mi-am promis că n-o s-o mai fac vreodată. El doar se uita la mine. Nu avea ce să zică. Nu-l înțeleg. Uneori îi pasă, alteori nu. Ce are tipul ăsta? Mereu aceleaşi întrebări.
-Du-te şi iai pe copii de la şcoală. Îi zic eu.
-Nu vi cu mine?
-Ți se pare că sunt în stare. O să ajung să nu te mai suport. Le-ai dat banii tipilor ălora?
-Da. De asta am plecat.
-Şi nu puteai să-mi zici?
-Îmi pare rău.
-Mereu îți pare. Niciodată destul încât să nu mai repeți greşeala.
-Ce sunt rănile de pe corpul tău?
-Mi-ai auzit povestea.
-Voiam s-o aud acum.
-Păcat. Du-te şi ia-i pe Raina şi Luke.
-Sigur. O să le zic servitorilor să nu te deranjeze.
Hei, oameni adorabili şi răbdători. Mă bucur că ați aşteptat atât. Am avut probleme medicale grave în ultimele zile. Da... acum am revenit cu forțe noi (cel puțin aşa cred eu... mă păcălesc singură) şi o să scriu cât de mult pot pentru că este vacanță!! Vă pup şi citiți în continuare!!❤💋😘