Lângă Același Suflet

I.

O zi de primavară obișnuită ,soarele își încantă razele pline de căldură,cerul senin plin de sinceritate,toată natura e plină de armonie.
Într-o cameră întunecată de draperiile lungi și verzi, se află câteva paturi care adapostesc suflete nevinovate,un salon vechi plin de umezeală și de mucigai.O doamna plină de fericire,se mișca foarte vioi.
-Bună dimineața,azi e o zi specială pentru tine Anabel, spunea vocea caldă a asistentei.
-Nu e așa specială,se auzea...
-Hai Anabel,azi faci 18 ani!!
-Da,18 de când stau în acest orfelinat,18 de când am rămas o ființa singură pe pământ,18 ani...Cum spuneam,nimic special..
Două bătăi se auzeau deodată în ușa șubredă a camerei.În pragul ei se afla un baiețandru cu o mică floare ascunsă la spate.
-Mi-am amintit că trebuie să fac ceva,o să revin mai târziu să termin treaba,spune domnișoara Ingrid cu un mic zâmbet,și apoi pierzându-se pe hol.
-Aa nu,stați aaa...aa..
Deodată fața Anabelei se facu roșie ca focul,iar ochii ei căprui începură să sclipească mai puternic.
-Am venit să îți urez un mare LA MULȚI ANI! Și precum e ziua ta,ai dreptul la 18 dorințe,oferindu-i un zâmbet cald.
-Oh,mulțumesc... Nu trebuie..
-Haideeee Anabel nu mă refuza,ți-am adus și o mică floricică.
Oferindu-i trandafirul de o culoare de roșu aprins plus un alt zâmbet mai larg.
-Uite vezi acest trandafir se aseamănă cu tine,până și la culoare,spune Luis râzând.
Făcându-o pe Anabel să roșească și mai puternic.
Anabel era o adolescentă părăsită de mică de ai săi părinți,lasând-o singură în aceasta lume crudă.Fiind doar un bebeluș de câteva luni,găsit între câțiva saci de faină de Moș Elioned a preferat să o lase în grija orfelinatului. Nici până azi Anabel nu și-a cunoscut părinții.
Iar Luis era un baiat orfan,părinții lui murind în urma unui accident,și acesta fiind respins de bunici și de restul rudelor a trebuit să se acomodeze cu viața singuratică oferită de orfelinat.Luis avea sentimente pentru Anabel încă de pe la vârsta de 10 ani.Acesta s-a îndragostit de frumusețea sufletului Anabel.Deși era puțin respingătoare era o fata frumoasă,parul de-un blond ca spicele de grâu,cu ochii ei căprui și puri ca lacrima.Fața ei rotundă și orajii roșii îi oferă o luminiozitate puternică ce fură toate privirile.
...
-Și de unde începem sărbătorito? spune el râzând.
-Stai,ce? Eu? De ce eu?Aaa.. Nu,spune tu!
-Azi nu e ziua mea așa că spune odată!
-Aa..
-Tic tac,Anabel
-Aa,ok.. Eu.. Hm.. Am putea să... Sau mai bine nu,poate.. Nu,nu.
Un chicot o trezește pe Anabel din transă.
-Ce e? De ce râzi,Luis?
-Dacă te-ai vedea,te contrazici singură,tu spune și eu fac,azi mă transform în Duhul tău ,Aladin !
-Bine,am reușit să găsesc un răspuns,putem merge pe pe dealul din vârful orașului? Vreau să văd totul de sus,să simt cu vântul îmi mângâie corpul.
-Dorința ta mi-e poruncă domnița,după ce mâncăm ceva plecăm!
-Mulțumesc Luis,chiar îți mulțumesc!
Luis pregătește cu ajutorul lui Ingrid câteva de ale gurii și o pătură.Ajung cei doi în locul preferat,doi salcâmi înalți reușesc să creeze o timidă umbră,priveliștea era mortală,toate clădirile furioase ale orașului deveneau acum niște simple piese ale unei machete.
-Îmi place foarte mult aici,zise Anabel.
-Știu, de aici poți atige cerul,parcă ar fi limita dintre nori aceștia timizi și acele grăbite statui ce se mișcă de colo colo.
-Oare cum ar fi dacă toți ne-am opri să observam realitatea? Să încercăm să întelegem importanța fiecarui obiect in lumea asta?
-Wow,Anabel nu m-am gândit niciodată la asta,spuse surprins Luis.
O liniște bântuie legătura sacră dintre cei doi,deși niciodată nu-și dezvaluiră sentimelele cei doi purtau o iubire imensă pentru celălalt.
Venise seară și cadrul devenea din ce în ce mai liniștit,neînsuflețitele stele își fac apariția,și timid răsare și pura lună.
-Ei Anabel acum e timpul să îmi reiau meseria de duh și să-ți indeplinisec mult așteptatele dorințe, așa că Aladin poruncește!
-Oh,dar nu știu ce să îmi doresc,am primit deja ceea ce meritam,spune Anabel.
-Hai,hai tot trebuie să îți dorești tu ceva,zise Luis.
Stând Anabel concentrată să își găsescă dorințele când deodată fu trezită de un timid sărut pe obraz oferit de Luis.
-Deci? Ce îți dorești?spuse el.
-Ăa,păi.. Nu știu.. Mi-aș dori să îmi pot afla povestea,drumul meu spre orfelinat,să înțeleg de ce așa zisi "părinți" mi-au făcut asta. Mi-aș dori ca pentru o zi totul să nu mai existe,doar tu.. și eu...Să pot vedea lumea cu ochii vieții,nu numai acel perete pătat de vechimea sa,să pot atinge cerul,să mă ascund după stele și să îmi dezleg ancora tristeții mele. Mi-aș dori ca acele pustii suflete din orfelinat să aibă șansa de a simți iubirea parintească,să poată plânge în brațele mamei,să fie apreciate... Astea sunt singurele 10 dorințe ale mele..
- Am rămas mut,zice Luis, credeam că îmi vei cere dulciuri,plimbări sau alte prostii din astea. Acum îmi dau seama că nu le pot îndeplini,scuze.
-Nu e vina ta,mi-ai îndeplinit o dorință,spuse ea.
-Care?
-Mi-ai oferit cea mai neașteptată zi,și mai important e că nu mai lăsat singură,deci îți mulțumesc.
-Te iubesc! Șopti Luis sperând că aceasta nu-l v-a auzi.
Însă fața Anabelei se făcu din nou roșie ca focul.