Lângă Același Suflet

VI.

O clădire înaltă, cu pereții destui de mari și groși cât să exprime seriozitate. În jurul ei o gradină uriașă plină cu tot felul de copaci tineri, dar și trecuți prin viață. Deasupra clădirii, o placă aurie încercă să se facă văzută:"Liceul Northemberg"
-Până și numele pare sofisticat..
-Ce ai spus, draga mea?
-Nimic..
-Oh, stați liniștite, vă veți obișnui. Și în plus va fi doar un an, zise Ingrid.
-Sper să treacă repede, măcar suntem împreună..
Bun venit la o noua viața, una bună sau mai rea decât cea de acum,încă nu se știe..
Peste tot fețe necunoscute, voci noi, comportamente diferite, care mai de care cu nasul pe sus..
-Fato nu vezi pe unde calci? Ce e? la ce te uiți?
Surprinsă de comportamentul ei inadecvat, Anabel încerca să spună ceva, dar era ca și cum cuvintele se împrăștiase prin minte și era dificil să le găsească..
-Ești nouă aici?
-Ăă..da..
-"Ăă" vezi pe unde mergi,trebuie să înveți regulile pe aici..să știi că nu ești de rândul nostru..bâlbâito
Cu un râs totalmente ascuțit,de la o fată super îngâmfată.
Anabel nu știa cum să plece mai repede din fața lor..ajungând din nou lângă celelate prietene.
Ziua se sfârșise,întunericul nopții își punea aprenta pe cerul senin,câteva stele apar timide și îi dau viață cerului..o lună albă,pură apare și ea în tablou..
-Ție chiar îți place să te pierzi printre stele,nu-i așa?
-Da..simt că mă ascultă și mă înțeleg..
-Dar ce s-a întâmplat,nu vrei să îmi povestești?
-Prefer să țin în mine totul..frica e prea mare ca să spun altcuiva..
-Te înțeleg,Anabel..
Îngrijitoarea plecă fără să mai zică vreun cuvânt,iar peste câteva minute se întoarse cu o pătură moale ce o întinse pe Anabel.
-Oh..ăă vă mulțumesc..!
-Să nu stai prea mult,îi zise femeia surprinzându-o cu un zâmbet sincer.
Privind atent,observase o stea mică și apoape învizibilă ce se afla la puțină distanța de celelalte,ca și cum ar fi singură și părăsită,ca și ea..
-Și tu ești ca mine? O stea lipsită de importanță într-o galaxie plină..? Oare chiar e locul nostru aici unde suntem..? Și dacă e,de ce nu simt asta..?.. Uof..se pare că viața nu-i cea mai dreaptă cu mine..dar,dacă suntem unde suntem avem un rol,nu..?Știu,prea multe întrebări,dar mi-ar placea dacă ai răspunde la ele..
Soarele dimineții își făcu apariția,câteva raze tide își fac loc prin crăpaturile geamului,neacoperite cu perdeaua lunga a camerei.Mici zgomote se aud de pe hol,era ora de trezire.
-O nouă zi..un nou început ,șoptise Anabel.
Ajunse la școală totul părea normal de data aceasta,nici urmă de apariția fetei îngâmfate,ceea ce le mai calmase puțin pe fete,însă tot nu se simțeau in largul lor. Primele ore trecuse repede,acum urma ora de teatru.
-Oare ce vom face, întrebă Juniel?
-Vedem acuși,și eu sunt curioasă,zise Marrie.
-Da..Nu cred că o să fie ceva foarte spectaculos,dar..
-Haide Anabel,nu fi așa morocănoasă.
Când intrase în sală,un perete uriaș și negru le întâmpina.Jos la poalele peretelui,pe podeaua maronie și lucioasă se aflau un cerc de scaune ce așteptau să fie ocupate.Fetele se așezară una lângă cealaltă nederanjând cercul,la scurt timp apăruse și ceilalți colegi,printre care și neașteptații "populari".Fața lui Anabel parea puțin scârbită,dar și puțin speriată de ce va urma.
-Oo,doamne ia priviți ce avem noi aici,spuse râzând una dintre fete,e chiar ea,Bâlbâita.
-Mă bucur să te revăd,zise ironic cealaltă fată, cum de nu ai fugit?
Înainte ca acele fete să mai zică ceva,iar Anabel să se apere,apare în încăpere un domn înalt,de vreo 40 de ani.Părul negru îi dadea un aer de om matur,însă mici firicele albe își făcuse apariția.Rolul lor era de a arata că era trecut prin multe teste ale vieții.Fața lui puțin gălbuie,cu sprancene stufoase și cu o pereche de ochelari imenși ce îi acopereau ochii,dar și jumatate din nas.Era îmbracat la sacou,dar cu o pereche de jeanși mai lenjeri.Avea un mers șchiopătat,de aceea se sprijinea într-un baston.
-Bună ziua elevi!spuse el cu o voce puternică.
-Bună ziua,zicând toți în cor.
-Bun,acum să ne așezăm jos și începând de la mine,va trece pe la fiecare această mingiuța,eu am botezat-o MINGEA PRIETENIEI,rog pe fiecare să își zică numele,de unde este și ce plăceri are.
În timp ce vorbea,ținea în mână o mingiuța mică roșie.
-Numele meu este Dimitrie,după cum vedeți eu sunt profesorul vostru de teatru.Mie îmi place..hm..teatrul bineînțeles,dar și muzica.Dând mai departe mingea la un baiat din dreapta lui.
-Eu sunt Daniel,zise timid baiatul și îmi plac jocurile video.
Pasând mingea ajung și pe la fetele populare,aflându-se astfel numele lor,pe cea mai rea o chema Jules și îi plăcea moda,iar pe cealaltă Ambar,ei îi plăcea bârfa.
Toți au început să se amuze auzind asta,chiar și profesorul.
Din mână în mână,câteva nume își puse amprenta în acea sală,fiecare cu placerea lui,ajungând astfel mingiuța și la Juniel.
-Bună,eu sunt Juniel,spuse încrezătoare,iar mie îmi place literatura.
-Eu sunt Marrie,și plăcerea mea este arta.
Pasând ușor mingea la Anabel,ce nu era prea atrasă de asta.
-Ăm,eu..numele meu este Anabel.
"BÂLBÂITO" ,câteva cuvinte o întrerupse,respiră ușor și nelăsându-se influiențată continuă.
-Iar mie îmi plac stelele..
În acel moment o privire se întoarse suprinsă spre ea.
-Ah,voi sunteți fetele de la orfelinat,zise profesorul.Bun venit la școala noastră!
Atunci se auzi iarăși ceva,de data
aceasta era un chicot "și bâlbâită și orfană,hai că asta-i bună" auzindu-se dinspre Ambar și Jules,care fuseseră atenționate de către profesor.
Mingiuța ajungând la un baiat,ultimul din rând,din stânga profesorului.
-Numele meu e Hugo,îmi place sportul,dar și-privind spre Anabel- stelele cu povestea lor.
Mingea ajungând din nou la profesor,lăsând mintea lui Anabel la ce se întâmplase ci un minut înainte.
-Acum, după ce ne-am cunoscut mai bine o să facem grupe de câte doi,pentru următorul exercițiu.
Marrie era cu Juniel,lăsând-o pe Anabel singură.Însă sprea ea se îndreptă hotărât Hugo,dar îi apăru și îi tăia calea Jules.
Anabel rămânând astfel în echipă cu Daniel,baiatul timid.
Răsuflă puțin ușurată,că nu era în echipă cu Hugo, ce îi dădea o stare de neliniște.
După exercițiu, Anabel împreună cu fetele își făcură ușor câțiva prieteni noi. Daniel,pe care l-au cunoscut la ora de teatru,Marisa o fată jucăușă,cu părul roșcat și creț, și pe Stephanie care era mai diferită,dar totuși foarte de treabă,ea avea niște ochi verzi ce erau puțin acoperiți de prealungul breton.
O altă zi de școală se terminase, clopoțelul suna sfârșitul orelor.Fiecare elev fu luat de către părinți cu mașina.Anabel împreună cu Marrie și Juniel se întoarse pe jos către orfelinat.
O atingere neașteptată o făcu pe Anabel să se oprească,când se întoarse a fost surprinsă de către cine putea fi oare? Exact Hugo.
Care avea un păr brunet și creț și niște ochi albaștri profunzi.Spâncenele perfect drepte și cu buzele mari. Îmbrăcat în cămașa albă,perfect călcată și cu o pereche de jeanși ce îi scoase în evidență faptul că era foarte interesat de cum arăta.
-Vreau să vorbim..zise el.