Life is Cinema

Capitolul 3 - The Family Tree

....părinții lui Maddi. Unchiul și mătușa mea. Stăteau si povesteau liniștiți, la masă , așteptându-ne. 

             - Hey ! Suntem aici ! am spus eu, destul de veselă. 

             - Oh, Elizabeth ! Cât ai crescut , mio caro -asta însemnând draga mea- ! spuse unchiul meu, îmbrățișându-mă. 

               - Grazie, zio. Și mie mi-a fost foarte dor de tine. 

Vicenzo D'Acelle aka UNCHIU' era un bărbat brunet, înalt, cu pielea ușor măslinie , tipic italian. Familia lor (incluzând-o și pe mama , sora lui) , dacă țin bine minte , au venit în jurul anilor '85 în SUA. De atunci, toată familia s-a „împrăștiat” în toată țara. Mama, pe lângă el mai are o soră și 2 frați. În total, 5 frați. Ea a ajuns aici, în Seattle, când tata a adus-o după ce s-au căsătorit, Vicenzo stătea cu familia în Washington DC , sora mamei, Xaviera D'Acelle locuiește în Spokane,WA , Demetrio D'Acelle stă în Oakland,CA , iar Umberto D'Acelle locuiește în Sacramento,CA. Cam toți au rămas pe coasta de Vest a Americii. Dar destul despre familia mamei. 

                 - Mătușă Kayleigh ! Cât mă bucur să te văd ! Cum mai merge cu afacerea cu genți ?

              - Și eu mă bucur la fel de mult să te văd, Lizzy ! Ce mult ai crescut ! Ei bine, nu prea mai merge.

           - Cum adică? am întrebat eu mirată. (eu știam că afacerea mătușii mergea destul de bine în DC)   

              - Luați loc, fetelor . Puiul vine imediat , spuse mama. 

              - Deci, îmi spune și mie cineva despre ce este vorba ? am insistat eu. 

              - Păi, nu știu dacă părinții tăi ți-au spus, Liz, dar vom sta aici o vreme. 

              - Da, am aflat mai devreme, înainte să o conduc pe Maddi în cameră. 

            - Noi am avea o rugăminte la adresa ta, Liz. a spus mătușa Kayleigh . Din moment ce vom sta aici o perioadă, până ne revenim puțin din punct de vedere financiar, am vrea să te rugăm să o îndrumi puțin pe Madison în noua ei școală. Înainte să ajungem în Seattle, am înscris-o la aceleași cursuri ca și tine. Deci vei putea „avea grijă”  de ea toată ziua. 

             - Mamă ! Nu mai sunt un copil de 5 ani. îți amintești ? Voi împlini 16 pe 17 aprilie. s-a revoltat ironic Maddi. 

             - Deci, Liz,am încredere în tine. 

            - Da, mătușă. Poți conta pe mine. Nu o voi scăpa pe Maddi niciun minut din ochi. *m-am uitat la Maddi, zâmbind* (normal că nu era să o urmăresc toată ziulica,pe unde se duce și ce face. Noroc că Maddi a înțeles și a răsuflat ușurată la privirea mea ) 

        - Puiul va fi gata în 10 minute ! Fetelor, duceți-vă și spălați-vă pe mâini ! strigă mama din bucătărie. 

Ca să zic așa, în drum spre baie (știu că sună cam ciudat :D ) am observat că mâinile lui Maddi erau ușor...gri. Adică, vreau să spun...ca griul acela ce îți rămâne pe mâini după ce desenezi . Fiind o fire curioasă, am întrebat-o pe Maddi ușor ironic  : 

             - Era chiar așa de prăfuită noptiera aceea din noua ta cameră ?

*s-a uitat la mine, „prinzând” gluma și în același timp, zâmbind * 

            - Ăăă, nu, e de la desen. 

Wow. Desen ? Însfârșit găseam și eu pe cineva cu care să mă înțeleagă. Și eu eram pasionată de desen, doar că eu mă spălam pe mâini. :D

           - Desenezi ? am întrebat eu, arătându-mi interesul. Pe ce teme te axezi ?

           - Păi, de obicei portrete. De ce ? Și tu desenezi ? 

           - Când nu îmi fac temele, da. Eu schițez mai mult oameni în mișcare. Sau ochi. 

           - Hmm, interesant. 

*Fetelor ! Sunteți gata? Se răcește dacă nu veniți !  * 

           - Cred că trebuie să coborâm. 

............................................................................................................................................

Seara asta chiar a trecut, fără nici măcar să o simțim. Toți ne-am înfruptat din puiul grozav al mamei și am depănat amintiri... Chiar a fost frumos. N-am mai avut parte de o cină de genul ăsta demult. 

... ... ... .... ... ... ... 

Deci, era deja luni. Luni dimineață , cred că cea mai urâtă dimineață pentru adolescenții din ziua de azi. Trezit, duș, îmbrăcat, machiat, mâncare și ȘCOALĂ.  Era prima zi de școală pentru Maddi. ȚȘi eu trebuia să-i fac cunoștință cu prietenele mele, să-i arăt unde sunt clasele, unde e baia și cantina. Dar primul pas era să o prezint prietenelor mele. Cam greu, fata latino și handballista nu prea înghițeau pe oricine. Adică , Maddi nu era oricine. Era verișoara mea, și de asta mă așteptam să meargă bine lucrurile.  

          - Hey ! Ce mai faceți ? spusesem eu entuziasmată. Vreau să vă prezint pe cineva. *am apucat-o pe Maddi de braț * Ea este Maddi. Verișoara mea. De acum încolo, mă va însoți cam peste tot. 

          - Holá, chica . (logic, asta era Rosá) Bine ai venit pe la noi . Eu sunt Rosá. 

        - Salut ! a spus Maddi, holbându-se puțin la Rosá. Probabil i s-a părut cam ciudat că era umpic mai închisă la culoare decât restul elevilor.  

        - Bună ! s-a băgat și Zoey în discuție. Sper că te vom vedea în topul elevilor de pe-aici. Mă bucur să te cunosc, eu sunt Zoey.  

        - Hey ! Încântată de cunoștință. 

Bun, ați făcut cunoștință . Acum hai la cursuri. :D

.....

După ora de engleză , m-am îndreptat spre baie, să mă aranjez puțin. Când colo, am auzit o voce cunoscută ieșind din toaletă. Cânta melodia lui Whitney Houston - I will always love you. Ok, mi se părea o melodie destul de grea din punct de vedere vocal. trebuia să ridici de multe ori vocea foarte sus. Adică, nu prea știu eu multe despre muzică, dar asta era o voce destul de puternică. Dar, totuși, am intrat. Și GHICI ?!  

Era ....