Capitolul 40

6.1K 257 36
                                    

Oftez şi mă trântesc pe patul imens din cameră. Mă uit la tavan in timp ce strâng mai tare prosopul pufos în jurul meu.
Patul e foarte confortabil, iar dacă nu aş ştii ca iubitul meu are de gand să facă ceva nebunesc, as putea chiar să adorm.

Mă ridic brusc. Două ore. Mi-a dat doua ore.
Pentru ce?
Habar nu am.
Dar o sa aflu.

Oftez din nou si mă îndrept spre rochia care stă cuminte pe umeraşul de pe uşa dulapului. Ating materialul fin cu degetele. Câte amintiri...Primul sărut cu Andrew, petrecerea, atunci a început totul. Țin minte felul în care mi-a ridicat rochia şi buzele sale au facut pentru prima dată contact cu ale mele. Scutur din cap pentru a alunga amintirile.

Mă vrea îmbrăcată în rochia asta? Atunci asta o să primească.

O trag pe mine şi o închid cu greu.
Îmi usuc părul şi îl las pe spate.
Îmi încalț tocurile şi arunc o ultimă privire în oglindă în timp ce mă dau cu rujul meu roșu.
În ultimul timp radiez de fericire şi asta doar datorită iubitului meu.
Dechid uşa şi tresar, îndepărtându-mă puțin de pragul acesteia.
Petale de trandafiri...hmm, deci o să fie ceva romantic.
Îmi place asta.
Şirul de petale coboară pe scări, iar eu le urmez. Cam greu cu așa tocuri. Ajung pe ultima treaptă și îmi ridic privirea din pământ. Îl văd pe Andrew aşezat la o masă în fața şemineului.
O, Doamne!
Ce bine îi stă în cămaşă albă. Şi mai are şi papion. O să înnebunesc. Băiatul ăsta știe să mă starnească, nu glumă.

Simt cum obrajii mei se înroşesc.
Andrew se ridică de pe scaun şi îmi întinde mâna.
O apuc.
Puteam să cobor şi singură, dar apreciez gestul.

Abia dacă am avut timp să observ lumanările și buchetul de trandafiri roșii de pe masă.

Mă uit în ochii iubitului meu și îl studiez atent. E emoționat. Foarte emoționat.

Vai! Sigur o să se întample ceva. Trage de papion cu speranța de a-l lărgi. O să se întample ceva!

Îmi pun mana peste a sa, încercand sa-l asigur că orice vrea să facă, eu sunt alături de el.

Își drege glasul și se ridică de pe scaun. 

Se asează în genunchi.

 Îmi prinde mana în a sa și o sărută.

Doamne, chiar are de gand să o facă. Înlemnesc.

 -Știu că nu ne cunoaștem de mult timp, dar la naiba, mi-ai intrat pe sub piele. Te-am plăcut din prima afurisită de clipă. Momentul acela cand te-ai ciocnit de mine pe coridorul facultății a fost cel mai frumos din viața mea, pentru că mi te-a adus pe tine. De cand te-am cunoscut mă simt mai plin de viață ca niciodată, simt că m-am schimbat, că tu m-ai schimbat. La naiba! spune și scoate o cutiuță de catifea din buzunarul sacoului. Știi  că nu le am cu lucrurile romantice, dar te iubesc prea tare ca să mai las timpul să treacă, iar pe tine să te las cu numele tău de familie. Vreau să îl porți pe al meu. Așa că vrei să....

-DA! îl întrerup înainte să termine ce are de spus. Mă căsătoresc cu tine! 

Andrew face ochii mari și se ridică in picioare. Mă strange în brațe și începe să mă învartă. Buzele sale le găsesc pe ale mele, iar inelul cu pietricică ajunge cumva pe degetul meu printre săruturi.

 -Te iubesc! spun în timp ce îi deschei nasturii de la cămașă.

-Și eu te iubesc!



   *DUPĂ 3 LUNI*

 -La naiba, Julie, nu vreau să fac asta...încep să mă plang în speranța că o să mă lase în pace.

Placeri InterziseUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum