La liceu începuse să își petreacă timpul numai cu mine, stând și vorbind despre orice ne apăsa.
Timpul trecea, iar eu începeam să mă atașez de ea imediat. Mi-o imaginez acum ceva timp timidă, cum era, iar acum fără nici un regret.
Mereu mi-a fost frică să mă lase, chiar dacă deja inima ei bătea în pieptul meu. A fost, este și va fi ceea ce nu am perceput niciodată că voi avea mai scump, o nemărginire de sentimente.
Ne-am și despărțit pentru circa 1 oră de fiecare dată, asta deoarece nu rezistam niciunul mai mult de atât, eu greșindu-i prostesc, iar ei plăcându-i să mă supere.
Mereu face asta. Face glume pe baza geloziei mele, cunoscându-mi punctele slabe. Acum imi zâmbește, iar eu ii spun că mă agasează, tipic nouă.
