Adunata sub coaja tacerii,
numar nimicul ce se lasa modelat
si-l despart cu mainile goale,
in egale parti, imprastiindu-l
pe toata intinderea
ramasa pustie...
Nimic. M-am instrainat
pe bucati, rupte, sfasiate, arse.
Si nu doare. Nimicul nu doare .
Lumina ta indepartata
incolteste in muchia zarii,
intr-un tandru regret
a tot ce-ar fi fost sa fie...
Desculta si desavarsita,
intre petale, pulberi ,cenusi ,
simt lumina sub talpi
si calc indraznet
si fara intoarcere
in intunericul torential...
