M-am regasit luptator in solda cuvintelor,
adastand noptile langa foc,
ascutind, slefuind vorbe,
aducandu-le la incandescenta,
sfichiuind noptile cu biciul lor,
alegandu-le atent,
impachetandu-le in culori elegante,
sa-mi poarte vrerile si gandul,
ca un tanar samurai,
invatand sa-si culce patimile aprinse
pe cenusa de taceri arse...
Asistam supusa la ceremonia ceaiului,
la patimirea lenta a simturilor,
clocotul tinut in frau al maiestriei tacerii,
si-mi ascultam focul arzand,
invatandu-mi vorbele sa-si plece fruntea
cu demnitate nesupusa...
Mi-am inzestrat cuvintele cu viata,
a mea, faramitata in cioburi,
le-am lasat sa plece in lumea larga, nestiute
sa-si implineasca rostul...
Si toate fi-vor mereu la fel,
cerul nu-si va masura norii, pentru a se vedea inalt,
curcubeele nu-si vor cauta culorile,
pentru a se arata luminii,
nici copacul nu-si va numara frunzele
pentru a-si adauga un inel in trunchi...
nici eu nu-mi voi cauta, masura sau numara vorbele,
le voi lasa libere si nevazute,
pentru ca stiu dureros de bine,
ca doar lucrurile inutile sunt vizibile,
celelalte isi cunosc locul...
Nu ma intrebati care e calea
pe care cuvintele mele vor porni, atunci,
cand intunericul si gerul
vor stapani vatra flacarii din mine,
eu voi fi, atunci, doar tacere fara culori si contur,
lumea va fi, nici mai bogata, cu mine,
nici mai saraca, in lipsa,
dar cine-i dispus sa-mi ia locul...?
