Dyslexia [m.c.] - [Romanian]

Trei; dezechilibrare

Au trecut doua zile de cand Misty si Michael nu au mai vorbit, de atunci, Michael e in capul lui Misty.

Ce i-a spus in acea zi, se va repeta
mereu in capul ei, mereu si mereu, asta a facut-o doar sa isi ridice morarul cand era putin suparata.

Dar Michael a tinut sa o ignore dupa mica lor conversatie. Posibil ca el sa fi spus asta doar din mila, probabil din cauza celor intamplate la engleza, iar Misty a realizat asta.

In timpul pranzului, Misty o sa faca exact ceea ce face mereu, ea va merge in subsolul scolii. Fiecare scoala are cate o pivnita infricosatoare si plina de praf. Pentru Misty era confortabil sa se ascunda acolo, chiar daca nu era un loc unde lumea se ascundea.

Nu era murdara. De fapt era chiar curata. Erau sute de cutii care vor ramane mereu inchise si asta era tot. Nu erau mai multe.

Cand holurile vor fi goale, Misty se va furisa in subsol si probab va asculta muzica si se va bucura de liniste.

Cand mergea pe scarile ce duceau spre pivnita a auzit cativa pasi venind din spate.

Putea sa fie vreun portar care nu dadea un rahat pe studenti, asa ca pur si simplu a ignorat zgomotul.

Dar atunci, cineva a prins-o de incheietura intorcand-o si facand-o sa se balanseze.

L-a vazut pe Michael in fata ei care zambea, " unde mergi? " el a intrebat.

Nu a putut sa faca altceva decat sa zambeasca. Ea admira felul lui de a vorbi si vocea lui in general.

" Um, nicaieri " asta a fost tot ce a putut sa spuna.

" Da? Pentru ca pare ca si cum ai merge spre subsol. De ce? " el a intrebat, iar ea nu a mai fost nevoita sa foloseasca nicio scuza. El deja stia. Se pare ca nu mai era un secret.

" E departe de lume. " ea a spus fara sa se uite in ochii lui. Ei au acea nunanta de verde ce nu putea fi descrisa. Erau frumosi.

" Ma gandesc ca e cam multa singuratate acolo " el a ras, iar ea a ridicat din umeri.

" As putea sa iti tin companie? Daca esti de acord, desigur. "