Noaptea zace peste casa amorțită în liniştea pustietății, vântul sfâşie prin blana naturii ce înconjoară lăcaşul conducătorilor, iar glasul îndepărtat al lunii prevesteşte venirea unui dezastru cât de curând. Codrul plânge în lipsa soarelui prietenos şi animalele fug din calea forței invizibile ce pune stăpânire pe teritoriul 'secerătorilor'. Nimeni nu e prin preajmă. Nimeni în afară de el.
Bărbatul calcă apăsat prin rămăşițele trecutului şi fulgeră cu privirea stafiile celor căzuți. Adierea amorțită îi zbuciumă sufletul, iar inima se zbate disperată în pieptul său lat. Chipul îi este ascuns în spatele unei grimaşe îngrozitoare. Regretele îi înoată în privirea argintie, speranțele îi sfâşie mintea, iar singurătatea îi spintecă ultima fărâmă de umanitate. Zgomotele nopții îi alungă teama din ochi, amintindu-i că el este cel care conduce. El este ultimul din neamul său şi superioritatea sa față de celelalte specii nu-i aduce decât avantaje.
Drumul întortocheat din fața lui este izbit de valul nesiguranței, iar privirea sa abătută refuză să mai trepideze peste potențialele amenințări. Nimic nu-l mai poate răni. Este invincibil, însă nu se simte aşa. Îşi prinde părul în pumni şi cade ca secerat la pământ. Inima îi sângerează în urma pierderilor suferite, iar fulgerul neputinței îi sfârtecă până şi ultimul gram de încredere.
Se simte pierdut, abandonat şi, cel mai presus de toate, inutil. Nimic nu urăşte pe lume mai mult decât a fi inutil, incapabil să ajute sau să facă ceva pentru cei din jur. Doar că acum nu mai are pentru cine să se lupte şi să invingă. I-a pierdut pe toți atunci când a refuzat să ia parte la cea mai importantă bătălie a vieții. Bătălia cu el însuşi.
S-a pierdut pe sine şi pe toți cei care i-au purtat vreodată de grijă. A pierdut toate momentele speciale şi toate iluzile create de ceilalți conducători. A pierdut ultima sa legătura cu realitatea şi şi-a pierdut esența sufletului.
Tot ce i-a rămas sunt nişte amintiri frânte şi bucățica lumii cucerite.
Oftează înfrânt şi-şi închide ochii strâns.
Îşi ridică fruntea spre cerul răvăşit.
Eliberează un ultim urlet agonizant.
Şi se stinge în fața a ceea ce el a numit odinioară 'acasă'.
CITEȘTI
Beasts
Tâm linhMi-am desprins, de-a lungul timpului, părticică cu părticică din suflet. Le-am cuprins pe rând și le-am așezat în pagină. Mi-am descătușat fricile. Le-am împrăștiat printre stele și le-am analizat. M-am pierdut printre rânduri doar ca, într-un fi...
