Beasts

Neputință🌟

   Inspir adânc și pășesc mai departe printre întunecimi. Șoapte reci îmi flutură pe lângă urechi și atingeri înțepătoare mă împung din spatele pleoapelor. Izul negricios al neputinței îmi pătrunde în piele, fiori înghețați îmi trepidează peste șira spinării.

Îmi unesc pleoapele strâns, respirația transformându-se într-un șuierat sacadat. Când îmi deschid ochii haosul explodează în lumea din jur.

Fiecare personaj al jocului este înconjurat de propriile flăcări arămii, lacrimile întrecându-se peste sufletele lor scrijelite. Suspinele răsună fără ecou în jur, însă bătăile inimilor disperate îmi spintecă timpanele.

Îmi ațintesc privirea spre unul din chipuri. Cioburile pătate îi formează expresia pustiită și rănile uscate îi sângerează cuvinte nespuse. Mii de dorințe stau înșirate în spatele ochilor sticloși, însă tot ce iese la suprafață este regretul.

Timpul ne fuge de sub călcâie și toți ne prăbușim pe tabla de joc neșlefuită. Încerc să mă ridic, însă rădăcinile vechi îmi îmbrățișează mijlocul și mă țintuiesc în amintirile prost relatate. Scrâșnesc din dinți și mă zbat în strânsoarea de oțel. Ceilalți se topesc în cuptoarele infernale ale vieții, iar eu sunt blocată înaintea lor, obligată să privesc cum dispar.

Mă smulg cu putere și aterizez în brațele nimicului.

Mă ridic rapid și încerc să o iau la fugă spre cel mai apropriat chip. Arșița neagră îmi atinge prima pielea, apoi flăcările întunecate se încolăcesc în jurul meu. Suspin, atingerea lor arzându-mi sufletul. Mă prăbușesc în genunchi, lacrimi de gheața părăsindu-mi inima.

Trupurile din jurul meu dispar.

Bezna se așterne peste mine și singurul sentiment care mă mai străbate este neputința.