Îmi ridic ochii spre infinitul pur de deasupra mea. Puzderii de stele sclipicioase călătoresc în spinarea cerului fără a-i acorda prea mare atenție acestuia.
Hm, ce mirare! Dacă gândurile mele ar fi numărate și apoi asemănate cu acele stele neobosite s-ar arată o asemănare aparte. Iar eu aș fi cerul. Cu o inimă la fel de imensă spre care toată lumea ar privi, cu un creștet la fel de luminos pe care fiecare în parte l-ar acoperi și cu spinarea atât de încordată din cauza gândurilor necizelate care nu îmi dau pace, deși n-au într-adevăr treabă cu mine.
Aș fi cerul pe care toată lumea îl apreciază, însă prea puțini îl iau în seamă. Aș fi înnoptarea din viața fiecăruia, iar apoi răsăritul răcoritor care aduce speranță. Aș fi într-adevăr eu. Fără cele mai mici menajamente. Aș iubi fără a-mi fi frică și aș dărui fără să aștept o fărâmă înapoi. Pentru că aș fi cerul.
Învincibil.
Măreț.
Pur.
Aș muri și aș învia în fiecare zi fără ca oamenii să fie nevoiți să sufere după mine. Aș trăi fără a lua pauze de la realitate și aș fi peste tot acolo unde ar conta. Aș face tot ceea ce cerul ar dori, pentru că în timpul în care eu aș fi cerul, cerul ar fi eu.
CITEȘTI
Beasts
SpiritualitéMi-am desprins, de-a lungul timpului, părticică cu părticică din suflet. Le-am cuprins pe rând și le-am așezat în pagină. Mi-am descătușat fricile. Le-am împrăștiat printre stele și le-am analizat. M-am pierdut printre rânduri doar ca, într-un fi...
