The Psicho Artist

Capitolul 1- Demoni prin tablouri

Pasesc in sala unde zecii de suflete admira lucrarile unor pictori. Arta pentru mine este ceva greu de explicat dar ceva atat de simplu. Ficare pictor are povestea sa iar in fiecare tablou pictori si-au lasat demoni, frustrarile, dezamagirile dar si fericirea, iubirea si mandria. Un tablou exprima o multime de emotii, poseda multe intelesuri si spun povesti ce sunt atat de cumplite incat nu pot fi scrise si cu atat mai putin povestite. Fiecare om cand priveste un tablou se gandeste la altceva fata de cel ce a vazut tabloul inaitea sa si fata de cel ce il va vedea dupa ce acesta va pleca uitand poate de ceea ce a vazut, simte o emotie diferita, rade sau plange. Caci atat de multi oameni ce privesc un tablou tot atat de multe emotii.

- Domnisora? Imi intorc capul in directia de unde am fost strigata. Un chelner tinea in mana dreapta o tava cu pahare in care se afla cel mai probabil sampanie.  Doriti un pahar de sampanie?

- Desigur. Ii raspund cat de politicos pot iar acesta imi da un pahar. Multumesc!

Nu spuse nimic ci doar da din cap afirmativ si pleca.

Ma indrept spre un tablou ce imi atrase atentia de cand intrasem prima data in sala.

In tablou este ilustrat un apus in orasul New Orleans. Un apus minunat as adauga. Culorile sunt foarte bine  asezate pe panza. Orasul pare desprins din povesti si asezat pe panza iar soarele rosu ce este deasupra orasului completeaza perfect tabloul insa un mic detaliu imi atrage atenta. Este o fata, o fata blonda ce intra intr-un bar. Purta o fusta grena si o camasa bleu-marin.

- Care crezi ca este povestea lui? Tresar. Imi intorc capul spre sursa vocii si vad un baiat defapt as spune un tanar barbat in varsta de cam 23 de ani.

- Ma scuzati? Intreb, nestiind la ce se refera sau macar daca vorbea cu mine. Cu mine vorbeati?

Tanarul nu spuse nimic ci doar zambi, un zambet minunat insotit de o pereche de gropite ce il faceau si mai frumos decat era deja. Ochii sai verzi ii fixa pe ai mei pentru cateva secunde, parul sau saten ii cadea mai jos de umeri in bucle frumos asezate -pot paria ca sunt naturale-. Purta un costum negru, simplu asortat cu o camasa bej cu desene pe ea. Cravata nu purta si nici papion. Era sexy. Nu pot spune ca nu dar in privirea sa se citea ceva ciudat, inspaimantator.

- Desigur. Spuse intr-un final luindu-si ochii din ai mei acum privind spre tablou. Ti se pare ca mai e cineva aici? Tresar din nou.

- O sala intreaga chiar. Spun iar el nu se mai putea abtine sa nu rada.

- Nu ma refer  incapere, ci aici. Spuse acesta punand accent pe cuvantul "aici". Revenind, care crezi ca este povestea lui?

- A tabloului sau a pictorului? Il intreb fixand-ul din nou cu privirea.

- A pictorului desigur. Spune acesta zambit politicos.

Imi retrag privirea din asa si mi-o fixez pe tablou incercand sa imi dau seama de povestea pictorului. Simt cum ma arde privirea sa pe gat.

- Pai cred ca nu e un om simplu. Spun eu dar inainte sa completez..

- Crezi? Ma intreaba acesta.

- Da. Cred ca este un om care a suferit mult si care face oameni sa sufere, de aceea orasul e gol dar pe fata ce intra in bar a iubit-o dar cred ca aceeasta a murit iar tabloul a  fost facut pentru ea. Prima oara cand a vazut-o. Spun eu iar acesta se uita uimit la mine. Vezi tu fiecare tablou are demoni lui.

Tanarul nu spuse nimic ci doar aproba din cap.

- Scuze doar cred ca am baut cam multa sampanie. Ma scuz dandu-mi imediat seama ce aberatie am spus mai devreme.

Acesta chicoti.

- Imi place ce ai spus. Imi place ca, gandesti dincolo de niste culori asezate pe o panza. Spuse acesta zambid di fixandu-ma din nou cu privirea. Un sentiment ciudat ma cuprinse. Inghit in sec.