Primadona

Santa Clara de Buenas Virtudes

         Timpul trecu iar Santa, cu bunăvoința Maicii Stareță care îi îngăduii fetii viață și tihnă la sanatoriu, şi cu iubirea Ygnaciei, crescu ca un răsad de buruiană, mult şi repede. Copilăria și-o petrecu în grădina de legume a sanatoriului şi prin saloanele răcoroase în care se ascundea de focul de afară în verile cotropitoare. La doar treisprezece ani, Santa arăta ca o femeie adevărată şi coaptă, căci crescuse în casa cu moartea şi cu boala, ce luau cu ele nu doar pacienții nenorociți de Dumnezeu, dar şi inocența şi naivitatea feciorească pe care o copilă ar fi putut s-o mai aibă. Se purta îmbrăcată asemeni Ygnaciei, pe care o vedea ca pe unica mamă, în reverendă albă ce-o acoperea de sub bărbie până în călcâie şi deși i-ar fi plăcut, maicile n-o lăsau să poarte şi culion pe cap, în schimb fata îşi lega turbane de pânză în jurul frunții şi le înnoda la ceafă ca să-şi ascundă părul aspru şi gros ca cel de iapă. Cu capul acoperit şi cu părul ascuns, Santa nu-și arăta aproape deloc rasa pocită de lume. Moștenise nasul înalt şi ascuțit al maică-sii, ochii mari şi rotunzi de culoarea cerurilor de iarna ai bunică-sii şi doar buzele cărnoase şi conturate cu alb ale lui Unas. Avea tenul doar cu puțin mai închis decât cel al spaniolilor de rând în timpul verii iar Ygnacia îi dădea atunci când putea, coji de cartof cu care să se frece pe față până când amidonul i se albea pe pomeți. Era într-adevăr frumoasă, iar reverenda de maici, dreaptă şi simplă ca un sac, nu-i făcea nici un bine căci pânza groasă şi țesută deasă, i se agăța de toate formele fragede şi mult prea rotunde pentru una de treişpe ani. Aşa le văzu şi mă-sa Ygnacia din ziua în care îl prinse pe un pacient ciung, înghesuind de zor la copilă, într-un colț negru şi rece de sub scări. Cu mâna bună o apuca şi o frământa de toate umflăturile corpului iar cu ciotul retezat de la încheietură, apăsa peste gura Santei în timp ce-i respira cu putoare în nas. Ygnacia îl prinse chiar când îi număra printre degete jupele fetei. De atunci, ciungul nu mai ieși decât în ziua externării din odaia insalubră în care îl ferecă maica. Își prinse cheia de la salonul ciungului la brâul împletit din piei de vită, făcu o cruce în aer, peste ușă, apoi se urni spre capela sanatoriului să-i mulțumească Mariei de los almas că-l prinse pe nenorocit înainte s-apuce să-i vâre copilei ceva pe sub jupoane, şi s-o lase şi mai nenorocită decât era biata, în ochii societății.

          Tot treişpe ani avea Santa şi când Prea Sfințitul Cardinal Giovano di Augusta poposi într-o delegație direct de la Roma, trimis să blagoslovească Sfânta Inchiziție cu laurii de felicitări ai Papei. Printre alte acomodări catolice, Cardinalul se găsi obligat să-şi arunce Prea Sfințita privire şi peste sanatoriile şi spitalele de pe lângă porturi. Avea de gând să le facă turul la toate trei în aceeași jumătate de zi şi apoi să gonească înapoi la luxul şi răcoarea gazdei sale, ducele Felipe de Valladolid, văr de-al doilea cu însuși regele Spaniei. Dar în acea zi ce începu la fel de torid ca restul, chiar când Giovano termină de scuipat ultima binecuvântare grăbită şi silită peste sanatoriul Maria de los almas, cerul se crăpă pe de-a lungul şi pe de-a latul într-o furtună torențială şi cu fulgere ce biciuiau pământul. Maicile se grăbiră şi o mutară numaidecât pe Maica Stareță din odăile sale ca să îi facă loc de cinste Cardinalului, care cu greu îşi îndepărta batista brodată şi unsă cu extract de trandafir fenician, de la nas. În nici un caz nu vru Cardinalul să creadă că fu voia Domnului să-l lase blocat în asemenea văgăună, ci mai degrabă o altă piedică pe care Necuratul i-o azvârli în cale, așa ca se hotărî să nu-i facă Dracului pe plac şi să se lamenteze lipit de fereastră, numărând stropii până la soare, ci mai degrabă să-i dea acestuia de furcă. Comandă fără pioșenie ca toate pernele din sanatoriu să-i fie aduse în odaie, la pat şi toate blănurile pe care le aveau maicile la îndemână să-i fie puse peste țoalele de pe jos. Mai ceru şi ananas şi struguri negrii cu bobul ca țâța de capră să-i fie servite în platoul de argint pe care maicile îl aveau în capelă, la păstrare, şi vin din pivnița Catedralei din oraș, pentru a lua împărtășanie la prima oră a dimineții. Printr-o flituială din mână, Cardinalul îşi dădu acordul ca unul din caii convoiului sfânt să fie comodat pentru a aduce cât mai repede Sângele lui Cristos din oraş, aşa că Santa se duse de una singură deși Ygnacia o rugă să nu plece, dar doar ea şi încă două maici știau să călărească destul de bine încât să nu dea de belea la drum lung. Oftăturile şi grețurile Cardinalului se opriră abia în toiul nopții când îşi primi damigeana de vin roşu de la tânăra Santa, cu turbanul desfăcut şi cu hainele ude leoarcă, transparente şi lipite pe toate curbele trupșorului ei.

       Cu un zâmbet lacom şi cu limba strepezind printre dinții încălecați, Giovano o pofti pe fată înăuntru. Se apropie repede de ea, atât cânt sfârcurile ei ascuțite să nu-i scoată ochii prelinși peste tot pieptul generos şi atunci când vru să o urnească pe fată în fața șemineului, ca să se usuce, de la pânza udă, mâna îi alunecă de pe derdelușul spatelui până pe curba rotundă a feselor. Doar de frică să nu-i cadă şi mai jos îşi înșfacă degetele bondoace în frăgezimea cărnii...