Mai întâi îi spuse gâfâind să pună mâna pe ea şi Santa îşi încrucișă ochii încercând se uite după membrul ce-i viermuia pe sub burți. Apoi o îndemnă pe fată, cu vocea tremurându-i de anticipare libidinoasă:
–Hide, haide. Fără frică copilă... Fără frică...
Santei nu îi era frică. Nicidecum, căci curiozitatea o zgârmă în străfunduri încă din ziua aia în care o văzu pe maică Mirava îngenunchiată sub roba fratelui Albano. Îl apucă pe Cardinal, poate puţin prea tare, făcându-l să scrâșnească din dinți pentru o secundă, apoi îşi puse buzele cărnoase peste el, făcându-l s-o ierte pentru prima mișcare şi să se topească pe scaun în jos. Membrul Cardinalului se pierdea în gura mare a Santei, iar aceasta putea să-l molfăie de colo-colo fără ca măcar să-l atingă cu dinții. Asta şi făcu, apăsându-se peste el până când buzele ei atingeau marginea rotunjită a slăninii de pe burtă, gâtlejul umplându-i-se din plin.
–Mai repede! gâfâi Cardinalul, vocea lui devenind din ce în ce mai porcină.
Santa se execută, trăgându-și toată saliva şi sugându-l ca pe melasă. Nu-i luă copilei mult până să dibuie care erau punctele sensibile ale Cardinalului Giovano şi nu stătu pe gânduri înainte de a le explora amănunţit. Aplecăciunile capului ei se opreau din trei în trei, cu buzele chiar de marginea presfinţiului, unde îşi plimba şi apăsa vârful limbii peste măciulia inflamată şi roșie ce zvâcnea ca o rană deschisă şi care-l făcea pe Giovano transpire rece.
–Încă puţin... spuse gâtuit şi încălcându-și degetele umflate în părul bățos al Santei, zvâcnindu-i cu repezeală capul şi gura cu un spasm aproape satanic.
Zemuri fierbinți şi putrede la gust, curseră din Giovano, prelingându-se ca o rășină pe gâtul Santei. Se smuci de lângă el şi se întoarse într-o parte, cu palmele pline de salivă lipite pe podea şi cu faţa spre focul din șemineu, unde vomită. Dădu afară tot. Terciul de dimineață, banana de la prânz şi sămânța sfântului părinte. Giovano se prelinse de pe scaun şi se puse în spatele fetei, cocârjindu-se pe după fesele ei rotunde, mângâiate de lumina caldă a focului şi fine ca untul de cacao. Santa încă vomita atunci când Cardinalul se înfipse ca o țepușă în ea, trăgând-o de păr. Mirosul de borhot şi horcăitul copilei nu-l înduplecară să se oprească, ci parcă-l făceau să se avânte şi mai brutal în ea.
Durerea crâncenă şi mirosul de mațe pline îi provocă şi mai multă greață Santei, însă tot ce-i venea pe gât era amăreala bile căci stomacul şi-l golise. Giovano se crăcea prin spatele ei, încercând parcă să se îndese cu totul între fesele fetei, iar burta lui voluminoasă o împingea în faţa pe Santa, făcând-o să intre cu mâinile în propria-i mizerie şi cu faţa chiar în buza focului. Gemetele de durere se amestecară cu cele de plăcere. Depravarea o inunda întrutotul pe Santa care nu mai gândea nici cu inima-i smerită şi nici cu mintea rece. Se lăsă pradă trupului şi dezgustului ce-i provoca plăceri întunecate, şi în loc să plângă când Cardinalul se izbea în ea, fata îşi arcuia șalele şi se împingea şi ea în el, acceptându-l înăuntrul ei cu totul, plescăitul lui în dosul ei sunându-i a cântec.
–Iartă-mă Doamne! spuse cu năduf înălțându-și ochii aurii către crucea mare, cioplită din lemn de vișin, ce stătea în doi bolțari înfipți deasupra șemineului.
–Te absolvo! strigă Cardinalul pe limbi sfinte.
Mâinile lui îngreunate de inele şi cătușe aurite, frământau fiecare centimetru din corpul fetei făcând-o să tresară sub răceala metalelor ce o trăgeau de țâțe şi de sfârcuri. Santa cerea mai tare şi mai repede iar Cardinalul grohăia grăbit în ea. Un guițat ascuțit se înalță la tavan atunci când el se eliberă pentru a doua oară.
Mirosurile acre, grele şi stricate, ce împânzeau camera Maicii superioare se îmbinau cu respirația seacă a Cardinalului obez, ce căzuse ca un lemn la podea. Corpul i se balansa brutal din pricina oboselii, arătând ca un munte cutremurat din rărunchi. Chipul lui umflat şi brăzdată de negi era luminat şi împăciuit, parcă de un har divin, însă focurile din pântecele Santei huruia flămânde şi nesatisfăcute, scânteia lor pornită parcă din al șaptelea cerc al Iadului. Se sui pe el, încălecându-l ca pe un hipopotam, şi îl ghidă în ea cu mâna, apăsând până când ceva din ea pârâi până la sânge. Nu se strâmbă la durere ci o îmbrățișă şi o lăsă să-i cutreiere prin măruntaie. Se frecase de el până când simți că acel foc din ea o consumase până la os. Mâinile Cardinalului Giovano erau înfipte în carnea tare de pe coapsele Santei în timp ce ale ei zgâriau pieptul şi gușile sfinte. Respirația lui Giovano începu să-l zgârie în piept cu cât se înghesuia mai adânc în îngustimea copilei, iar inima îi galopa în același ritm în care sânii ei mieroși săltau de sus în jos, necoordonați.
O caniculă îi plecă din ceafă şi i se împânzi Santei peste tot în corp, înainte de a i se aduna toată între picioare. Urletul ei răpuse pereții de piatră ai odăii şi bătu cu ecou în turla sanatoriului. Mușchii începură se i se contracte şi pielea să i se zbârlească rece, iar Santa crezu că un demon din Iad îi acaparase corpul asupra căruia nu mai avea control. Măruntaiele zvâcneau înăuntrul ei sugrumându-l pe Giovano şi storcând din el același lapte putred. Abia când se dădu de pe el văzu că Giovano avea ochii ațintiți în tavan şi buzele vinete, deschise.
Afară se crăpase deja de zi iar stropii reci ai ploii nu mai cotropeau pământul. În spatele ferestrei, prima vrabie începu să cânte, trezindu-le pe restul. Santa stătea cu genunchii la piept, goală şi transpirată, privind de jur împrejur la camera mizeră în mijlocul căreia zăcea Cardinalul Giovano, emisar al Papei. Sufocat de propria-i greutate şi pe deasupra şi a Santei, plin de sex, vomă, sânge, spermă şi rahat, Giovano avea să devină un martir al Bisericii Catolice.
În acea zi, Santa Clara avea să fie mutată la Catedrala Milagro del Arrepentimiento, unde urma să fie exorcizată de Legiunea ce o posedase să-l seducă şi să-l violeze până la moarte pe mesagerul Domnului. Torționarul sanctificat al Inchiziției care avea să o purifice pe Santa, era chiar ciungul pervers care încercase să o despoaie pe copilă, înainte de a fi externat.
