Inspirând fum

Capitolul I - Cearsaf albastru si pilota cu flori, neasortat

Stau, într-un colț întunecat și rece, și privesc acel soare arzător, pe fereastra aurie, ce încearcă sa pătrundă în încăperea mea ușor spre mine. Alături patul, in care trebuia eu sa dorm, revenise parca dintr-o furtuna, privindu-l și întrebându-l de ce nu ajung la el. Pilota cu flori, cearsaf albastru, perne albe, ceva ce nu e tocmai asortat - dar aceasta atmosfera imi este familiara de cand m-am mutat aici. Camera mea e goala, aceleași lucruri puse la locul lor, doar cine sa umble la ele?! Pe fereastra lacrimi amare se scurg ușor, bineînțeles cum spunea bunica "soare cu dinți", vreme înșelătoare. Razele care îmi provoacă arsuri trec ușor de patul meu, atingându-ma încet simțind mica căldură; oricum stau mult și ma holbez de aici. Ma acoperă ușor, semn sa fac ochi, deși încă ii aveam deschiși. Trezeste-te mortule, e dimineața!

Zumzetul înțepător provocat de vibratiile telefonul îmi perturba imaginea nedefinita - asa ca după putin timp de gândit la nimic ma obosesc sa răspund, cu toate ca numarul era privat .

- Ești acasă? - aud vocea calda și oarecum pe jumătate subțire a unei ființe ce o pot numi fata.

- Uhm... Da.

Nu apuc sa mai zic altceva, ca sunetul enervant de apel încheiat îmi taie gândurile și încercările de vorbit - Fain...

Neobosindu-ma sa ma întreb ce a fost asta, ma gândesc sa îmi încep matinala. Ca orice om normal ma duc la toaleta, și observ ca arat oribil, ca deobicei. Nu ca as fi un trist, sau ceva in genul, doar ca e aceasta imagine pe care tot o vad in fiecare zi si care ma desgusta. Neaducandu-mi aminte de când am făcut ultima oara dus, ma hotărăsc sa îmi mai clatesc nitel corpul asta jegos. Ma rog, trec aproape negândind prin aceste căcaturi, la fel cum trec prin viata mea deobicei, și cobor pentru a-mi lua cafeaua. Da-o naibii, eu nu beau cafea.

Pe scări îmi prind parul ud, deși nu e prea bine - nu vreau sa îmi intre par în cerealele mele cu lapte. Imediat după ce îmi termin castronul, îmi zic sa îmi fac o cafea, sa vezi ce o sa ma cac dupa. Si, premoniția mea de Nostradamus s-a adeverit. După un timp, in care pot spune ca nici nu știu ce am făcut, ajung, cumva, în fața ușii pregătindu-ma sa ies. Mergând pe strada, cu privirea în jos și gluga, de la hanoracul meu cu Amon Amarth, pe cap. Ma tot gândesc ce s-a întâmplat aseară, dar totul este în ceata, presupun ca știți de ce - oricum, parca în acea amintire vaga cu mine expirând fumul narghileiei observ o fiinta frumosa; ciudat, sta lângă mine, și ce e cel mai ciudat e ca nu ii observ fața. Ce prost sunt. Ma gândesc la acea tipa de la telefon, o fi ea? Oricum gândurile mele sunt perturbate de un râs in grup provocat de niște persoane de puțin mai încolo pe o banca. Ma opresc și ascult cum spune un băiat ca asculta punk, ma mir, nu are mai mult de 15 ani. Ai dracu' copii, vorbesc fara sa cunoasca un anumit lucru, parca mi se face scarba. Presimt ca asculta punk-pop sau altele, dar ma rog, am zis ca ma las de judecat.

După, sorbindu-l din priviri, aud cum o persoana din acel grup tipa "Hai sa batem punk-istul!". Deși nu ma simt ofensat, ma cam indispune si faptul ca o zisese razand si cu acel accent ciudat de "tanar" imi ofera impresia de gluma, dar din gluma in gluma iese o bataie.
Imi amintesc de o bataie de aseara, dar sa mor daca mai pot sa ma mai gandesc.
Asa ca fără sa gândesc prea mult ma apropii de ei. Imi strig tare si raspicat ce aveam de spus, sau ma rog, de intrebat, nelasand sa se citeasca nici un sentiment pe chipul meu.

- Voi ăștia cu "hai sa batem punk-istul", aveți o tigara? Ei se uita mirați și un pic speriați la mine.

Încep sa aud scuze cu "nu fumez", sau "nu mai am", pana mea, măcar sa îmi zică ca nu vor sa imi dea - scuze de doi lei, de parca nu as stii. Asa ca imi zic "in fine" in mintea mea, dandu-mi ochii peste cap. Într-un final o fata mai scunda îmi oferă o tigara. Ii mulțumesc și după cer și un foc. Brusc aproape toți au, ciudat, nu fumează dar bricheta au. Iau tigara, o bag in gura, oricât de pervers ar suna, și ma pregătesc sa o aprind. Ma opresc pentru o secunda, si din nou,ma rastesc asupra lor, desi ar fi fara inteles actiunea pe care tocmai urmeaza sa o fac.