Marele urlet

Capitolul 15

(Hope)
Soarele stralucea pe cerul albastru, iar pasarile cantau o melodie vesela. Lupii erau linistiti. Le placea sa traiasca printre aceste animale pasnice, erau foarte prietenoase si libere.
Hope statea cu botul pe o piatra ce stralucea argintie strapunsa de razele soarelui. Lupoaica era fericita. Nu mai trebuia sa isi umple mintea cu problemele haitei, putea in sfarsit sa se relaxeze.
-Nu ne mutam aici?spuse Storm, dzvelindu-si coltii intr-un cascat larg.
-As vrea eu!exclama Polly.
-Departe de toata concurenta pentru putere din hatei.spuse Hope.
-As sta aici pentru todeauna!adauga Polly, intinzandu-se.
Dintr-o data lupii au auzit un tropait de copite.
-Va-ti trezit in sfarsit!!a strigat Arlo fluturand din coada.
-Ce mai faci micutule?intreba Storm.
-Am mancat, m-am jucat, m-am spalat si acum am venit sa stau cu voi!
-Mama ta stie ca esti aici? Din cate am vazut, ai parinti foarte protectori!spuse Hope amuzata.
Deodata zambetul lui Arlo a pierit intr-o tacere muta. Acesta s-a uitat in pamant si si-a aplecat urechile.
-Ce s-a intamplat?intreba Hope lasandu-si capul intr-o parte.
-Iar te-ai intristat pentru ca nu ai reusit sa prinzi iepurele ala?intreba Polly, aruncandu-le o fata jucausa lui Hope si Storm. Acestia s-au uitat urat la prietena lor insensibila, iar lupoaica s-a rusinat.
-Nu, nu e vorba despre asta! Mama mea, ea nu mai e aici...spuse Arlo.
-Pai nu-ti face griji! Parintii tai au nevoie de putin timp singuri din cand in cand!a raspuns Polly incurajatoare.
-POLLY!!!! au strigat Hope si Storm deodata.
Lupoaica nu a stiut ce vor si a tinut-o pe ideea ei.
-Stii Arlo, atunci cand mami si tati sunt singuri ei...a inceput ea, dar nu a apucat sa termine pentru ca Storm a intrerupt-o.
-Polly uite un fir de iarba!!striga el, sperand sa opreasca lupoaica din povestit.
-Unde, unde?
Storm si-a dat ochii peste cap exasperat.
Hope a decis sa sfarseasca aceasta discutie,, interesanta" si a spus:
-Arlo, ce s-a intamplat?
-E vorba despre mama mea! Ea este..ei bine,ea nu mai este. Imi lipseste atat de mult. Cand eram mai mic dormeam linistit langa parintii mei. Dintr-o data s-au auzit bubuituri puternice. Nu stiam ce se intampla, m-am speriat foarte tare. Tata a spus sa fug si toti am galopat inspre campie. In graba mea nu am vazut o piatra si m-am impiedicat de ea. Nu puteam sa merg prea bine atunci. Mama s-a oprit sa ma ajute si asa a ramas in urma. S-a mai auzit o bubuitura puternica si ea a cazut la pamant. Nu intelegeam de ce nu se ridica, era ca si cum ar fi dormit. Tata a incercat sa o ajute, dar ea nu se trezea. Creaturile care faceau acele sunete au luat-o cu ei si nu am mai vazut-o de atunci...spuse Arlo cu tristete in ochi.
Deodata, o liniste muta se asternu intre lupi. In acea clipa, Polly a realizat gravitatea situatiei si si-a plecat coada.
-Imi pare foarte rau pentru glumele mele, Arlo, chiar nu stiam ce s-a intamplat.a suspinat lupoaica.
Hope a vrut si ea sa il incurajeze pe micul pui, insa a fost intrerupta de un sunet puternic. Un sunet care idica pericolul. Stia asta de multa vreme, de cand era un pui. ,,Fereste-te de bucatile de zapada cazatoare!", a rasunat vocea lui Aragon, invatatorul ei, in capul acesteia ca un ecou.
Storm si Polly si-au aruncat priviri ingrijorate, stiau ce pericol ii astepta , cel mai mare inamic natural al lor.
-Fugiti!! striga Storm impingandu-l pe Arlo din spate.
-Ce se intampla???!intreba acesta surprins si speriat, amintiri neplacute trecandu-i prin cap.
-Bucati de zapada cazatoare!!! spuse Hope ingrijorata.
Cu totii au inceput sa fuga. Arlo a galopat inspre tatal lui si toata hoarda a disparut in ceata deasa. Erau mult mai rapizi decat lupii. Fara sa aiba sansa sa isi ia ramas bun, drumurile lor s-au despartit.
Cei trei au coborat spre poalele muntelui, sperand sa intreaca valurile de zapada care se apropiau amenintator.
-Nu o sa reusim!! Este prea rapida!!spuse Polly gafaind,dar Hope nu vroia sa se dea batuta asa usor. Impingadu-si prietena de la spate, lupoaica a inceput sa fuga si mai repede ca inainte.
Picioarele o dureau ingrozitor. Era ca si cum intregul ei corp ar fi fost acoperit intr-o patura de spini ascutiti.
Bucati de zapada se desprindeau din munte si se roteau furioase pe dealurile alunecoase, strivind totul in urma lor.
Cu coada ochiului, Hope a vazut cum un brad urias a fost doborat si strivit de o stanca uriasa.A cazut exact in fata ei. Fugea cu o viteza atat de mare incat nu a avut cum sa se fereasca de trunchiul copacului. Trebuia sa sara. Oare ar fi putut? Fara sa se gandeasca, aceasta si-a incordat muschii si a facut un salt in aer. In momentul in care credea ca o sa reuseasca, s-a agatat intr-o ramura ascutita. Hope a schelalait indurerata. Eforturile ei de a se elibera erau zadarnice.
-Ajutor! Ajutati-ma! a strigat ea. Prietenii ei si-au intors capetele si s-au grabit inapoi la femela ranita. Cu toata puterea lor au reusit sa o ridice cu botul din tepusa. Din fericire, rana nu era foarte adanca, asa ca Hope a putut sa continue ,,cursa".
Vedea veveritele care incercau disperate sa se catere in copaci cat mai inalti si  vulturii care zburau agitati pe cerul innorat.
Hope stia ca fuga era doar o solutie temporara si nu vor mai rezista mult timp. Cu toate ca o multime de ganduri treceau prin capul lupoaicei, niciunul nu era de ajutor.
-Hope, Hope ce facem??intreba Polly disperata.
-Nu, nu, nu stiu!striga Hope.
-Veniti repede dupa mine!!exclama Storm. Ele l-au urmat imeditat, privirile lor avand o sclipire de speranta. Acesta si-a condus prietenele in spatele unei stanci uriase. Acolo erau feriti.
Lupii rasuflau greoi, iar Hope isi lingea rana,pupilele ei fiind inca dilatate din cauza socului.
Puteau vedea zapada care trecea pe langa ei cu viteza. Un singur pas gresit si ar fi fost inghititi de valul puternic.
-Bravo Storm!spuse Hope suspinand.
-Ne-ai salvat!exclama Polly.
-O nimica toata!raspun-se Storm rusinat. Nu uitati sa ii spuneti si lui tata cand ne intoarcem!
-Hai mai lasa-ma.
In scurt timp, somnul i-a cuprins si s-au incolacit unul intr-altul. Storm si Polly au adormit incet.
Hope era somnoroasa,dar durerea din piept nu o lasa sa se odihneasca. Putea vedea zapada pufoasa care trecea atat de aproape de botul ei, incat parca ii simtea gustul. Si-a inchis ochii si a incercat sa isi aminteasca de casa. De parintii ei, de culcusul calduros si de toti membrii haitei. Gandul acesta a linistit-o si intr-un final a reusit sa adoarma.
Soarele s-a ridicat pe cer, iar incetul cu incetul, animalele din padure s-au trezit.
Hope a simtit o adiere de vant usoara si si-a deschis ochii. Cu greu s-a ridicat in picioare si a realizat ca rana o durea mai tare ca inainte. Nu a vrut se gandeasca prea mult la asta, asa ca si-a trezit prietenii ca sa isi continuie drumul.
-E dimineata?a intrebat Polly. E frig!
-Trebuie sa mergem!spuse Hope serioasa.
-Esti bine? Pari ciudata? Cum iti mai e rana?a intrebat Storm, incercand sa se uite la burta ei.
-Sunt bine!!!striga aceasta, tragandu-se de langa lup.
-Wow, cineva nu a dormit prea bine!spuse acesta ,,ridicand o spranceana". Hope a oftat.
-Imi pare rau! Sunt satula de toata treaba asta! Am supravietuit unei ape, am vanat si acum suntem in viata dupa zapada cazatoare. Nu cred ca vreun lup a mai trecut prin atatea si s-a intors in siguranta acasa. Pur si simplu ma calca pe coada!
Inainte ca Strom sa poata raspunde, din spatele unui tufis s-a auzit o miscare. Lupii si-au ciulit urechile si si-au aratat coltii. Situatia nu arata prea bine,acestia nu erau in stare sa se apere dupa ziua trecuta.
Dintre frunze au iesit trei lupi masivi.
Cei trei prieteni au marait amenintator, incercand sa para mai fiorosi decat erau defapt. Stiau ca nu aveau nici o sansa sa ii invinga in lupta sau sa fuga, avand in vedere faptul ca erau atat de obositi.
-Venim cu ganduri pasnice! Nu vrem sa va facem rau. Am simtit mirosul vostru si am vrut sa il ignoram, dar ne-am decis sa venim sa vedem daca nu ati patit ceva dupa zapada cazatoare. Sunteti raniti?
-Nu avem nevoie de ajutorul vostru! a spus Storm, maraind amenintator.
-Eu cred ca aveti!a spus lupul din mijloc apropiindu-se de Hope. Cu o miscare rapida, a intors-o pe spate, descoperindu-i rana infectata. Prietenii ei s-au uitat cu ochi mari si ingrijorati.
-Da-te jos de pe mine!a strigat Hope iritata. Sunt bine, nu am nimic!
-Daca veniti cu noi, o sa avem grija de ranile tale si o sa va primim ca oaspeti cu mancare si caldura. Va lasam putin sa discutati.spuse acesta indepartandu-se.
Hope si Strom si-au aruncat priviri nesigure, iar Polly dadea fericita din coada, cu gandul la mancare.
-Nu stiu daca putem avea incredere in ei. Mi se pare cam ciudat ca sunt asa de draguti.
-Mai ales ca noi le-am incalcat teritoriul .a exclamat Storm, stramband din nas.
-Dar ei au mancareee!!a spus Polly insistenta. Nu am mai mancat de mult si Hope e grav ranita. Noi nu avem ce sa facem. Storm si-a aplecat privirea ganditor.
-Polly are dreptate! Nu putem sa lasam sa ti se intample ceva. Este singura optiune, avand in vedere faptul ca nu ne putem intoarce la haita. recunoscu acesta.
Intr-un final, Hope a acceptat, iar cei trei prieteni s-au dus sa vorbeasca cu lupii straini.
-O sa venim cu voi, dar daca incercati ceva, toata haita noastra se va razbuna!a spus Storm.
Lupul a dat din cap si i-a condus spre tabara lor.