Această bucată de proză se adresează tuturor celor care au trecut prin iadul sufletului.
Un salut timid se joacă pe buzele cuiva. Cui, totuși? Nimănui... e goală camera, sunt goi pereții, e gol dulapul și e goală și fereastra. Ce s-a întâmplat? Când a plecat, casa era plină! Colo o amintire, dincolo un tablou, într-adevăr puțină dezordine pe jos, dar mai bine decât nimicul de acum...
Nimic. Fără urme. "Dar, oare a existat vreodată?..."
Credea că fusese totul în mintea ei. Dar uite! O urmă murdară de pantof pe covorul alb îi combate gândul. Deci a fost aici! Dar unde s-a dus?
-În altă țară, se auzi o voce surdă.
A fost o iluzie.
Apoi pereții se umplură de stropi negri. Ferestrele dispărură, și în cameră se făcu întuneric. Spațiul se dilată și deodată ieșirea din carceră părea un vis îndepărtat.
O, hazardul! Nu știu când și cum se va întâmpla, dar știu un lucru. Cu siguranță, va găsi ieșirea.
