Sofia... o viață, o poveste

CAPITOLUL 3. Petrecerea

 ~ Alex ~

Mi-a intins acel biletel si apoi ... a disparut. Am stat cateva secunde nemiscat, apoi ochii mi-au coborat pe acea bucatica de hartie. Ma simteam ciudat. Simteam de parca as fi visat. Dar acel biletel imi dovedea ca totul a fost cat se poate de real.

Tot nu pot sa cred ca ea a inghitit faza cu „Acolo are loc o sedinta importanta”. Ha ha ha. Daca ar stii ca aia nu era decat camera femeii de serviciu ... cred ca m-as alege cu o palma. Ma rog, palmuta, caci suntem totusi copii.

Brusc, mi-am amintit ceva. Nu se poate!!!

~****~

Eram in parc, in Centru. Cu Tina si Juan, iar ea tot incerca sa imi spuna ceva...

-         Alex, trebuie sa iti spun ceva ...

-         Te ascult!

-         Stii ... eu ... vroiam ...

-         Alex! Buna!

-         Julia ... „Oare ce mai vrea si nebuna asta?!”

-         Pe 18 martie dau o petrecere. La hotel „Palacio de San Esteban”. Sper ca o sa fii acolo.

-         Nu promit nimic, dar o sa vorbesc cu tata.

-         Desigur! Adu-l si pe el.

-         Buna, Alex!

-         Buna ziua, doamna Salianerra!

-         Julia, nu mai vrei sa mananci prajitura? zise mama ei, ridicand o spranceana.

-         Ba da, mami. Vine si Alex cu noi. Nu-i asa?

-         Pai, de fapt, eu ...

-         Stii ca iti eram datoare, asa ca nu accept un refuz. Hai sa mergem!

~***~

Apoi m-a tras de maneca si m-a tarat dupa ea. Fata asta are ceva forta, nu gluma. N-am mai apucat decat sa ma uit la prietena mea, care statea cu fata in jos si se misca usor in leagan. Noroc ca tata ma astepta in masina, la iesirea din parc. Astfel, nu am mai fost nevoit sa imi petrec ziua cu ... Julia. Poate va intrebati cine este si de unde a aparut. Cand tata a plecat de la firma Samanthei, a ramas cateva luni fara serviciu. Atunci a cunoscut-o pe Marina, adica doamna Salianerra. Dansa si tata au avut o ... relatie. Inca nu pot sa cred ca era cat pe ce sa imi devina mama. In perioada aceea, eu si Julia eram prieteni destul de apropiati. Odata cu varsta, fetita aceea gingasa si draguta a devenit mama ei in persoana: draguta, dar nebuna si malefica. Acum ma urmareste peste tot si a devenit ca Margaret din „Denis, pericol public”.

Dar lasand amintirile la o parte ... AM INCURCAT-O! Nu pot sa le dezamagesc pe Sofia si Tina, insa daca nu apar la petrecerea tacanitei aleia se va supara pe mine si va trebui sa ma revansez fata de ea.

Oare ce vroia sa imi zica Tina in parc? Imaginea ei inca ma chinuie si nu pot sa imi scot din cap fata ei asa ... dezamagita. Si trista, totodata.

Ce ar trebui sa fac? Daca m-as intreba „Ce as vrea sa fac??” raspunsul ar veni imediat si mi-ar fi mult mai usor: Tina. La ea vreau sa ma duc.

Fara sa observ, tata seintra in camera si statea acum pe pat.

-         Stai, mâță! Ce tresari asa? zice tata razand.

-         Scuze. Nu te-am auzit cand ai intrat.

-         Am observat. Nici eu nu am vrut sa te sperii. Dar la ce te gandeai atat de profund?