Spune-mi ce visezi

Capitolul 2

Capitolul 2

In jurul corcoduşului
E-o maimuţică mică,
A chemat şi-un viezure
Hopa-Mitică!

Toni Prescott ştia cu exactitate de ce îi plăcea să cânte cântecelul acela prostesc. Maică-sa nu-1 putuse suferi.
Nu mai cânta cântecul ăsta stupid. Mă auzi? Ori­ cum n-ai pic de voce.

-Da, mamă.“
Dar Toni avea să îl cânte iar şi iar, cu voce foarte joa­ să. Asta fusese cu mult timp în urmă, însă amintirea faptului că o sfidase pe mama ei încă o făcea să se îmbu­ joreze de plăcere.

Toni Prescott ura să lucreze la Global Computer Graphics. Avea douăzeci şi patru de ani, era nebunatică, vivace şi temerară.

Era genul pe jumătate foc mocnit, pe jumătate foc de artificii. Avea o faţă ghiduşă, în formă de inimă, cu nişte ochi căprui neastâmpăraţi şi cu o si­ luetă ispititoare.

Se născuse în Londra şi vorbea cu un accent încântător britanic. Era atletică şi iubea sportul în general, îndeosebi sporturile de iarnă: schiul, bobul şi patinajul pe gheaţ

Pe vremea când mergea la facultate la Londra, Toni se îmbrăcase în stil conservator pe timpul zilei, însă noaptea, purtase fuste mini şi tot felul de accesorii disco şi făcuse multe capete să se întoarcă după ea.

Îşi petre­ cuse serile şi nopţile la Electric Ballroom pe Camden 11igh Street, respectiv la Subterania şi Leopard Lounge, amestecându-se cu mulţimea din West End îmbrăcată după ultimul răcnet al modei.

Avea o voce frumoasă, erotică şi senzuală, iar în unele dintre cluburi obişnuia să se ducă la pian să cânte o melodie, iar clienţii o acla­mau. Acelea erau momentele când se simţea mai plină de viaţă ca oricând.

Rutina din interiorul cluburilor avea întotdeauna să urmeze acelaşi tipar:

- Ştii că eşti o cântăreaţă fantastică, Toni?

-Da.

- Pot să-ţi cumpăr ceva de băut?
Ea zâmbea:

- Un Pimm’s ar fi nemaipomenit.

- Plăcerea e de partea mea.

Şi totul avea să se încheie în acelaşi fel. Pretenden­ tul avea să vină foarte aproape de ea şi să îi şoptească la ureche:

- Hai să urcăm la mine-n apartament să ne-o tragem.

- Dispari.
Iar Toni pleca de-acolo. Stătea întinsă în patul ei în noaptea respectivă gândindu-se cât de stupizi sunt băr­baţii şi cât de-al naibii de uşor era să îi controlezi.

Bieţii nătărăi n-o ştiau, dar voiau să fie controlaţi. Aveau nevoie să fie controlaţi.

Iar după aceea survenise mutarea de la Londra la Cu­ pertino. La început fusese un dezastru în toată regula. Toni ura Cupertino şi nu-i făcea nici o plăcere să lucreze la Global Computer Graphics.

Era sătulă să audă toţi termenii aceia de specialitate. îi lipsea îngrozitor via­ ţa de noapte din Londra, atât de captivantă. în zona oraşului Cupertino erau puţine localuri de noapte, iar Toni frecventa mai ales San Jose Live, P.J. Mulligan’s sau Hollywood Junction.

Purta fuste mini, mulate pe corp, şi bluze fără umeri, cu sandale cu toc de doi­ sprezece centimetri sau platforme cu tălpi groase din plută. Folosea o grămadă de produse de machiaj - ere- ion dermatograf negru gros, gene false, fard de ochi şi ruj strălucitor. Era ca şi cum ar fi încercat să îşi ascun­ dă frumuseţea.