Fugind De Dragoste🔞

Capitolul I

   Înainte de a se prăbuşi in picaj, zmeul pierdu din înălțime şi se învârti nebuneşte, iar copiii începură să strige şi să țipe într-un glas:

-Fereşte!

-Kathy, nu aşa!

-Trage!

-Nu, Kathy, nu!

    Kathy, nescăpând din ochi zborul nesigur al zmeului, îşi înfipse dinții în buza de jos şi trase tare de sfoară. Făcu câțiva paşi înapoi, ridicând sfoara zmeului sus, deasupra capului, ferindu-se să calce picioarele încălțate în tenişi ale copiilor incitați.

-Dă-i drumul puțin, iubito.
  
   Vocea era adâncă, masculină şi total neaşteptată. Kathleen nici nu avu timp să o înregistreze bine, că se lovi de omul care apăruse în spatele ei.
   Surprinsă, îşi lăsă mâna în jos, iar zmeul intră brusc în picaj. Căzu într-un stejar şi se înfipse fără speranță intr-un ciot, cu coada încurcata în ramurile pline de frunze. Copii se cățărară pe crengile copacului, dăndu-şi ordine unii altora şi sugerănd posibile soluții, întâmpinate cu gâfâieli si proteste.
   Bărbatul privi scena, apoi îşi întoarse capul şi-şi fixă ochii albaştrii asupra lui Kathleen.

-Îmi cer scuze, spuse umil, punându-şi mâna pe inimă.  Sclipirea din ochii lui o făcu pe Kathleen sa se îndoiască se sinceritatea cuvintelor. Am crezut ca pot sa-ti fiu de ajutor.

-M-aş fi descurcat!

-Sunt convins, dar te-am confundat cu unul din copii si mi s-a parut că ai nevoie de ajutor.

-Credeai că sunt unul din copii!
Cu părul legat la spate într-o coadă de cal, cu fața îan formă de inimă, nemachiată si îmbrăcată cu pantalonii ei scurți, albaştri şi cămaşa albă cu emblema taberei pe piept, îşi cam dădea seama cum ar fi putut face o asemenea confuzie.

-Sunt Kathleen Haley, unul din directorii taberei. El îi aruncă o privire care spunea că nu-i îmbracată pentru rolul resectiv. Sunt şi educatoarea, adaugă ea, întinzănd mâna dreaptă. Uriaşul blond cu mustața groasă îi strânse mâna.

-Eu mă numesc Erik Gudjonsen, se scrie G-U-D-J-O-N-S-E-N, silabisi el, dar se citeşte Gudjonsen.

-Ar fi cazul să rețin numele dumneavoastră, domnule Gudjoasen?

-Sunt operatorul video care face documentarul pentru UBC. Nu v-a spus familia Harrison că vin?

-Nu mi-au spus că veniți azi.

   Tabăra de vară pentru orfani Mountain View urma să fie prezentată intr-un film de televiziune dat pe postul national şi intitulat Oameni. În încercarea de a atrage atenția publicului asupra taberei, şi prin asta, contribuții financiare,Kathleen contactase o rețea de televiziune, cu ideea ei de scenariu. După câteva scrisori lungi convorbiri telefonice cu New York-ul, îl convinsese pe producător. I se spusese că va fi trims un operator  care va înregistra pe bandă video activitățile copiilor, într-una din seriile de vară.
  Nu se gândise deloc la operator, nici la cum ar fi putut să arate. Nu erau toți puțini miopi? Nu purtau, majoritatea, pantaloni largi şi nu le atârnau de gât, ca nişte semne de recunoaştere, aparatele? Ideea ei despre aceasta profesie, în general, nu se potrivea deloc cu Erik Goudjosen.
  Înfățişarea lui era la fel de nordică precum îi era numele. Moştenise trupul vajnicilor lui strămoşi.  În mod sigur, curgea sânge de viking prin corpul acela înalt, musculos, care radia putere si vitalitate. Chiar stând liniştit în picioare, într-o atitudine de aşteptare, părea capabil de o mare forță. Părul lui Erik Goudjosen strălucea în lumina soarelui ca un coif de aur. Avea un păr bogat, ce-i cădea în jurul capului aristocratic intr-o dezordine necăutată, care-i stătea bine. Mustața întunecată sporea senzualitatea gurii largi. Dinții puternici sclipeau în spatele mustății groase ca peria şi contrastau placut cu fața bronzată, asprită de vreme.
   Pantalonii erau bine putați şi strâmți. I se mulau pe şoldurile zvelte şi îi scoteau în evidență muşchii coapselor. Cămaşa îi venea aproape la fel de fixă. Mânecile suflecate lăsau să i se vadă brațele puternice. Țesătura albastră stătea întinsă peste pieptul larg, cu părul ars de soare. Era greu să nu te uiți la V-ul adânc pe care-l forma cămaşa decoltată. Mâinile îi erau lungi, cu degete subțiri ce sugerau putere, dar şi sensibilitatea necesară puntru lucrul cu o cameră video complexă.
  Dintr-un motiv inexplicabil, Khatleen simți un stranui fior în piept când ochii îi urmăriră linia încordată a gâtului, bărbia mândră, oarecum încăpățânată, gura senzuală, nasul subțire şi ochii albaştri. Iar când ochii ei verzi întâlniră ochii lui, simți impactul privirii până în partea de jos a corpului, în acelaş timp plăcut şi provocator.
 
-Pari mai potrivit pentru emisiuni de ştiri.

-Merg unde sunt trimis, mormăi el, rezervat.

-Bine, sper că nu cauți senzație la noi, pentru că vei fi dezamăgit.  Noi suntem normali.

-N-am spus niciodată altfel. Dar de ce atitudinea asta? N-ai încredere în comentatorii de ştiri? Aplecându-se puțin, cu mustața acoperindu-i parțial zâmbetul, şopti: Sau este vorba de bărbați în general?
  Cu o voce la fel de rece ca expresia lui, ea îi spuse:

-Urcă dealul şi, la răscruce, ia-o la stânga. Mergi până ajungi la poarta principală. Clădirea de lângă poartă, în deapta, este biroul. O să o găseşti acolo pe Edna, fie pe B.J.

-Mulțumesc.  Încă zâmbind, se îndreptă în direcția în care îşi parcase Blazer-ul.

   Hey dragilor! M-am apucat de o carte noua, pe care sper să vă placă. Dar nu vă pot minți în legătură cu un lucru, această cartea este inspirată dintr-una din cartile pe care le-am citit de multă vreme, şi chiar ieri mi-a venit ideea de a o rescrie pentru că pe mine una ma fascinat şi vreau să o împărtăşesc cu voi.

  Iar în legătură cu personajele nu o să mai fac niciun pronolog sau mai ştiu eu ce, am zis să vă imaginați voi cum ar arătă personajele.

   
         Coperta făcută de dradu450