Lost in waves of hearts beats

Capitolul 1.

Totul incepe cu o bătaie a inimii si se termina cand nu o mai ai. Prima bătaie declansează razboiul ce va urma,asta daca esti la fel de ghinionist ca mine. In societatea dea zi in încercarea de a ne ascunde de lumina ne pierdem unii pe altii si probabil ca tot im aceasta fuga m-am pierdut si eu.
Asa ca daca citesti asta si gândurile mele au pătruns si înăuntrul tau îmbrătisează lumina pentru ca atunci cand întunericul vine , este singurul aliat.
                                   ●●●
Despre mine nu sunt prea multe de spus,mereu am fost doar copila bolnavă din cartier.Nimic mai mult sau mai putin.
Asta am devenit de la varsta de zece ani , cand părinții mei au descoperit ca sufăr de leucemie. Mult timp m-am gandit cum s-a putut intampla asta ,insa apoi mi-am dat seama nu are un raspuns ls aceasta intrebare. Timpul nu vindeca orice, te zbati pana la ultima suflare, dar dupa o lupta grea iti dai seama ca in unele cazuri timpul nu este un leac ci o amăgire.
Familia mea a crezut ca e mai bine sa fiu încălzită de focul amagirii insa , la un moment dat focul s-a stins si eu am ramas in intuneric, înfrigurată.
Pana la varsta de 15 ani am inaintat in viata  cu dorinta de a trai. Cu gândul ca voi putea infrange aceasta boala cândva. Durerea a aparut si ea ,o durere fizica suportabilă pe langa cea din inima ta. Eram purtată de valurile durerii.
M-am mutat din loc in loc,iar acum,la varsta de 17 ani ma regăsesc in Philadelphia si odata cu asta treaba cu copila bolnavă a dispărut treptat.
Sunt de 2 ani aici si nu e diferit la oameni fata de oamenii din Dallas. Aceiasi oameni fara un scop preciza care umbla ca niste roboți programați sa indeplineasca anumite sarcini, aceiasi adolescenti doritori de senzatii tari.
In fiecare scoala exista mai multe clase sociale. Imediat ce am ajuns aici am inceput sa ies cu persoanele care aici sunt cunoscute drept persoanele cu adevarat importante. Recunosc , in primul rand am vrut sa vad acel ceva ce este recunoscut ca importanță sau măreție.
Părinții mei au fost la fel dintotdeauna. O mai aud pe mama spunandu-i tatălui meu ca o cuprinde disperarea. Evident eu nu trebuia sa aud lucrurile astea,dar am facut-o. Ei au venit aici cu o speranta aparte si anume ca eu sa am o adolescenta fericita adevarul e ca in ultima vreme am uitat de ce este mai rau, am incercat sa traiesc fiecare clipa.
Azi , 14 aprilie se fac 7 ani de cand sunt conștientă ca tot ce este in jurul meu este atat de fragil iar eu stau la baza distrugerii
Timpul trece cu rapiditate, cursul lui fiind întrerupt de niste bătăi in usa .
-Am crezut ca ai pățit ceva, nu ai iesit din camera ta de cand ai venit de la scoala.
Vocea mamei pătrunde in camera, singurul sunet ce ma poate calma.
-Am fost ocupată cu niste...aranjamente.
Vorbesc încet de parca as deranja pe cineva. Hotărăsc sa îndepărtez gândurile pentru o vreme macar pentru mama.
-Cina este gata. Daca vrei ti-o pot aduce aici ca sa te gândesti la...aranjamente, la sfarsitul frazei un surâs senin i se asterne pe fata.
-Nu, spun hotărâtă , o sa cobor.
Cina se desfasoara ca de fiecare data, părinții imi povestesc cum a fost la munca si avand in vedere ca lucreaza ca avocati, au multe de povestit.
-Doamna Robinson a venit azi la mine la biroul meu spunând ca daca nu se finalizează divorțul o sa ma denunte,era foarte serioasa, chiar crede ca sunt de partea sotului ei si ca nu vreau sa o ajut.
Doamna Robinson este clienta mamei? O multi milionara care vrea sa castige si ultimii bănuți de pe urma sotului ei. Vocea tatei umple camera :
-Oricum , noi trebuie sa facem dreptatea ,nu sa ii facem pe plac doamnei Robinson. Sophie , cum a fost la scoala?
-A fost bine , nimic nou, am prezentat proiectul a istorie daca asta se afla in categoria lucrurilor importante.spun asta cu cel mai vesel glas pe care il pot imita, dar adevarul e ca la cina se discuta mereu aceleasi lucruri.
-Mai e putin pana termini ultimul an,nu esti emotionata?
-Ba da, se poate spune si asa. Dar pana atunci ma duc in camera mea.Pofta buna in continuare!
-Multumim scumpo!
Cand urc in camera mea decid ca mi-ar prinde bine sa citesc ceva. Cand gasesc cartea dorita ma asez comod si pătrund in lumea creata de autor.
Dupa o jumatate de ora de citit capul incepe sa ma doară odata cu tot corpul. Las cartea jos si ma duc la baie ca sa ma clatesc cu apa rece. Nimic nu se schimba. Corpul meu devine din ce in ce mai neputincios , iar la un moment dat vreau sa strig dupa ajutor insa e prea tarziu. Nu mai am putere.
                                  ●●●
Heii, sper ca primul capitol sa fie o reusita si tin sa ii multumesc prietenei mele , RaAlDo pentru incurajare.
Vreau sa fac si o recomandare la cartea ei
"Weillsviel".
❣