Expertul Seducator

Prolog

Ne aflam în cel mai urât apartament din tot Manhattanul, şi asta nu doar pentru că mintea mea fusese special programată să nu aprecieze arta: obiectiv vorbind, picturile alea erau absolut hidoase.

Un picior păros crescând dintr-o tulpină de floare. O gură din care se revărsau spaghete.

Lângă mine, fratele meu cel mai mare şi tata mormăiau meditativ, dând din cap de parcă ar fi înţeles ce vedeau. Eu eram cea care conducea micul nostru grup; părea să existe un protocol tacit, ca invitaţii să parcurgă traseul, să admire arta şi abia după aceea să poată gusta din aperitivele purtate pe tăvi de chelneri.

Dar, chiar la sfârşit, deasupra masivului şemineu şi între două candelabre de prost gust, era expusă o pictură ce înfăţişă un dublu helix — structura moleculei ADN —, iar pe toată pânza era imprimat un citat din Tim Burton: “Cu toţii ştim că idila dintre specii este nefirească”.
Încântată, am râs, întorcându-mă spre Jensen şi tata:

— Ok. Asta e bună. Jensen a oftat

— Ţie ţi-ar plăcea.

Am aruncat din nou o privire la tablou, apoi spre fratele meu.

— De ce? Pentru că e singurul lucru de aici care are vreun sens?

El s-a uitat la tata şi între ei a avut loc un schimb de priviri cu înţeles, un fel de permisiune acordată de tată fiului.

— Trebuie să discutăm despre relaţia pe care o ai cu munca ta.

Mi-a trebuit aproape un minut până ce cuvintele, tonul şi expresia lui hotărâtă să-şi facă loc în mintea mea.

— Jensen, am zis eu, chiar o să purtăm conversaţia asta aici?

— Da, aici.

Şi-a îngustat ochii verzi.

— Este prima dată, în ultimele două zile, când nu te afli în laborator ori nu dormi sau nu mănânci ceva.

Observasem adesea cum principalele trăsături de personalitate ale părinţilor mei — vigilenţa, farmecul, precauţia, impulsivitatea şi râvna — fuseseră distribuite în mod evident celor cinci odrasle ale lor.
Vigilenţa şi Râvna erau gata să se înfrunte în mijlocul unei serate din Manhattan.

— Suntem la o petrecere, Jens. Se presupune că trebuie să vorbim despre cât de minunată este arta, am ripostat eu, făcând un gest vag spre pereţii livingului opulent decorat. Şi despre cât de scandalos este... ceva.

Habar n-aveam care era ultima bârfă, iar acest mic steag alb de ignoranţă tocmai dovedea că fratele meu avea dreptate. L-am văzut pe Jensen abţinându-se să-şi dea ochii peste cap.

Tata mi-a întins un aperitiv care arăta ca un soi de melc pe un biscuit, pe care l-am strecurat discret într-un şerveţel, când a trecut un chelner.

Noua mea rochie îmi dădea mâncărimi şi regretam că nu avusesem timp să aflu mai multe despre lenjeria modelatoare pe care o purtam. Din această primă experienţă, am ajuns la concluzia că fusese creată de Satana sau de un bărbat prea slab pentru jeanşi elastici.

— Nu eşti doar deşteaptă, îmi spunea Jensen, eşti şi amuzantă. Eşti sociabilă. Eşti o fată frumoasă.

— Femeie, l-am corectat eu, mormăind.

El s-a apropiat, ferind conversaţia de urechile invitaţilor în trecere. Atât ar mai fi lipsit, ca vreunul din înalta societate a New Yorkului să-l audă dându-mi sfaturi despre cum să fiu mai depravată social.