Expertul Seducator

Capitolul 2

DOI

- Deci, stai puţin, zise Max, trăgându-şi scaunul ca să se aşeze la masă. E aceeaşi soră a lui Jensen cu care te-ai dat în bărci?

- Nu, aia e cealaltă soră, Liv.
Stăteam faţă-n faţă cu englezoiul şi ignoram atât rânjetul amuzat de pe mutra lui, cât şi strângerea neplăcută din stomacul meu.

- Şi nu m-am dat în bărci cu ea. Doar ne-am prostit puţin. Sora mezină e Ziggy. Era doar un copil când am fost prima oară acasă la Jensen, cu ocazia unui Crăciun.

- Tot nu-mi vine să cred că el te-a luat acasă la el, de Crăciun, şi tu i-ai pus-o soră-sii în curtea din spate. Eu ţi-aş fi tăbăcit fundul.

Chibzui, scărpinându-şi bărbia.
- Ah, las-o baltă. Nu mi-ar fi păsat.
M-am uitat la Max, simţind că încep să zâmbesc.

- Liv nu mai era acolo, când m-am dus din nou pe la ei, câţiva ani mai târziu, ca să stau peste vară. Am fost cuminte tura a doua.

În jurul nostru, se auzeau clinchete de pahare şi conversaţii purtate într-un murmur reţinut. Prânzul de marţi la restaurantul Le Bernardin devenise o rutină pentru grupul nostru, în ultimele şase luni. Max şi cu mine eram, de regulă, ultimii sosiţi la masă, dar aparent ceilalţi fuseseră reţinuţi într-o şedinţă.

- Bănuiesc că vrei şi un premiu pentru chestia asta, zise Max, studiind meniul, înainte de a-l închide cu un pocnet scurt.

Sincer să fiu, nu ştiu de ce se mai ostenise să-l deschidă, în primul rând. El întotdeauna cerea caviar, ca aperitiv, şi rechin, ca fel principal. De curând, începusem să suspectez că-şi păstra întreaga spontaneitate pentru timpul petrecut cu Sara; în ceea ce privea mâncarea şi munca, era un sclav al obişnuinţei.

- Ai uitat cum erai tu înainte de Sara. Încetează să te mai porţi de parcă ai fi trăit la mănăstire.

Primi admonestarea făcând cu ochiul şi etalându-şi zâmbetul larg.

- Bine, povesteşte-mi despre surioara asta.

- E cea mai mică dintre cei cinci fraţi Bergstrom şi e la doctorat aici, la Universitatea Columbia. Ziggy a fost întotdeauna extrem de isteaţă. A terminat facultatea în trei ani, iar acum lucrează în laborator cu Liemacki. Ăla care face vaccinurile.
Max clătină din cap şi ridică din umeri, parcă spunând Despre ce dracu' vorbeşti? Am continuat:
- E un domeniu important al Facultăţii de Medicină. Oricum, săptămâna trecută, în Vegas, când tu te ţineai scai după păsărică ta pe la mesele de blackjack, Jensen mi-a trimis un mesaj, anunţându-mă că venea în New York s-o viziteze. Cred că i-a ţinut o prelegere despre cum să nu trăiască printre eprubetele de teste şi paharele gradate tot restul vieţii ei.
Chelnerul a venit să ne umple paharele cu apă, iar noi i-am explicat că mai aşteptam câteva persoane să ni se alăture la masă.

Max îşi întoarse ochii spre mine.
- Atunci, plănuieşti s-o mai vezi, nu-i aşa?

- Da. Sunt sigur că o să ieşim să facem ceva weekendul ăsta. Cred că vom mai alerga împreună.
Nu mi-a scăpat modul în care a făcut ochii mari.

- Laşi pe cineva în micul tău spaţiu privat? Se pare c-o să fie mai intim decât sexul pentru tine, William. L-am concediat cu un gest.

- Mă rog.

- Deci a fost plăcută? Revederea cu surioara şi tot restul?

Chiar fusese plăcută. Nu fusese extraordinară sau în vreun fel specială - ieşiserăm să alergăm, ce naiba. Dar încă mă mai simţeam puţin uimit de cât de surprinzătoare fusese ea. Crezusem că trebuia să mai existe vreun alt motiv pentru izolarea ei, în afara orelor lungi de muncă. Mă gândisem că o să fie dificilă sau urâtă, sau copilul-emblemă al comportamentului social nepotrivit.