Anii au trecut, dar nu pot să uit ce s-a întâmplat în acea seară .
De atunci coşmaruri groaznice mă bântuie, dar nu le pot găsi sensul.
În fiecare coşmar apar demoni care încearcă să mă prindă... Acum, când am 13 ani mi-am luat inima în dinţi şi i-am întrebat pe părinţii mei cine a locuit înaintea noastră în această casă, am rămas uimită de răspuns.
- O străbunică de a ta te-a blestemat când tu aveai un an!
- De ce?
Ai mei nu îmi mai răspund şi din asta înţeleg că trebuie să găsesc singură răspunsuri. După 13 ani de stat în această casă, ne mutăm.
Curte mare, casă nouă, totul nou. Dacă tot ne-am mutat , poate şi întâmplările au rămas în urmă . Hah... De fapt NU!
În seara de Revelion, am avut un coşmar despre casa de visavis care era nelocuită de 60 de ani.
Alergam dinspre ea, spre casa mea fugărită de o fetiţă, care în faţa porţii mele mă trânteşte la pământ... Şi râde!
Îmi repet în minte "mai bine nu spun nimanui! Cine ştie ce interpretări vor apărea?! "
La fel ca la 6 ani coşmarurile persistă, însă de data asta, cu fetiţa.
După asta, devin tot mai stresată, închisă în mine dar îmi fac curaj şi îmi întreb străbunica despre casa de vis-a-vis.
- Cine a locuit acolo?
- O familie foarte bogată, eram prieteni foarte buni.
- Nu şti cumva dacă aveau copii?
- Ba da! Aveau!
- Aveau cumva o fetiţă?
- Da! De unde şti?
- O visez mereu!
Şocată de răspunsul meu, continuă :
- În ziua de paşte, fetiţa mâncase un ou roşu cu care s-a înecat şi a murit. În cimitir, când să fie coborât în pământ corpul neînsufleţit al fetei, lanţurile au cedat i-ar sicriul a fost trântit.
În momentul impactului, oul din gâtul fetei a sărit. Îngropată de vie fata a mai trăit câteva ore.
Două persoane care erau în trecere au auzit ţipetele , însă până au dezgropato, a murit. Tatăl său auzind asta, s-a spânzurat în cireşul din curtea asta.
- Fetiţa avea cumva vârstă de 9 ani, părul negru şi o rochie albă la înmormântare?
- Da! Dar cum de şti asta? A murit cu 60 de ani înainte ca tu să te naşti!
- Am vorbit cu ea în coşmarurile mele.
Din acea zi o văd mereu. Zi sau noapte, trează sau în vis. Dar o vad!
Şi trec şi sărbătorile. Nu cu mult după, părinţii mei sunt invitaţi la o nuntă i-ar eu rămân singură cu cele două surori . Deschid PC-ul mă uit la un film şi îl opresc.
Sora mea mijlocie iese din casă şi pleacă să se întâlnească cu prietenul ei i-ar eu rămân cu cea mică care adoarme.
În colţul camerei o văd... Mă priveşte cu ochii săi demonici, plini de ură dar în acelaşi timp plini de regrete.
- Ce vrei de la mine?
Niciun răspuns...
Stă doar în colţ , mă priveşte şi începe să plângă.
- Alo? Mai stai mult?
- De ce?
- O văd! E aici şi o văd!!
- I-ar aberezi? Şti că nu e nimeni!
- Vino acasă acum!
Nu ştiu ce să fac... Vreau doar sa scap de toată tărăşenia asta cu fantome, paranormal, etc.
Dar nu pot!
În sfârşit am înţeles. Toate astea fac parte din mine, din viaţa mea!
