Now or never

Capitolul 2

Aiden se uită la mine, iar eu la el. Începem să zâmbim și batem palma, după care ne îndreptăm spre camera noastră. Camera 220. Intrăm și ne întrecem până la patul de la geam. Aiden se așează primul și îmi scoate limba. Îmi dau ochii peste cap și mă așez pe patul de lângă perete. Încep să îmi așez lucrurile în dulapul de lângă patul meu, iar Aiden se juca un joc pe telefon. "Aiden ce ar fi să faci ceva util cu viața ta și să mergi să vezi când mâncam?" spun după ce îmi scot toate hainele din geamantan.
"Dar tu nu poți? Încerc sa câștig la Clash Royale!" spune acesta, fiind foarte concentrat la ceea ce făcea. Mă ridic din pat și mă îndrept spre ușă. Când deschid ușa, doamna Rodiguez, organizatoarea, stătea în fața acesteia cu o foaie în mână. "Aiden și Alice Karlsen?" spune aceasta și se uită la noi. "Da." spun și îmi dau ochii peste cap. Nu e ca și cum nu ar știi cine suntem. "Aici e programul zilei de mâine. Prânzul este în 10 minute, ne vedem în holul cabanei." spune aceasta și îmi dă foaia, după care pleacă.
"Vezi? Nu a trebuit decât să mergi până la ușă!" spune Aiden, încă butonând telefonul. "Mai taci!" spun și închid ușa. Mă uit pe foaia dată de doamna Rodiguez, și observ că mâine vom merge în pădure să pozăm păsări. "Ce facem mâine?" întreabă Aiden și își blochează telefonul. "Mergem în pădure-" nu mă lasă să îmi termin propoziția. "După fragi și mure?" spune acesta, încercând să facă o glumă, dar tot ce face e să mă enerveze. "Să pozăm păsări." îmi termin propoziția și îmi dau ochii peste cap.
Acesta se ridică, vine lângă mine și îmi pupă obrazul. "Știu că mă iubești!" spune acesta și face o față inocentă.
Pun foaia pe dulăpiorul din fața oglinzii și ies din cameră. "Alice stai!" strigă Aiden ieșind din cameră și închizând ușa. "Nu țipa!" spune o bătrânică ce împingea un căruț cu produse de curățenie. Aiden își dă ochii peste cap și fuge după mine. "Unde te grăbești?" întreabă acesta și se uită în jos la mine. "Îmi e foame Aiden. Unde mă pot grăbi?" spun și mă uit serioasă la el.

//10:40 p.m.//
"La cât trebuie să mergem mâine să pozăm păsările?" întreabă Aiden ieșind din baie doar cu un prosop în jurul taliei. Întind mâna spre noptieră să mă uit pe program, dar sfârșesc pe podea. Aiden începe să râdă, iar eu arunc cu un pantof în el, nimerindu-l în cap. "Asta ca să mai râzi și altă dată de mine!" spun și mă ridic de jos, aranjându-mi tricoul în care voi dormi. Acesta mijește ochii la mine, iar eu îl ignor. Iau foaia de pe noptieră și mă uit la prima activitate din acea zi. "Vom lua micul dejun la ora 08:45, iar la 9:30 ne vom aduna în holul cabanei pentru a pleca la fotografiat de păsări." citesc eu de pe acea foaie. "Am opțiunea să rămân închis în cameră?" întreabă acesta și își caută haine prin grămada de haine de pe scaun. "Ai opțiunea să vii cu mine sau să vii cu mine." spun și arunc foaie pe jos, apoi mă întind în pat. "Noapte bună."spune Aiden și vine și îmi pupă fruntea.

//08:40 a.m.//
"Aiden hai odată! Îți ia mai mult să te pregătești decât îmi ia mie!" spun și îl trag din fața oglinzii. "Dar îmi-" nu îl las sa termine, ci îi arunc o privire ucigătoare. "Să mergem!" spune acesta și se îndreaptă spre ușă.

//09:27 a.m.//
"Alice mișcă-ți fundul ăla odată!" strigă Aiden din fața ușii. "Nu mai țipa băiete!" spune doamna cu căruciorul cu produse de curățat. Mă mai uit odată în oglindă, după care merg în fața lui. Ies pe ușă și îi zâmbesc doamnei de pe hol. "Alice." spune Aiden printre dinți, după care iese și el și închide ușa în urma lui.

//10:33 a.m.//
Mă plimbam cu grupul, până am auzit un zgomot venind din strânga noastră. Cum eu eram ultima în șir, m-am îndreptat spre sursa sunetului fără ca cineva să suspecteze ceva. Cu cât mă aproprii mai mult de sunet, acesta devine tot mai ciudat. Din depărtare văd un baiat plin de sânge, care încerca să ascundă un cadavru. Mă ascund după un copac, dar din greșeală îmi scap ghiozdanul, iar sunetul produs de lovirea acestuia cu frunzele uscate de pe jos îl fac pe băiat să își îndrepte privirea spre locul în care mă aflam. Acesta se aproprie de mine. Pantofii lui călcând apăsat pe frunzele uscate și pe crenguțele mici, făceau totul și mai înfricoșător. Mi-am strâns genunchii la piept și speram din tot sufletul să nu mă vadă, iar atunci el a ajuns în dreptul meu. Și-a lăsat privirea furioasă asupra mea, iar eu am înghețat când m-am uitat în ochii lui. Deși ochii lui aveau o culoare caldă, acum parcă înghețau totul în jur. "Tu, vei veni cu mine." spune acesta încercând să își păstreze calmul. Îmi stăpâneam cu greu lacrimile, dar m-am ridicat și mi-am luat ghiozdanul de jos.
"Încearcă să fugi, și vei sfârși ca el!" spune acesta rece și dă din cap spre cel ce zăcea pe jos în propria baltă de sânge. Dau aprobător din cap, iar el vrea să mă prindă de mână, dar eu mă dau mai în spate. Îmi aruncâ o privire urâtă, iar eu înghit în sec. "Merg singură." spun și o iau înaintea lui. "Măcar știi unde ar trebui să mergi?" întreabă acesta și ridică o sprânceană. "Presupun că ai o cabană ascunsă pe aici pe undeva." spun și mă uit cu coada ochiului la el. Acesta doar râde și vine spre mine. "De fapt, noi vom merge în New York prințeso." îmi șoptește acesta în ureche, după care îmi mușcă încet lobul urechii. Înghit în sec și mă uit în jurul meu, să văd dacă pot găsi ceva ce m-ar ajuta să scap. "Singura ta cale de scăpare de acum e moartea. Pe care mă vei implora să o primești." spune băiatul și își continua treaba cu cel de pe jos. Cât timp acesta încerca să bage cadavrul într-un sac, eu îi analizam trăsăturile. La un moment dat, cum nu reușește se uita la mine și rânjește. "Vino să mă ajuți." spune acesta și întinde o mână spre mine. "În nici un caz nu am să fac așa ceva!" spun și dau negativ din cap.
"Ai spus cumva 'Nu' sau nu am auzit eu bine?" întreabă acesta cu o sprânceană ridicată. "Ai auzit bine." spun și mă sprijin de copacul din spatele meu. "Atunci, asta voi spune și eu când mă vei implora să mă mișc mai încet în interiorul tău." spune acesta și se întoarce la ce avea de făcut. Înghit în sec pentru a o mi-a oară și îmi las ghiozdanul să cadă pe pătura de frunze moarte. Mă aproprii încet de el, și pot să jur că zâmbește. "Fetiță cuminte." spune acesta și își întoarce privirea spre mine. Mă las și eu în genunchi și îl ajut să îndese cadavrul într-un sac negru. După câteva minute, acesta leagă sacul cu banda adezivă de culoare gri și îl trage până la mașina lui. "Haide ce mai aștepți?" întreabă acesta și se uită la mine. Eu priveam în gol și mă gândeam la ce tocmai am făcut. Nu pot să cred că am făcut asta. Lacrimile au început să curgă șiroaie pe obrajii mei, iar băiatul cum vede că nu merg la mașină vine după mine. "Vino odată sau-" când ajunge în dreptul meu se oprește. Vine mai aproape de mine și mă ia în brațe, dar îl împing și mă uit cu ură la el. "Toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă nu aș fi fost atât de curioasă, încât să vin aici!" strig și cad în genunchi. "Mă urăsc!" strig iar și dau cu pumnii în pământ. "Atâta dramă. Te vei obișnui după a doua crimă pe care o vei vedea." spune băiatul și mă ridică de jos, punându-mă pe umărul lui ca pe un sac de cartofi. Înghit iar în sec și încerc să îmi opresc lacrimile. Băiatul mă pune pe locul din dreapta al mașinii, îmi pune centura, după care Închide ușa. Merge pe partea șoferului și pornește în viteză. Ziua asta poate fi mai rea?