Dacă vocea mea-i tunet, atunci îți vorbesc în ploi și furtuni
Pe care apoi, mă aștept să nu mi le-aduni
Și după o lungă conversație ca între doi nebuni,
Să nu fii ca restul și să mă urăști ca pe-o zi de luni.
Tu, iubito, ești portretul meu preferat,
Pe care, cu multă emoție c drag l-am admirat
Dar față de care am greșit în timp ce-am tot colorat
Și toată splendoarea de la început ți-am spulberat
Îți asemăn chipul angelic precum luna,
Cu al ei farmec frumos, lumina
Dintre toate-mi ești doar una,
Și te voi iubi pentru totdeauna.
De dor ajuns, mă-mbăt întruna,
Cu speranțe pentru tine și cu alcool,
Să te revăd, emoționat imediat aș reacționa
Haide, vino, te-aștept de-un secol!
Dragostea ta ca o doză de dulce otravă,
Mereu cu capu-n nori mă poartă,
Sentimentul nostru fiind o cu totul altă artă
Și dacă tu pleci, rămân pe veci doar o epavă.
Iar eu, prea des mustrat de rezultatul cugetării
Cu sentimente și gânduri neprielnice stării
Și-ajuns subit în pragul disperării
Mă tot întreb de nu m-ai dat deja uitării..
