Frânghiile Iubirii

Capitolul 1

Era o zi călduroasă şi senină ca oricare altă zi de primăvară. Lucram de dimineața până seara la cofetăria cu miros de prăjituri, de căpşuni, de ciocolată, de arome diferite şi fermecătoare. Nu aveai cum să nu schițezi un zâmbet atunci când intrai în cofetărie. Am căutat multe locuri de muncă, dar nici unul nu a fost mai potrivit.

De la vârsta de un an, de când tatăl meu a murit iar mama m-a abandonat, a trebuit să încerc să mă descurc singură. Am încercat să muncesc la o firmă de construcții , ca asistentă sau chiar ca şi menajeră! Dar, nu mi-am găsit locul nici unde! Din moment ce pasiunea mea este gătitul, la cofetărie m-am simțit foarte bine! Copilăria mea nu a fost tocmai perfectă, am umblat din casă în casă. Am simțit mereu că nu imi găsesc locul, că nu sunt bine venită şi că sunt un dezastru! Am devenit foarte retrasă, toți mă judecau. Acum, la 22 de ani, am devenit o femeie independentă şi mi-am băgat mințile în cap!

- Alison, două bucăți de prăjitură cu ciocolată şi alune!  mi-a zis prietena mea de muncă, Cristina.

- Imediat!  am răspuns eu în timp ce scoteam două bucăți de prăjitură!

Am pus bucățile pe o farfurie si am ieşit din bucătărie, mergând spre masa care a comandat. Am pus farfuria pe masă, şervețele si furculițe.

- Poftă bună!  le-am spus fetelor de la masă, care au comandat prăjitura.

- Mulțumim!  mi-au răspuns ele.

M-am dus înapoi în bucătărie, pregătind, alte prăjituri care erau gata să fie comandate.
M-am uitat pe geamul bucătăriei. Se putea vedea apusul. Era atât de frumos, apusul mă linisteste mereu! În timp ce priveam apusul, mă gândeam la iubitul meu Sebastian.
Suntem împreună de aproape doi ani, mereu m-a ajutat şi mi-a fost alături. El ştie tot despre mine, el m-a ajutat cu banii şi cu un loc de locuit.

Ce mă îngrijora era că în ultimul timp a devenit puțin distant şi rece. Dar, sigur îi va trece, mai are zile în care este aşa. Dintr-o dată, Cristina intră repede în bucătărie.

- Alison, a venit Sebastian în vizită! mi-a spus Cristina.

- Serios, ce caută aici? am întrebat-o eu.

- Nu mă întreba pe mine, a spus că este urgent!

- Bine, spune-i să vină!

Sebastian a intrat în bucătărie. Mi-am lăsat mănușile de gătit pe un scaun din bucătărie şi m-am îndreptat spre el. I-am zâmbit şi l-am luat în brațe.

- Bună, iubitule! i-am spus eu.

- Bună, Alison.  mi-a zis el pe un ton destul de serios, care nu îi stă în fire.

- Vrei să guşti tiramisul pe care l-am făcut? Este foarte bun!

- Nu, stai puțin Alison! Trebuie să vorbim.

- Despre ce?

Îl vedeam pe Sebastian neliniștit şi stresat. Voia să îmi spună ceva, dar parcă cuvintele nu îi ieșeau pe gură. Am început să devin şi eu îngrijorată şi neliniștită, având din ce în ce mai multe semne de întrebare.

- Avem o relație foarte frumoasă...  a continuat Sebastian.

- Da, ştiu!    am spus eu.

- Dar îmi e teamă că această relație frumoasă va trebui să ia sfârşit!

- C-Ce vrei să spui?

- Mă despart de tine, Alison!

În acel moment, am simțit ca şi cum mi s-a înfipt un cuțit în inimă. Sebastian se desparte de mine! I-am spus tot ce am avut pe suflet, m-a ajutat, eu l-am ajutat, l-am iubit! Iar acum se desparte de mine? Am început să plâng, uitându-mă în ochii lui.