Capitolul 1

69 8 0
                                    

- I -

*Stau liniștit în vârful unei stânci și privesc către întinderea mării lovită de razele aurii ale soarelui. O briză liniștitoare îmi cuprinde întreg corpul. Îmi îndrept atenția către cariera de piatra. Totul pare pustiu. Îmi privesc mâinile tremurând, iar într-o clipa totul cade într-o bezna totala. Mă uit pe cer și văd un nor negru cuprinzând întreg ținutul. Frunzele copacilor uscați foșnesc în jurul meu. Speriat, încerc sa mă ridic, în zadar; picioarele îmi erau prinse ca în lanțuri. Fiori reci îmi trec prin tot corpul, iar o voce feminină îmi șoptește...
-Allan, trezeşte-te!

Deschid ochii. Prin imaginea impăienjenită reușesc sa zăresc fața Emei, care mă ștergea pe frunte de transpirație.
-Cum ai ajuns aici?!
Încep sa văd mai clar, iar uitându-ma în jur realizez ca habar nu am unde mă aflu. Pare un fel de poiana. Mă ridic și mă scutur de iarba uscată de pe haine. Îmi îndrept privirea către Ema și zâmbesc nesigur.
-Cum ai ajuns tu aici?
-Ai zis ca te "cheamă natura" și ai lipsit mai mult de 30 de minute. Mi-am făcut griji și am plecat sa te caut.
Nedumerit, încerc sa îmi amintesc ce făceam înainte sa adorm.
-Stai puțin, abia după 30 de minute mi-ai observat lipsa?
Vizibil vinovata, dă 2 pași în spate și se bâlbâie.
-Ăăă...am...am vrut sa spun ca te caut de o jumate de oră. Haide sa mergem la ceilalți, probabil sunt îngrijorați.
-Jumate de ora...

Pornim către tabără. Mă uit pe cer și observ cum norii se aduna într-o viteză anormală.
-Cred ca o sa plouă, hai sa ne grăbim.
Ajungem în locul unde ar fi trebuit să ne găsim prietenii, dar am găsit doar o rămășiță a unui foc.
-Ema? Unde sunt ceilalți?
-Nu știu. Mi-e frica. O sa înceapă furtuna și suntem în mijlocul pădurii.
Trebuie sa găsim un loc unde sa stăm până se oprește ploaia.
Vântul începe sa bată puternic, copacii păreau ca vor sa se dărâme peste noi. Văd un fel de...peșteră? Ce caută asta aici? Nu contează, sper sa nu fie urşi.
-Hei! Am găsit ceva!
-Doamne ajuta!
Intram nesiguri, căutând orice urma de animal. Pare pustiu. Mă uit uimit la roca neagră din care sunt formați pereții.
-Auzi, Ema?
-Aş prefera să nu...
-Ai grija ce-ti dorești!
-Spune odată!
-Ușor nervoaso. Perioada aia?
-Suntem la mama naibii în pădure, în mijlocul furtunii și n-am semnal la telefon, iar tu ai chef de glume?
-Știi doar ca am tot timpul chef de glume.
-Spune odată ce vrei și lasa-ma în pace.
-De unde crezi ca a apărut locul ăsta?
-M-am gândit eu ca o sa vina ploaia și am săpat o groapa într-o stâncă ca sa ne adăpostim. De unde sa știu eu de unde a apărut?
-Întrebam și eu. Știu sigur ca nu era aici când am venit.
-Sau te-ai gândit ca poate nu ai văzut-o?
-Nee, nu era aici.
-De ce am rămas eu aici fix cu tine?
-Pentru ca sunt o companie excelentă.
Îmi pornesc lanterna de la telefon și pătrund mai departe. Văd în depărtare o luminiță.
-Ema, uite!
Fac încă un pas și simt cum piciorul îmi alunecă și cad în gol.
-ALLAN!

Keep The Kingdom's Fire BurningUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum