Scoala de corectie

Capitolul 11

Simt cum ma duc tot mai mult dar, aterizez in bratele cuiva. Ochii mi se maresc instant.
-Ce crezi ca faci? 
-Lucas..
-Nici un Lucas.Daca nu eram eu făceai o prostie.
-Asta e si ideea.
-De ce? 
-Să îţi spun eu de ce. Pentru ca m-am săturat de locul asta, m-am săturat de lumea asta şi de tine, de indiferenţa ta. Face şi omul o greşeală si îl condamni de parcă ar urma sentinţa la moarte. N-am nevoie de asa ceva. Dacă nu aş fi eu ai fi mâncat de vii. Cine crezi ca te-a apărat până acum?  Ca la liceu nu ai luat bătaie sau ca lumea chiar daca te dispretuia nu te injura în faţa?  Eu tâmpitule!  Mereu am fost în umbra ta. Mereu te-am aparat în linişte. Eu incasam mereu pentru tine .
Se uită la mine cu o faţă de parca ar fi descoperit America.
-Ce spui acolo?
-Pune-ma jos.
-Foxx..
-Pune-mă jos acum.
Mă pune uşor jos si observ din ochii că încearcă sa-mi spuna ceva dar, nu îi acord această șansă deoarece plec cu paşi apăsaţi chiar daca mai am puţin si leşin de la praful ăla.
Ajung în cameră si cu ultimele puteri, ma trântesc în pat. De acolo nu m-ai ştiu nimic pentru că simt cum imi pierd cunoștința.

TREI SĂPTĂMÂNI MAI TÂRZIU
Imi simt corpul amorţit. Un miros înțepător imi deranjează sinusurile. Deschid ochii mai bine şi observ că ma aflu într-un salon de spital.
Ce naiba?  Vreau sa mă ridic dar ,uşa se deschide. Pe ea intra o asistenta si Anne.
-Te-ai trezit!  Ma duc sa anunţ doctorul.
-Hey Anne.
-Te simti bine?  Ai stat trei săptămâni în comă.
-Wow.. Ma simt destul de bine.. De parca am avut cel mai bun somn din viata.
-Ne-ai speriat pe toţi. A fost nevoie de 35 de minute ca sa te resusciteze medicii de la ambulanţă. Noroc ca eu si Denis am ajuns la timp.
-Denis..? 
-Da. Si-a facut griji pentru tine. A dispărut acum 15 zile. Nimeni nu m-ai stie nimic de el.
-Oh..
-Oricum cand vei fi externata o sa plecăm. După incident conducerea a decis ca e mai bine sa ne elibereze pentru siguranta noastra.
-Lucas e bine? 
-Nu. Plânge în fiecare seară după tine. Se teme ca nu o sa te m-ai vadă niciodată.
-Pe dracu!  Ma urăşte.
-Dacă spui tu..
Pe uşa intră doctorul.
-Bun. O sa iti facem un EKG, o radiografie si ecografie. Ai mare noroc ca ai fost dusă la timp la spital.
-Nu mă simt norocoasă.
-Simplul fapt ca simti ceva te face norocoasă. Puteam sa te pierdem domnişoara. Ai luat o mare doză. Ai fi putut face stop cardio-respirator.
In urmatoarele 3 zile am fost supusă mai multor teste. Toate au ieşit pozitive . După ce am părăsit spitalul am mers la scoala de corecţie sa-mi i-au din putinele lucrui pe care le am.
Vom merge la New York.
-Dacă nu ne grăbim o sa pierdem avionul!  Spune Lucas.
-Ajungem . O sa fie bine.  Spune Anne
In timp ce mergeam către taxiu Lucas îşi i-a rămas bun de la Daisy. Ea mai are câteva luni.
Numai gândul ca trebuie sa urc în chestia aia zburătoare imi intoarce stomacul. Hai ca o să fie bine bine.
Cred..