Multe persoane spun că le este greu în ziua de astăzi. Că vor mai mult. Că au diverse insuficienţe. Că ar fi mai fericite văzându-se într-un sicriu din visul altcuiva. Alte persoane pur şi simplu se plâng de faptul că nu le ajunge o pungă de chips-uri la 5 lei, pe zi, ceea ce este destul de mult.
M-am născut într-o familie bună, dar pe care am distrus-o trepat. Părerea mea este că odata cu creşterea şi dezvoltarea, s-a activat un al şaselea simţ ce-mi zicea să nu cred în nimeni, toţi mă mint; să nu mă ataşez de nimeni, toţi mă lasă la greu. Să fiu doar eu. Cu timpul am început să fac aceste lucruri.
Deseori mă uit la pozele cu mine când eram mică, iar apoi mă duc în baie ca să-mi văd poza recentă în oglină. Mă sperie faptul că am ajuns să ascult numai muzică de ''supărare pe viaţă'', vorba surorii mele, să stau ore în şir închisă în camera mea fără să fac măcar un pas spre lumea din spatele uşii, să găsesc diferite metode ce nu s-au dovedit a fi benefice pentru sănătatea mea fizică, ci doar pentru cea mentală. Asta implică lama şi acul. Am ajuns să nu mai am încredere în ce zice lumea, să am în permanenţă sentimentul de nesigur. Să nu mai am curajul de a mă băga în seamă cu oamenii. Şi astfel am pierdut prietenii importante, oameni la care ţineam. Am rămas doar cu familia mea, pe care o iubesc nespus, dar sunt momente în care aş vrea să dau foc casei iar ei să fie legaţi de paturi. Ştiu, sunt sadică. Revenind, dar şi cu prietena mea. Mă simt jenată să-i spun ''prietenă cea mai bună'', am impresia că sunt un copil de clasa a 2-a care încă nu ştie ce e internetul. Cu ce se mănâncă? Bineînţeles, asta se aplica în trecut, când lectura era pe primul loc.
Nu mă simt în stare nici să mănânc, în ultima vreme. În fiecare zi ies cu căştile-n urechi. Chiar şi pentru două minute cât duc gunoiul. Mă îmbrac mai mereu în negru, geci lungi, pantofi cu toc în limita bunului simţ. Sunt un gen de Tate atunci când a ispăşit acea crimă. Depinde de starea mea.
Se zice că şcoala generală, grădiniţa sau liceul, una dintre acestea, resprezintă o perioadă semnificativă din viaţa noastră. Pentru mine, liceul este un loc în care pot uita pentru un moment de toate lucrurile ce s-au întâmplat în viaţa mea şi care m-au făcut să ajung în starea aceasta. Grădiniţa şi şcoala generală au fost chinuri. Oameni fără milă.
