Umbrella ✔

O zi ploioasa

Mi-am strans mai bine hanoracul subtire, lipindu-l cat puteam de mult de corp si am grabit pasul, evitand cateva balti. Ploaia parea si ea sa se grabeasca, picurii mari udandu-mi tot mai des parul blond, prelingandu-se apoi pe haine si incepand sa isi faca drum spre piele. M-am oprit timida pe trotuar, langa trecerea de pietoni, asteptand sa se faca verde, cand o masina a trecut cu viteza, aruncand nemilos toata apa din balta pe mine.

Un tremur mi-a trecut prin tot corpul cand am simtit raceala apei si am inceput sa-mi clantan usor dintii, intrebandu-ma de ce era mereu la fel. O picatura mare, grea, mi-a cazut atunci chiar in mijlocul capului, prelingandu-se apoi in jos, pe sub ochelari si continuandu-si drumul inspre gat. Am sters-o cu maneca hanoracului si mi-am mutat ghiozdanul pe partea cealalta oftand, cand, am simtit ca nu mai picura. Mi-am ridicat privirea si am zambit vazand deasupra mea o umbrela mare, neagra, ce deriva cursul ploii, ferindu-ma de stropii reci. L-am privit apoi pe baiatul ce o tinea deasupra mea, fara sa para totusi ca ma baga in seama. Avea par cret castaniu, aranjat rebel si era mai inalt ca mine, dar de asta nu il puteam invionvati. Toti erau mai inalti ca mine si de multe ori ma invinovateam pentru statura mea pitica, dorindu-ma sa fiu macar putin mai inalta.

- Multumesc. am murmurat, aranjandu-mi ochelarii mai bine pe nas.

S-a intors si m-a fixat cu privirea sa ciocolatie, facandu-ma sa ma simt ca un copil mic si neajutorat. Apoi brusc l-am recunoscut. Era acelasi baiat pe care varsasem tava cu paste in clasa a saptea si acelasi baiat de care ma indragostisem inca de atunci. Era Mikaelson...

Mikaelson era baiatul visurilor oricarei fete, cu parul sau cret, atitudinea sa rebela si gasca de tipi tari pe care o conducea. Era baiatul rau si in acelasi timp bun al liceului iar o gramada de fete ar fi facut si pe naiba in patru doar ca sa le dea atentie. Iar el sa gaseste sa ma jute pe mine. Pe mine, Christina Ross, fata timida de la ora de stiinte care uraste fustele si poarta ruxsaci in loc de genti. Pe mine, fata anonima, necunoscuta, care umbla singura prin ploaie...

L-am privit intens, studiindu-i trasaturile frumoase ale feţei, iar pentru o clipa ni s-au intersectat privirile. Am rosit imediat si am lasat capul in jos, uitandu-ma la chipul ce se reflecta in balta de la picioarele mele.

S-a facut verde cu un tacanit scurt al semaforului si am inceput sa traversez strada uda cu Mikaelson in urma mea, tinandu-mi umbrela deasupra capului. Cand am pasit pe trotuarul opus, si-a scos mana din buzunarul jachetei negre de piele si a soptit un " Poftim!" , intinzandu-mi umbrela. Am apucat-o cu mainile tremuratoare, iar pentru o secunda, mainile noastre s-au atins. M-am uitat la el timida si i-am zambit in loc de multumesc, apoi am inceput sa merg. O vreme a mers si el pe langa mine, cu mainile in buzunare si privirea in pamant, iar in clipa in care am adunat destul curaj ca sa il intreb de ce ma ajutase, a cotit la stanga, lasandu-ma singura cu umbrela sa.