Umbrella ✔

O fata timida si retrasa

A doua zi, ma indreptam timida spre masa lui de la cantina scolii, tinand strans umbrela intre degete, fara a indraznii sa ii slabesc vre-un pic din stransoare, de parca m-as fi temut sa nu o pierd.

- Christina! m-a strigat Danielle,facandu-ma sa-mi intorc capul ca sa o privesc.

S-a apropiat in graba de mine, tinand in maini o tava neagra, de plastic pe care erau aranjate o farfurie cu paste si un mar verde.

- Nu vii sa stai cu noi? m-a intrebat ea cand a ajuns langa mine.

- Ba da. Vin imediat. i-am raspuns, rotindu-ma pe calcaie si izbindu-ma de pieptul cuiva.

Am simtit parfumul lui dulce iar cand mi-am ridicat privirea i-am intalnit din nou ochii ciocolatii care imi faceau genunchii sa se inmoaie.

- Eu... umbrela... am inceput sa ma balbai, intinzandu-i obiectul lung si negru.

- Tu umbrela? m-a intrebat razand. Ei bine, nu mai umbrela si vino cu mine.

Mi-a zambit si mi-a luat umbrela din maini, apoi si-a asezat bratul drept pe dupa umarul meu si m-a condus inspre masa lui fara sa apuc sa ii zic nimic.

- Baieti, ea e Christina. a zis Mikaelson, tragandu-mi un scaun si facandu-mi semn sa iau loc.

Atat ceilalti trei baieti de la masa cat si cele doua fete m-au privit intrebator, facandu-ma sa ma simt ca un bebelus ce e studiat de toti.

- Ce cauta ea aici? a intrebat o fata, al carei par roscat si lung statea drept, asezandu-se cuminte pe umeri.

Nu am putut sa nu il compar cu parul meu scurt, blond, care statea usor umflat si ondulat.

- Ea e cu mine. i-a raspun el si nu am putut sa nu simt un firicel de mandrie. E partenera mea pentru bal.

Roscata a plescait nemultumita din limba si a continuat sa isi manace supa cand am realizat ceea ce tocmai spusese Mikaelson. Ma invitase la bal. Pe mine.

- Nu a fost vorba de nici un bal. am spus eu incet, dar totusi cu indrazneala.

- Asta pentru ca nu am mai apucat sa iti spun ieri. a zis el, uitandu-se din nou la mine cu privirea aceea care ar putea topii si ghetarii iar eu am simtit cum buzele mi se arcuiesc intr-un zambet tamp.

- De ce, frate? a intrebat un tip cu parul negru, dat cu mult gel. De ce tocmai ea. Nu pare genul tau. a zis contrariat.

- Asa e. l-a sustinut cel saten, de langa el. Nu e tupeista, nu pare prea amuzanta sau vorbareta si nu e nici macar sexy... a continuat, trecandu-si degetul mare peste obraz.

Am simtit cum incepe sa imi tremure buza de jos in urma comentariului rautacios facut de tipul saten si m-am ridicat imingand scaunul in spate, apoi am inceput sa fug spre masa unde ma astepta Danielle. M-am prabusit langa ea pe scaun si i-am luat marul, muscand din el cu furie. Poate ca nu eram genul lui Mikaelson, dar asta nu le dadea prietenilor sai nici un drept sa vorbeasca despre mine ca si cum nu as fi fost de faţa.

- Usor, Christina. mi-a atras atentia Andrew, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei.

Am lasat marul pe masa si m-am uitat urat la el, de parca ar fi fost el vinovat de ceva.

- Ce nu e in regula cu tine? m-a intrebat Danielle, privindu-ma bland.

- Nimic. E totul bine. am raspuns, ridicand din umeri.

- In cazul asta, a inceput Andrew, as vrea... as vrea... Christina, adica... ti-ar placea... s-a balbait baitul blond, privindu-ma lung.

- Spune ce vrei. m-a rastit la el.

- Ai vrea sa mergi cu mine la balul bobocilor? m-a intrebat.

M-am uitat cateva secunde la el, clipind lung, apoi cineva m-a atins pe brat, facandu-ma sa ma intorc spre el.

- Nu. Ea merge cu mine. a venit raspunsul din partea lui Mikaelson, care isi pusese bratele in jurul gatului meu, facandu-ma sa raman nemiscata pe scaun.

Toti ochii s-au atintit asupra mea si pentru a doua oara in ziua aia m-am simtit ca un copil mic.

- Asa e? m-a intrebat curioasa Danielle, masurandu-ma din priviri.

- Da. a raspuns tot Mikaelson. Nu, Christina?

O, Doamne! Imi pronuntase numele! Si o facuse intr-un mod atat de ... atragator...

Am dat timid din cap la intrebarea pusa de el si am apropiat mai mult ghiozdanul violet, spalacit de scaun. Mi-am adunat tot curajul ca sa il intreb daca vrea sa stea jos, cand soneria s-a auzit, anuntandu-ne ca trebuie sa ne intoarcem la ore. M-am ridicat incet de pe scaun, ridicandu-mi rucsacul de pe podea si am fost surprinsa sa vad ca Mikaelson m-a urmat, asezandu-si din nou mana pe dupa gatul meu.

- Vii la ora doamnei Shefild? l-am intrebat curioasa.

El si gasca lui nu veneau prea des pe la ora doamnei Shefild pentru ca era cea mai plictisitoare ora dintre toate. Toata lumea ura ora de engleza si in mod special explicatiile despre literatura pe care incerca sa le dea doamna Shefild.

- Da. mi-a raspuns el si m-a privit zambind. Te surprinde? m-a intrebat apoi, ridicand o spranceana.

- Da. i-am raspuns la randul meu, privindu-l amuzata. Da, ma surprinde.

- Atunci, inseamna ca ar trebui sa incepi sa te obisnuiesti cu surprizele.

Mi-a zambit si mi-a deschis usa de la clasa, facandu-mi semn sa ma asez langa el, in banca de la geam.

- Tu stateai de obicei in banca din spate. i-am atras eu atentia, asezandu-ma langa el.

A ridicat din umeri si si-a asezat din nou bratul pe dupa umerii mei, tragandu-ma inspre el in asa fel incat sa stau cu capul pe bratul sau.

- Vezi sa nu adormi. m-a tachinat el, in clipa in care doamna Shefild a intrat in clasa.

- Adica asa cum ai patit tu in clasa a zecea? i-am raspuns la randul meu, zambind. Nu o sa pot uita cum a venit la tine profa si ti-a cerut sa-ti ridici capul de pe banca, intrebandu-te nervoasa cum de poti dormi la ora ei. Iar raspunsul tau a venit asa nevinovat... "Cu greu doamna, dar daca ati vorbi mai incet as dormi mai bine" l-am citat eu.

- Eh... asta a fost demult. mi-a raspuns Mikaelson, privindu-ma cu coada ochiului.

- Asta a fost anul trecut! am protestat amuzata, apoi am inghetat, vazand privirea rece a doamnei Shefild ce se abatuse asupra noastra.