Umbrella ✔

Si o umbrela

    Am alergat fara sa privesc in urma, pana ce nu am auzit usile salii de sport incizandu-se din nou in urma mea. Lacrimile imi curgeau siroaie pe obraji si nu imi puteam opri suspinele si sughiturile de la atata plan. Afara, ploaia incepuse din nou, picaturi reci si mari prelingandu-mi-se pe par si rochie, facandu-mi sandalele alunecoase. Am inceput sa simt frigul in oase si am regretat ca nu o ascultasem pe mama si nu imi luasem jacheta neagra pe deasupra rochiei albastre, fara bretele. M-am oprit din plans si mi-am tras zgomotos nasul,incepand sa cobor la vale, incet, cu toate picaturile de ploaie scurgandu-se pe mine si infrigurandu-ma, cand l-am auzit pe Mikaelson strigandu-mi numele. Venea alergand in urma mea, cu umbrela neagra, pe care o avusese si prima data cand vorbisem cu el, deschisa deasupra capului.

         - Ce a fost in capul tau cand ai plecat asa? m-a intrebat, scotandu-si sacoul negru si punandu-mi-l pe umeri.

         M-am uitat in trotuar, nestiind ce sa ii spun. Parfumul sau, chiar si prin ploaie, imi gadila simturile si ma invaluia placut.

         - Christina? Ce nu e bine? m-a intrebat, prinzandu-mi bratele cu ambele maini.

         - Au ras de mine. Au spus ca nu sunt destul de buna pentru tine. Ca nu voi fi niciodata. am spus, si apoi m-am lasat sa cad pe asfalt, incepand din nou sa plang.

         S-a lasat pe vine, langa mine si mi-a prins barbia in palme, obligandu-ma sa il privesc in ochi. Ciocolatiul acela din irisii sai ma faceau sa ma topesc, ma hipnotizau.

         - Au dreptate. Nu ai fost niciodata destul de buna pentru mine. mi-a zis el si am simtit cu incepe sa-mi vajaie capul. Ai fost mai buna, a spus accentuand ultimele cuvinte, apoi si-a apropiat faţa de a mea si si-a lipit buzele de ale mele.

         

          Brusc, in stomacul meu se prduse o explozie de fluturi care se agitau falfaindu-si aripile. Lumea parea sa se invarta in jurul meu si parca nu se mai auzea nici ploaia bocanind in asfalt. Nu se mai auzeau nici strigatele, nici vocile, nici muzica din sala de sport. Nu se ma auzea nimic nimic. Nu mai exista nimic in afara de mine si de el.

         Eram doar noi, doi indrogastiti in ploaie, sarutandu-ne sub o umbrela mare si neagra, umbrela care parea acum cel mai minunat lucru din lumea asta.

Asta a fost, pufarinelor, primul meu short story romantic sau ma rog... cat de cat romantic. Sper ca v-a placut si, daca vreti sa experimentati o poveste de iubire mai profunda si cu cativa stropi de magie si daca vreti sa ma faceti super super fericita, poate aruncati un ochi la noua mea poveste " Sub semnul Celor Cinci"
Kisses&Hugs :*